BUCOVINA

Periplul nostru prin Bucovina a însemnat și câteva opriri scurte la câteva dintre mănăstirile renumite peste mări și țări.

Prima vizitată a fost Moldovița din Vatra Moldoviței. Am prins o zi ploioasă, să recunoaștem din capul locului. Este o mănăstire de maici, cu cea mai mare taxă de intrare dintre cele vizitate de noi. Și am reușit să bifăm doar cinci. Restul… data viitoare.

Așadar, taxa este 10 lei/persoană. Este îngrijită, dar cum ploaia ne-a dat de furcă… Aici am prins un grup de turiști nemți cărora o măicuță le făcea un tur în limba lor națională. Filmatul și fotografiatul sunt interzise în interior, conform anunțurilor lipite pe pereții mănăstirii. Nouă ne-a dat eroare, căci am descoperit acest lucru după ce am filmat interiorul…

De menționat că fiecare mănăstire are intrarea în sensul opus porții de acces în curte sau pe lateral.

Sucevița a fost descoperită în drumul nostru, fără vreo intenție, neapărat, de a ajunge la ea. Parcarea este pe marginea drumului, în funcție de noroc nimerești sau nu un petic de pământ să parchezi.

Aici taxa este 5 lei de persoană și este la fel de îngrijită și de mare. Cumva, nu mi-a plăcut atitudinea măicuței de la intrare, dar cică nu e frumos să zic ceva de rău, ptiu!

Voroneț este, cred, mănăstirea care are cel mai dezvoltat simț comercial din zonă și mă refer la tarabele cu suveniruri și diverse. Dintre toate, cel mai bun marketing și-l face Odaia Bunicii, o căsuță aflată în drum spre lăcaș.

Parcarea este la baza dealului. Sunt două zone – parcare cu plată și parcare… fără plată. Există câini în zonă, trec căruțe pe drum. Intrarea este tot 5 lei/persoană, iar intrarea te întâmpină cu multe zorzoane de cumpărat sau, mă rog, lucruri bisericești. Bineînțeles, nu ai voie să filmezi… Ideea e că renumitul albastru de Voroneț se regăsește doar pe o parte a mănăstirii. Lateralul acesteia fiind julit și cam nerecondiționat din punct de vedere al culorii. Poate că acolo unde se observă culoarea s-au refăcut picturile, căci dacă te uiți pe Google vezi observa că mănăstirea este fotografiată dintr-un singur unghi. Adică de la intrare.

Mănăstirea este de maici.

Singura mănăstire de călugări peste care am dat a fost Putna, acolo unde se află mormântul lui Ștefan cel Mare, deci cumva pentru asta ar fi recunoscută. Intrarea nu a costat. Nu știu dacă am ajuns noi prea târziu sau, pur și simplu, intrarea este liberă.

Însă, parcarea este amenajată, locuri fiind suficiente, atât pentru autocare, cât și pentru autoturisme. Tot în parcare se regăsește și toalete pentru bărbați/femei, fiecare având la dispoziție o căsuță poștală unde oamenii puteau adăuga bani pentru întreținere.

Foarte curată, bine îngrijită, noi am ajuns în timpul slujbei, când aproape toți călugării erau în interior.

Ceea ce m-a făcut să ridic o sprânceană a fost anunțul de la intrarea în muzeul mănăstirii. Taxa este 5 lei pentru salariați. Încă nu am înțeles cum își dau ei seama că ești salariat. Dacă ești adult, nu înseamnă că ești salariat. Unii sunt asistați sociali. Sau… Adică există două categorii – salariați sau pensionari/studenți/elevi/șomeri. Unii sunt pensionari de tineri din diverse motive. Cum ajungi să achiți taxa?

Ei, și acum ajungem la Mănăstirea Dragomirna, aflată foarte aproape de locul nostru de cazare. Experiență dezamăgitoare. Parcare există, dar la poarta mănăstirii ne-a întâmpinat o cerșetoare. Apoi și copilul cerșetoarei. Iar mănăstirea se află, la momentul actual, în reparații, fiind acoperită integral de pânza de protecție. Taxa este tot 5 lei/persoană, dar a rămas pe lista de data viitoare, căci văzând aceste lucruri, la prima vedere, am refuzat să intrăm.

