Budva

Iată, vara a venit,

Noi la mare am fugit.

Și nu oriunde, ci un mai înspre vest – Budva. Budva este un oraș turistic din Muntenegru ai căror locuitori se susțin financiar, în proporție de 99,99%, din turism. Căci altceva nu prea ai ce face acolo – construcții peste construcții – și la deal, și la vale, plimbări cu bărcuța, gătit/mâncat, vânzari de suveniruri. 

Adică tot ce și-ar dori un turist și poate fi expus aici – cazare, mâncare, loc de parcare (cam anevoioasă treaba când vorbim despre mașini căci e aglomerat pe carosabil), cumpărături de… nimicuri suveniruri.

Dar, hai să detaliem un pic experiența noastră, căci, ce să vezi!, fix despre asta scriem aici!

Rută

Itinerariul ales de noi a fost Bucureşti – Drobeta Turnu Severin – Cacak – Uzice – Zlatibor – Dobrakovo – Podgorița – Budva. Cucâteva zile înainte de plecare, aproape că izbucnise un conflict Serbia-Kosovo. Că aşa ne e norocul, ca la Budapesta unde cu o zi înainte să rulăm pe autostrăzile lor au decis să plafoneze prețul benzinei doar pentru rezidenți. Dar nu din cauza asta am evitat ruta apropiată de Kosovo, ci pentru că asigurarea auto nu cuprindea Kosovo, iar asta însemna că trebuia să achităm 15 euro pentru o asigurare locală ca să putem tranzita. Având în vedere că oricum aveam rută alternativă, ne-am lipsit. România e una dintre țările care nu recunoaşte Kosovo, aşadar, de ce să ne complicăm?

Aşadar, prima noapte ne-am oprit la Drobeta Turnu Severin din cauza faptului că au fost câteva postări în social media care l-au panicat pe Alex, iar verdictul a fost clar – drumul e un fel de Transfăgărășan combinat cu Transalpina și nu vreau să merg noaptea! 

În creierii dimineții, când lumea își ura noapte bună, după o ieșire în club sau o nuntă/botez/cumetrie, Alex îmi dădea Bunădimineața și trăgea de mine ca de o mâță moartă. Scopul lui era să plecăm din Drobeta-Turnu Severin la ora 3. Abia atunci ne-am trezit, plus minus, iar de la cazare am pornit la 4.04. 

În 5 minute am trecut granița la Porțile de Fier 1, fiind singura mașină de pe drum ceva timp. Drumul este foarte bun, cel puțin la ieșire, dar, hei!, vorbim despre partea sârbească unde zici că-s mai europeni ca noi, dar atâta grijă ce au pentru rablele lor (noi avem mașini luxoase) încât drumurile sunt mai netede ca ale noastre.

Când se crăpa de ziuă, noi tranzitam Dunărea pe malul sârbesc. Deși nu sunt mulți km – vreo 150 km de-a lungul apei,indicatoarele îți limitau viteza, așa că a durat ore bune până am ajuns la prima bucată de autostradă cu o distanță de doar 60 km,pentru tranzitarea căreia am plătit aproximativ 10 lei.

Punctul de taxare este similar celui de la Cernavodă, cu excepția faptului ca la intrare ți se scanează numărul de înmatriculare și primești un tichet pe care îl prezinți la o altă stație de taxare, în funcție de destinația pe care o ai, și plătești distanța parcursă. Atât cu cardul, cât și cash.

Drumul n-aş zice că a fost tocmai anevoios că asfaltul este neted, marcajele rutiere nu lipsesc, iar indicatoarele sunt extrem de frecvente și fosforescente cât să îți atragă atenția.

Pont: N-am știut ce înseamnă, dar am identificat ulterior: un indicator albastru, cu o forma pătrată, pe care scrie numărul 60 nu înseamnă ca viteza este limitată, nici că aceea e denumirea drumului, ci “drive carrefully”. De regulă, indicatorul apărea când viteza maximă permisă era de 80 km/h.

Singura oprire inopinată pe care am avut-o pe traseu, până la Uzice unde am alimentat mașina, a fost la Metro din Kragujelac, pur întâmplător. Scopul a fost… fiziologic. Nu de cumpărat pâine, d’oh… Dar alternativă n-am avut deși, sincer, singura cultură care ocupă o mare proporție din pământul sârbesc este porumbul, așa că putea fi o variantă, dar… părea bine irigat. 

