HOTEL SIRIUS

La începutul lunii septembrie am mers la mare, pentru o săptămână, datorită cursurilor CTMB. Nu voi scrie despre cursuri, căci nu ele fac subiectul acestui articol, ci despre cazare.

Hotelul l-am aflat destul de târziu, cu două zile înainte de plecare. Noi am optat pentru stațiunea Eforie Nord. Mai fusesem acolo, la hotel Felix, Alex a fost foarte încântat de mâncarea de acolo și condițiile decente, așa că era convins că și anul acesta va fi identic.

Dar iată că nu a fost. În 2018, câștigător a fost Hotel Sirius. Până și numele sună ciudat. Dar are 3 stele. Unde, zău că nu știu. Din ce am mai aflat anterior, din întâmplare, unul dintre criteriile pentru a fi clasificat la 3* e să ai un anumit spațiu în cameră. Îl avea. Dar altceva…

Și ca să fie mai ușor de lecturat articolul și să avem toți ceva de învățat din experiența asta, voi explica punctual, în funcție de criteriile de pe site-ul Infocons.

  • Să fie afișat firma luminoasă sau iluminată cu tipul, denumirea unității și însemnul distinctiv reprezentând categoria unității – Da, există. Știi vorba aia – numele măreților, pe toate gardurile. Măcar asta să fie. O casetă luminoasă, verde, cu numele mirobolantului hotel;
  • Existența unui parcaj auto în folosința structurii de primire cu un număr de locuri de parcare minim 20% din numărul spațiilor de cazare cu locuri delimitate de parcare și dotat cu coșuri de gunoi – Da, vis-à-vis de hotel exista o parcare (pe internet văzusem că este cu plată, dar noi nu am achitat nimic, am zis doar numărul de înmatriculare al mașinii la recepție), nu îi cunosc capacitatea, dar era măricică și deloc delimitate locurile. Absolut nicio linie nu era trasată. Primul lucru care mi-a sărit în ochi de cum am pus roțile în parcare au fost câinii. Mulți câini. Slabi. Aș putea spune că la Sirius umblă câinii cu covrigi în coadă, dar probabil umblă doar cu purici pe blană. Credeam că ne vom alerga prin stațiune, dar au fost docili. Parcarea este un teren viran împrejmuit cu un gard de sârmă, în care a fost turnată niște piatră albă care înghiontea roțile într-un fel de ți se umezeau ochii la auzul scrâșniturilor. Apoi, la coborârea din mașină era să calc într-un pampers folosit. Și nu era singurul gunoi. Deci coșuri de gunoi, ciuciu;

Continuă lectura “HOTEL SIRIUS”

WEEKEND LA MARE

Câteva zile pe litoralul românesc înseamnă gaură în buget. Mai mică, mai mare, depinde de posibilități. Am zis așa – mergem câteva zile la Olimp, musai trebuie să ajungem la Cireșica.

  • Am început simplu, la hotel. Așteptând să ne completăm toate documentele, îmi arunc privirea pe peretele recepției și mare, foarte mare mi-a fost mirarea să descopăr că o cameră dublă costa, pe noapte, 470 de lei, dacă am reținut bine. În fine, 100 eur, pentru un un pat și un duș cu apă caldă. Și, cred că, o farfurie de mâncare la micul dejun.

Am decretat amândoi că nu își merită banii, clar! Noroc că o rezolvam din timp. Nu e un hotel de 4*, chiar și cu accesul la piscină, la sala de sport, tot nu se justifică banii. Și nici nu cred că turiștii care au stat înaintea noastră în cameră și au agățat o sforă între aerul condiționat și geam au plătit atât de mult pe o noapte de cazare. Și nici ceilalți care și-au uitat o doză de bere pe aparatul de aer condiționat.

  • Prima de seară de weekend ne-am petrecut-o, așa cum ne-am propus cu ceva timp înainte, la Cireșica. Am făcut rezervarea cu o lună de zile înainte, așa că ne-am gătit și am plecat… la dans!

Continuă lectura “WEEKEND LA MARE”

TRANSFĂGĂRĂȘAN vs. TRANSALPINA

Ambele trasee le-am luat cumva din sens invers. Așa am crezut inițial, dar pe parcurs mi-am dat seama că m-am înșelat. Am stat peste o oră la o coadă imensă pe un drum de… vreo 4 curbe, pe Transfăgărășan. Pe Transalpina, în schimb, drumul a fost mai lin.