Atenție, la fiecare dintre mănăstiri se achită taxa de fotografiat/filmat, cuantumul fiind ușor diferit, la fel ca taxa de intrare. E drept că mulți fotografiat lăcașele cu telefonul mobil și m-aș mira să fi achitat ceva… Iar lumânările, peste tot, costă 1 leu bucata.

De altfel, există și un dress code pe care turiștii trebuie să îl respecte – fără pantaloni scurți sau maiouri… La Voroneț, de pildă, există niște șorțuri pe care le poți lua de la poartă, să te înfășori în ele. La altele nu găsești așa ceva deci soluția ar fi ori să riști, ori să te întorci la 90 de grade și să o iei spre casă.

Imagini și alte informații cu privire la vacanța din Bucovina găsești în clipul de pe pagina noastră de Facebook.

 

 

CEAUȘESCU

[de pe Facebook reluat]

Treci prin Oltenia și vezi un scris alb pe fundal albastru – Scornicești – 5 km. Îți sună cunoscut, dar totuși eziți să urmărești indicatorul. Ai o vârstă și poate memoria te înșeală. Sau ai lipsit de la orele de istorie…

Noi am fost mai curioși și am urmat indicatorul.

Și-am putea numi aventura “În căutarea casei lui Nicolae Ceaușescu”.

Pentru că:

– ciuciu indicatoare spre casa lui;
– abundență de gropi în asfalt care te făceau să bagi mașina în marșarier.

Continuă lectura “CEAUȘESCU”

hi5

Primul cont pe o rețea de socializare a fost pe hi5. Acolo am şi bătut palma, vorba aia. Acum se agață pe Facebook sau pe Whatsapp.

Pe vremea noastră se legau relații pe prieteni.ro (sper că-mi aduc aminte corect). Fără buze țuguiate, fără etalare de țoale. Completam oracole, să ne cunoaștem mai bine. Scriam parfumurile favorite (de regulă parfumul cu care se dădeau mamele – cu cât numele era mai străin, cu atât păream mai interesante) și clasa în care eram.  Alegeam un avatar care ne reprezenta cât de cât din punct de vedere fizic.

Și ne dădeam steluțe. Așa concuram la popularitate.

Ne scriam mesaje private, nu inițiam discuția cu ce faci frumoas-o. Scriam simplu – asl, pls. În traducere liberă age, sex, location, please. Pe românește ani, gen, oraș, te rog.

Dacă răspunsul corespundea cu vârsta noastră, cu orașul nostru, continuam discuția. Dacă nu, o încheiam elegant. Continuă lectura “hi5”

FURNIZORI

A trecut mai bine de un an de la nunta noastră, dar nu am uitat de furnizorii pe care i-am avut și cărora le mulțumim că au avut grijă de noi (partea bună e că nici Andreea nu a fost vreo bridezella, iar Alex a fost împăciuitor, așa că i-am lăsat să își facă treaba).

Va fi un articol lung, dar sper să îți capteze atenția și să le acorzi o șansă în caz că te pregătești de un asemenea eveniment.

Să purcedem.

Local

Vineri, 14 octombrie 2016, la birou.

-Ce vestuță frumoasă ai. E vreo sărbătoare azi?

-Nu, peste un an.

-Te măriți?!

-…da.

Cam așa ne-a ales data nunții pe noi. Noi voiam în luna septembrie, drept urmare ne-am apucat încă de la primele raze de soare ale dimineții de 3 septembrie 2016 să ne căutăm un local. Și toate erau… indisponibile, surpriză! Dar nici nu știam ce căutăm, ce ne dorim de la restaurant. De fapt, voiam doar o sâmbătă din septembrie liberă de contract. Eram fix doi porumbei amețiți, proaspăt evadați din colivie, la primul contact cu… lumea reală. Continuă lectura “FURNIZORI”

ROMA (foto)

Alex a împărtășit itinerariul Romei zilele trecute, așa că e rândul meu să scriu ceva despre orașul italian. Și m-am gândit că e mai frumos să postez câteva poze pe care le-am făcut prin periplul nostru din Roma, că descriu mai bine orașul decât aș face-o eu.