Telefonia mobilă

Atât Muntenegru, cât şi Serbia nu fac parte din comunitatea europeană (U.E.), astfel că tarifele roaming sunt crescute şi diferă de la o compania la alta. Vodafone ne-a recomandat să ne închidem telefoanele, iar Orange să le punem pe modul avion. Asta dacă nu vrem facturi cu prețuri exorbitante. Ceea ce am şi făcut, cu precizarea că am ales să ne conectăm, atunci când era posibil, la rețelele wi-fi de la cazare, de la plajă, de la restaurant, benzinărie ş.a.m.d. 

Însă, la granița Serbia-Muntenegru era o persoană care împărțea pliante și oferea detaliile necesare cu privire la telefonia mobilă locală, după cum vezi mai jos, în vederea achiziționării unei cartele de internet:

După cum am scris anterior, noi nu am optat pentru această cartelă, iar drumul ne-a fost călăuzit de cucoana de la Here Maps şi multitudinea ei de roundabout-uri. Înainte de plecare, Alex şi-a descărcat hărțile necesare şi am purces.

Cazare

Pentru că în Budva a fost prima oară când am ajuns, nu am ştiut relieful decât din poze. Am aflat că există o plajă, fix ceea ce ne doream, aşa că am ales să ne cazăm într-un oraş măricel, nu în vreo stațiune, având în proximitate toate facilitățile şi, deci,confort.

Ceea ce s-a pretat la bugetul nostru, asigurându-ne confortul micului dejun şi parcare (subterană, chiar!) a fost Le Marc Guesthouse. E drept, până în Centrul Vechi aveam de mers aproape 2 km, dar puțină mişcare nu strică niciodată. Nu am scos maşina din parcare nicio zi căci era destul de anevoios, iar spațiul micuț. Stâlpi peste stâlpi, spațiu restrâns de manevră şi riscul de nu mai găsi un loc liber – erau doar 5 locuri, al şaselea blocându-le pe toate. 

În cameră ajungeam pe o scară exterioară, la etajul 1. Am avut balcon, un pat dublu mare, televizor care a stat închis tot sejurul şi un boiler pe care l-am închis din greşeală, odată cu lumina, şi când am vrut să ne spălăm curgea o apă receeeee… ca gheața. Deh, la noi, la Bucureşti, apa caldă curge la robinet fără butoane suplimentare.

La parter aveam o cafenea/restaurant unde mâncam micul dejun format dintr-o singură alegere, sățioasă, vezi mai jos opțiunile. Alex ar zice că le-am încercat pe toate.

Ulterior, în funcție de momentul zilei se putea comanda mâncare de la restaurant, ceva mai ieftină față de localurile din centru, dar nouă ne era mai comod când, după o zi de plajă, ne retrăgeam la cazare şi nu voiam să mai traversăm aglomerația din zona centrală sau să stăm la coadă pentru a prinde o masă liberă.

Aici aş avea două obiecții – micul dejun era de la 8 la 11. Aş fi preferat să fie disponibil de la 7 ca să ne mobilizăm mai devreme înspre plajă că aşa o lălăiam… E drept că n-am încercat să coborâm mai devreme la micul dejun, mi-a fost teamă că o facem degeaba. 

La micul dejun şi restaurant, in genere, am fost serviți de 2 persoane, în ultima zi a intervenit şi a treia (aveam impresia că e barmanul). Băieții au fost simpatici, dar tipa blondă care nu grăia nicio boabă engleză ne-a cam dat de furcă. De 3 ori, în prima zi, ne-a verificat cheia să vadă numărul camerei, ulterior s-a prins Alex şi a poziționat astfel încât să o vadă de la o poştă. Sens n-avea să îi recităm preparatul dorit la micul dejun, aşa că îi grăiamcifra aferentă. Ciuciu – funcționa cu degetul pe hârtie. Într-o seară am cerut o porție de clătite. Am mâncat-o peste o săptămână la Buşteni. Am avut impresia că e ucraineancă. N-aş băga mână în foc, dar parcă nici nu m-aş îndoi.