Eu am văzut ambele trasee pentru prima dată, într-un singur weekend. Sâmbătă Transfăgărășan. Duminică Transalpina.

Starea a fost cam aceeași, deci nu am fost entuziasmată la un traseu, comparativ cu celălalt.

Pe Transfăgărășan am intrat din Făgăraș (cum altfel?) și am ieșit la Curtea de Argeș. M-au luat emoțiile la început, când am văzut serpentinele și îmi imaginam că așa va fi tot drumul, mă tot uitam unde își fac oamenii poze, că eu nu văd niciun loc de oprit. Greșit – am găsit. Continuă lectura “TRANSFĂGĂRĂȘAN vs. TRANSALPINA”

AQUAPARK COZIA

Citisem de câteva luni despre el, știam că s-a deschis, dar drumurile noastre nu duceau prin zonă, așa că până acum nu avusesem ocazia de a-l vizita.

Așadar, cu ocazia zilei de naștere a lui Alex, am hotărât să îl murez la 27 de ani și să îl duc la bazinele cu apă termală, hehe.

Ținând cont că am ajuns acolo într-o zi de weekend din luna august, evident, am dat nas în nas cu aglomerația. Parcarea mașinii s-a făcut pe DN, iar intrarea este prin parcarea privată a Complexului Balnear Căciulata – Călimănești.

Continuă lectura “AQUAPARK COZIA”

LA LAVANDĂ

Am fost la începutul lunii august. Deși aveam drum pe Transfăgărășan și pe Transalpina, această cârciumă m-a făcut să aleg să merg pe Valea Prahovei – era ziua Andreei, am mai mâncat de câteva ori pe aici și ne-a plăcut. Acest restaurant se află situat în comuna Cornu, județul Prahova.

Toată lumea știe de Cornu, din prisma moșiei imense pe care o are Adrian Năstase, plus că  accesul este facil: din DN1 faci dreapta (sens București-Brașov) și mai mergi câțiva kilometri.  Nu știu dacă a fost conceput pentru invitații lui Năstase, cert e că este un restaurant cochet, curat și îngrijit, chiar peste unele din București. Prețurile sunt medii, nici mici, nici exagerat de scumpe. Relativ decente, din punctul meu de vedere, mai ales că nu mănânci zilnic la ei.

Au parcarea în spatele restaurantului și un program destul de ciudat. Au deschis în fiecare zi de la 12:00 (noi am ajuns înainte de această oră și ne-am plimbat până la ruinele închisorii Doftana și până la barajul Paltinu – cam atât ai ce să vezi în zonă.). Lunea restaurantul este închis. Continuă lectura “LA LAVANDĂ”

PĂRINȚII

Cum scria Andreea anterior, când a povestit despre cum a văzut ea cererea, deși a sunat-o mama ei, n-a suflat nicio vorbă despre inel.

Hai, uite, să recunosc. Știam, mă așteptam. Nu știam cum arată inelul, dar mă așteptam să mi-l pună pe deget. Motiv pentru care m-am ținut de capul lui să îmi dea sigur de înțeles că se va întâmpla asta, ca să pregătim surpriza pentru părinți.

Nu voiam să îi anunțăm pur și simplu ia uiteeee, m-a cerut.

Am vrut ceva mai special. M-am gândit, m-am răzgândit, nicio altă idee citită pe Sfântul Google nu mi-a fost pe plac. Și, nu știu cum, dar pur întâmplător mi-a apărut pe Facebook, în news feed, o postare legată de niște magneți care puteau fi răzuiți, urmând să se devoaleze știrea. Continuă lectura “PĂRINȚII”

REFUZURILE POTENȚIALILOR INVITAȚI

Noi am avut nunta toamna, după începerea anului școlar și a celui universitar. Invitațiile le-am împărțit încă de după Paște, din aprilie, pentru siguranță. Adică cu vreo jumătate de an înainte pentru că nu mi-am făcut public inelul, să știe lumea că urmează marele eveniment. Și am încercat să mențin suspansul cât mai mult, până la împărțirea invitațiilor.

Deadline-ul l-am pus cu o lună înainte de nuntă, pe 15 septembrie, tocmai ca să avem timp să ne punem lucrurile la punct – în funcție de numărul invitaților prezenți, știam numărul de mese (meniurile necesare), numărul de aranjamente florale, de mărturii, de tort, place cardurile (căci au fost printate cu tot cu nume) etc.