Așa că… ia de te minunează, să intri cătinel în atmosfera italiană dintr-o zi de iarnă.

Să încep, totuși, cu începutul. Februarie 2017. Continuă lectura “ROMA (foto)”

LOCALURI NUNTĂ

Când am decis să ne luăm, primul pas a fost să căutăm local. Intenționam să ne căsătorim undeva în septembrie 2017 și ne-am apucat de căutări cu fix un an înainte. Mare ne-a fost surpriza să aflăm că nu mai erau date libere pentru septembrie, ci doar duminica. Sau găseai, dar la restaurante mici și…urâte.

În momentul în care decizi să faci vizite, PREGĂTEȘTE-TE SĂ RĂSPUNZI la întrebarea  –  Câți invitați preconizați că veți avea? Și așa triați foarte simplu toate localurile. În funcție de capacitate nu veți pierde timpul aiurea.

Noi am mers pe 150 de invitați, plus-minus.

Jubile

Jubile nu avea nicio dată disponibilă în luna septembrie. Demoralizator. Însă ne-au propus data de 7 octombrie. Am întors-o pe toate părțile – e post, nu e post, dacă plouă, dacă nu plouă, dacă ninge, dacă nu ninge, vai de capul nostru. Cu chiu cu vai încercam să ne împăcăm  cu gândul, dar ceva ne-a făcut să ne răzgândim și să nu acceptăm. Plus că ei trăgeau cumva de tine să iei mai repede decizia să dai avans, ca să aibă certitudinea ocupării datei.

  • Salon Signature

Pe 7 octombrie aveau liber la The Signature, cel mai mare local al lor. Unul cu oglinzi, așa l-am numit eu și făceam eforturi să mă obișnuiesc cu poziționările în sală deși ni se părea cumva înghesuit – tavan jos, cam întuneric acolo, candy bar la intrare (poate greșea cineva nunta și se înfigea în prăjiturile de la intrare, fără să vadă nimeni). Adică nu aveai control asupra nunții. Continuă lectura “LOCALURI NUNTĂ”

INELUL DE LOGODNĂ

Cum îi iei măsura la deget? De unde știi ce îi place? Aur alb/aur galben/argint/platină? Mai jos ai experiența mea, care poate îți va fi de folos dacă ai de gând să o ceri de nevastă cu tot cu inel. Da’ chiar! Există cerere în căsătorie fără să dăruiești și un inel?

Mărimea de la deget o iei fie furându-i  un inel (cu care ai mai vazut-o că îl poartă pe degetul inelar, bineînțeles), fie ca în cazul meu, mergând împreună cu ea la diferite magazine care vând bijuterii. Inventezi și tu un pretext – în eventualitatea unui viitor cadou al ei dacă va fi cuminte la un moment dat/vrei să îi iei un cadou surorii/mamei etc. Problema  e când 3 bijutieri îți zic 3 mărimi*. Ce faci? Din punctul meu de vedere, iei mărimea de mijloc sau pe cea mai mare. E mai ușor să micșorezi un inel decât să îl lărgești. Eu am avut noroc, inelul dăruit nu a avut nevoie de ajustări.

Dacă viitoarea ta doamnă portă doar aur alb e evident că nu e ok să îi dăruiești un inel din aur galben. Trebuie  să iei în considerare că și verigheta ar cam trebui să fie din același material și aceeași culoare cu inelul, deoarece sunt unele doamne care poartă atât inelul de logodnă cât și verigheta pe același deget după ce se mărită. Continuă lectura “INELUL DE LOGODNĂ”

VERIGHETE

Salut! Sunt Andreea și sunt fană a Băneasa Shopping Mall. Sună a reclamă, dar zău că nu-i. În drumurile noastre pe acolo, după ce ne-am întors din Paris, am tot intrat în Cellini, să ne uităm după modele de verighete.

Cerințe? Aur albe și simplitate. Știam sigur că nu vrem diamante, diamanțele, Swarovschi etc.