Altfel, owner-ul simpatic şi receptiv. Ne-am întâlnit în seara în care am ajuns, am predat buletinele pentru a ne achita taxa de oraş (să nu orbecăim prin oraş după ghişeu) şi ne-a prezentat oraşul – unde suntem, unde să mergem, cum să facem, unde să parcăm, ce plaje avem în proximitate, care sunt gălăgioase (cu muzica dată tare) etc. Foarte utile informațiile, dintre care vă prezentăm harta oraşului:

Plajă

În prima seară am dat o fugă în promenadă, să admirăm plaja din Budva. Am strâmbat din nas. Mă aşteptam ca plaja să fie plină de pietre, dar aproape că semănau cu bolovanii. Mă aşteptam să fie îngustă, dar era aglomerată seara, nu mi-aş fi dorit să o văd ziua în plină forfotă. Apa rece şi cam murdară. Mă aşteptam să fie mai limpede. Am pus-o pe seama numeroaselor ambarcațiuni care tranzitau zona. Nu funcționează cu aer, aşa că tot uleiul, motorina se deversau pe acolo. 

Am luat decizia să ne îndreptăm spre altă plajă, aşa că a doua zi am purces înspre Sveti Stefan. Citisem că este una dintre cele mai frumoase plaje din zonă (poate chiar cea mai frumoasă?), o plajă care a fost privată până în urmă cu puțini ani. Deci, cum privim către peninsulă, în stânga avem o plajă publică, iar în dreapta este fosta plajă privată, actualmente publică. În ordinea asta ne-a expus şi noi trupurile la soare – întâi în stânga, pe şezlong, apoi în dreapta, pe prosop căci nu era niciun şezlong expus.

Plaja din stânga, zonă publică

Este deservită atât de o zonă de prosoape, cât şi de mai multe de şezlonguri amplasate pe pietre, nici urmă de nisip. Pe una dintre acestea am ales-o şi noi, deşi ştiam că închirierea este câteva zeci de euro, na, măcar în prima zi să ne răsfățăm. Cuantumul diferea în funcție de rândul pe care se afla şezlongul – în plin sezon, august 2022, prețurile variau de la 20 la 50 de euro. Întârziați fiind, n-am găsit niciun şezlong disponibil nici la 20, nici la 25 de euro, aşa că ne-am mulțumit pe rândul trei unde am achitat 30 de euro pe două şezlonguri, o măsuță şi o umbreloaie (nu era umbreluță).

În spatele şezlongurilor aveam şi un restaurant cu prețuri acceptabile. De exemplu – un burger pornea de la 7 euro şi ajunge până la 9 euro, o ciorbă costa între 4,7 şi 5,7 euro, o salată între 7,9 şi 17,5 euro. Bineînțeles, se putea servi şi micul dejun, un aperitiv, legume, paste, orez , carne la grătar etc. Un meniu complex aş putea spune, iar mâncarea gustoasă. Dacă vorbim despre desert era varianta unei înghețate de la lada frigorifică (undeva la 10 lei sau chiar mai mult în funcție de sortiment) sau a unei Banana Split (5,9 euro), fructe cu înghețată (12,5 euro pentru 2 persoane), tiramisu (4,9 euro), panna cota (4,9 euro) etc.

Toaleta disponibilă era în incinta terasei, să spunem, curată, dotată şi cu hârtie igienică de tip Tork şi săpun lichid – ca mențiune: toaletele publice de pe litoralul nostru, nici contra cost nu îți asigură necesarul la acest nivel. De asemenea, duşuri publice pentru a te curăța de sare, nisip (ştiu, am spus că plaja ecu pietre, dar vezi mai jos). Nimic contracost, ci pus la dispoziția turiştilor for free. 

Plaja din dreapta, fosta zonă privată, acum publică

Nu avea nimic dintre cele enumerate anterior, ci doar nisip – deci pietrele gigant lipseau din peisaj. Da, bine, nisipul nu este atât de fin precum cel de pe litoralul nostru sau din Split, dar este varianta ideală pentru că nu se lipeşte de piele precum celălalt, praf fiind. Toată lumea era organizată frumos, cu prosoape şi umbreluțe, fără urlete, gălăgie, mizerie. A fost o surpriză plăcută, motiv pentru care cu excepția unei după-amieze când am zăbovit pe plaja din Budva, ne-am întors zilnic în Sveti Stefan. Dacă am găsit plaja perfectă pentru noi, de ce să nu profităm de zilele de vacanță în loc să hălăduim alandala pe celelalte plaje?