Dar odată cu confirmările am văzut și cât de inventivi sunt românii. Sau #cespunromânii, vorba aia. Continuă lectura “REFUZURILE POTENȚIALILOR INVITAȚI”

LOCALURI NUNTĂ

Când am decis să ne luăm, primul pas a fost să căutăm local. Intenționam să ne căsătorim undeva în septembrie 2017 și ne-am apucat de căutări cu fix un an înainte. Mare ne-a fost surpriza să aflăm că nu mai erau date libere pentru septembrie, ci doar duminica. Sau găseai, dar la restaurante mici și…urâte.

În momentul în care decizi să faci vizite, PREGĂTEȘTE-TE SĂ RĂSPUNZI la întrebarea  –  Câți invitați preconizați că veți avea? Și așa triați foarte simplu toate localurile. În funcție de capacitate nu veți pierde timpul aiurea.

Noi am mers pe 150 de invitați, plus-minus.

Jubile

Jubile nu avea nicio dată disponibilă în luna septembrie. Demoralizator. Însă ne-au propus data de 7 octombrie. Am întors-o pe toate părțile – e post, nu e post, dacă plouă, dacă nu plouă, dacă ninge, dacă nu ninge, vai de capul nostru. Cu chiu cu vai încercam să ne împăcăm  cu gândul, dar ceva ne-a făcut să ne răzgândim și să nu acceptăm. Plus că ei trăgeau cumva de tine să iei mai repede decizia să dai avans, ca să aibă certitudinea ocupării datei.

  • Salon Signature

Pe 7 octombrie aveau liber la The Signature, cel mai mare local al lor. Unul cu oglinzi, așa l-am numit eu și făceam eforturi să mă obișnuiesc cu poziționările în sală deși ni se părea cumva înghesuit – tavan jos, cam întuneric acolo, candy bar la intrare (poate greșea cineva nunta și se înfigea în prăjiturile de la intrare, fără să vadă nimeni). Adică nu aveai control asupra nunții. Continuă lectura “LOCALURI NUNTĂ”

METODA ALEXANDRU

Până în luna octombrie a anului 2015, o zi lucrătoare a săptămânii din viața mea arăta cam așa:

  • Trezit, fumat o țigară;
  • Mic dejun, fumat o țigară după masă;
  • Pregătit, spălat, plecat de acasă – de acasă până la metrou fumam o țigară obligatoriu;
  • De la metrou până la serviciu – fumam obligatoriu o țigară sau opțional două țigări (distanță era mai mare)
  • Rezolvam treburile urgente, apoi ieșeam la una-două țigări consecutive.

………………țigări……………….țigări……………….țigări…………… țigări……………….

La plecare, la fel. Se relua procedeul. Continuă lectura “METODA ALEXANDRU”

(in)Utilitatea accesoriilor pentru nuntă

Unde pun verighetele pentru biserică?

Eu am ales să le las în cutiuța în care ne-au fost livrate. O cutiuță albă, special concepută pentru inele, erau prinse cu două şnururi, iar în interior scria “lui” şi “lei”, pe italiană, aşa. Oricum ideea de pernuță nu îmi era pe plac, e desuetă, şi n-am mai vrut să aruncăm alți bani (i-am redirecționat la aranjamentele florale, circa 100 lei). Şi apoi, să ştii că slujba religioasă nu e deloc ca-n telenovele, nu vine niciun pui de om să aducă inelele la altar, călcând pe petale de flori…   Totul se desfășoară cam pe repede înainte, preotul vrea să aibă acces facil la verighete, nu să stea să le desnoadă și să se umple de nervi că au fost strânse prea tare și nu reușește să le desfacă rapid…

Mie mi s-a părut că prea mi le-a aruncat pe deget, dinainte să mă dezmeticesc că sunt în fața altarului.

Cutiuța de verighete e acelaşi drac ca pernuța, deci nu. Oricum ar trebui să fie mică, mică, să nu se bălăngăne în interior, iar dacă e pictată cu ceva specific evenimentului, nu mi-ar plăcea să o am în casă fo’ evăr end evăr. Puii mei, gata, s-a terminat, mă uit la poze și aia e. Mai pun, vorba aia, caseta, să văd cum îmi atârna trena.

Din ce beau şampania? Continuă lectura “(in)Utilitatea accesoriilor pentru nuntă”