În plimbările noastre am dat de un model interesant. Nici rotund, nici pătrat, nici ușor de descris. Dar unul fără de care nu prea am mai fi plecat de acolo, dacă erau mărimile potrivite. Asta în magazinul din Feeria.

Evident că nu puteam să îl comandăm din Septembrie 2016, că aveam mai mult de un an până la nuntă și, aș, câte se mai puteau întâmpla!

Am tot amânat, am zis că le luăm în preajma Crăciunului, poate-poate, vine Moșul cu o mega reducere, na, visam și noi.

De la a doua vizită, în orice magazin intram, șoc și groază, primeam fel și fel de motive – că nu se mai fabrică, că ei, de fapt, nu mai colaborează cu producătorul, că au mai dat o comandă pentru cineva acum 2 luni și încă nu a venit, că câr, că mâr. Așadar, cu greu am reușit să aflăm numele modelului și producătorul.  Continuă lectura “VERIGHETE”

Hotel Gordon 1, Roma

În iarnă, în ianuarie 2018, am fost pentru a doua oară în Roma. Cu Ryanair de data asta, cumva low budget, Alex a ales cazarea. Low budget. Data trecută fuseserăm cazați la Clarian Affitacamere, de data asta s-a întâmplat să nu mai fie nicio cameră liberă, așa că a trebuit să ne reorientăm. Adevărul e că Andreea nu a fost impresionată nici de Clarian, dar comparativ cu Gordon… Ok, să începem.

Gordon 1, Roma.

Inițial nu am dat importanță acelei cifre, dar iată ce mare importanță a avut. Există Hotel Gordon și Gordon 1. Aparent, același lucru. Ei, aș. De fapt, da, aparent același lucru în sens negativ.

Am rezervat o camera dublă în hotelul Gordon 1, în perioada 22-25 ianuarie 2018. Am avut un zbor destul de târziu, așa că am ajuns la hotel în jurul orei 12 noaptea. Ce ți-ai mai putea dori de la viață la ora aia? Duș cald, liniștit și un pat comod.

Până la locație nu este o zonă foarte drăguță, e periferie, cu cerșetori dormind la colțuri, dar n-am pățit nimic. Par pacifiști. Continuă lectura “Hotel Gordon 1, Roma”

MUNCITOR CU ZIUA

Pentru prima dată în viața lui, Alex a plecat singurel (adicătelea fără nevastă) la țară. La ea, la nevastă. Și a muncit din greu, s-a înroșit tot de la atâta muncă, încât a doua zi a început să se cojască pe față.

Motiv pentru care Andreea i-a luat un scurt interviu. Să vezi cum e să trimiți pe câmp un om fără experiență.

 

Dragă Alexandru, ce ai făcut în weekend?

În weekend am fost cu socrul la țară, că m-a invitat. Și datorită faptului că am amânat excursia cu soția, am deservit via pentru că, la rândul meu, o să am pretenția să mă bucur de secretele lui Bachus.

Ce a însemnat deservirea viei?

M-am pârjolit la soare, am cărat crăcile tăiate.

Crăcile tăiate de cine?

De tataie, de „ta-su mare al soției”. Eu am ținut via, am ținut crăcile netăiate din vie de socrul meu și m-am jucat cu focul, am dat foc la crăcile tăiate. Am stricat chibriturile că eu sunt fost fumător de 5 ani, foloseam bricheta, nu chibriturile rustice, și au mai rămas unele nearse pentru ziua următoare.

Ce lucru nou ai experimentat?

Legatul viii, mersul cu căruța după 20 de ani de nemers, aruncatul cu pietre dupa câini.

Ce-ai avut cu câinii?!

Au venit, mi-era teamă de ei, calul și căruța au rămas în colțul celălalt al viei. De asemenea, și ochelarii erau lângă căruță.

Nu ai avut ochelarii?!

Păi nu, ca să mă bronzez fără urme. Mi-a fost teamă că vin câinii, îmi înhață ochelarii și o iau la fugă. Continuă lectura “MUNCITOR CU ZIUA”