Aici ambarcațiunile pluteau la o distanță considerabilă de mal şi erau maximum 5, să zic. Nimeni nu se aventura în larg, valurile sunt inexistente (au fost doar atâta timp cât cineva dădea ture cu ski jet-ul). Nu am gesticulat în disperare de a ne feri de zburătoarele insistente. Coşurile de gunoi erau amplasate pe plajă şi nu erau tomberoane cu roți. Nu am avut parte de muzică, nu am avut parte de certuri, nu am avut parte de nisip aruncat în gură/ochi, când cineva trecea lipa-lipa cu papucii pe lângă prosopul meu, nu am avut parte nici de stropi de apă nesolicitați pe trupu-mi.

Într-o zi ne-am oprit la plaja Ricardova Glava, în proximitatea cetății. Aş putea spune la umbra ei, dar tot am folosit umbrela, ca majoritatea celor prezenți. Dogorea soarele teribil.

Dar până să ne instalăm aici, am ales să mergem înspre plaja Mogren. Este un traseu amenajat de-a lungul stâncilor, în care poți admira simbolul oraşului, respectiv Budva Dancing Girl. Este o statuie foarte mică, dar simpatică pe care am crezut că o vom putea admira inclusiv de pe zidurile citadelei, însă n-am zărit-o. Aproape că riscam să plecăm să dăm cu ochii de ea, dar, ce să vezi! 

Revenind la Mogren, la momentul respectiv era o plajă full. Aglomerată. Este singurul cuvânt care cred că o poate descrie. Am făcut cale-ntoarsă după câțiva paşi. Îngustă şi aglomerată cu fel şi fel de materiale necesare mobilierului de plajă, localuri pline, umbreluțe peste umbreluțe, scaune, duşuri, coşuri de gunoi, dulăpioare unde îți poți lăsa bunurile de valoare. Amenjată, e drept, dar prea înghesuită. 

O plajă pe care am văzut-o, dar ne-a displăcut este Pizana Beach. Avea şi ea duş, dar mi s-a părut murdară, urâtă, naşpa, într-un cuvânt. Şi, deşi nu vei găsi pe Google vreo poză reală (nici eu nu am făcut), în spatele plajei este o construcție foarte ciudată unde lumea se întinde, pe ciment, la relaxare, şi tot acolo se regăsesc şi duşurile. Dar este atât de dubioasă încât pare că seamănă cu un perete singular al Gării de Nord, nu mi-a inspirat pic de siguranță…

Transport

Aşa cum am zis, maşina nu am scos-o deloc din parcare. Când ne-am plimbat prin Budva am mers pe jos, când am plecat în Sveti Stefan am folosit autobuzul (de fapt, era un microbuz unde stăteai şi în picioare), iar când am mers în Kotor am luat autocarul.

Budva-Sveti Stefan: Am luat microbuzul din stația de pe Adriatic Highway (intersecția cu Blaza Jovanovica). Biletul se procură de la un băiat (de regulă îmbrăcat cu tricou alb, pantaloni trei sferturi şi crocşi, iar în unele zone are umbrelă în stație căci la ei nu există ghişee). Pentru ruta asta am achitat 2,5 euro/persoană, adică 10 euro pe zi doar transportul amândurora, dus-întors. La destinație strigă şoferul, spre ştiința turiştilor; este ultima stație pentru că apoi se-ntoarce în oraş. Odată ajunşi în stația finală, se merge tot înainte până la o maşină unde se vând fructe, apoi se coboară pe o scară de lemn, amenajată, până pe plajă.

Pont: Stanica se traduce stație în limba română.

Buvda-Kotor: Autogara era foarte aproape de cazarea noastră – https://goo.gl/maps/igF58jLfq1Bf26bM7. Biletul costă 5 euro de persoană (dublu față de Sveti Stefan, dar şi distanța e mai mare). Nu am contorizat durata, însă drumul a fost destul de aglomerat. Partea bună e că nu se circulă în picioare, ci fiecare călător are locul asigurat, alături de aer condiționat cu ventilator aproape individual. 

Stațiile sunt aleatorii pe traseu, din câte am observat, şi nu ştiu dacă e o regulă, însă am ajuns până în autogara din Tivat şi apoi am revenit pe traseu înspre Kotor.

Mâncare

Majoritatea cinelor le-am avut la restaurantul cazării noastre, iar prânzul undeva pe plaja Sveti Stefan. Cu excepția zilei când am rămas în Budva şi ne-am hrănit la Astoria, local gălăgios pe care nu l-am recomanda în mod special decât dacă altă opțiune nu există – mi s-au părut mici porțiile şi scumpe. De fapt, scumpe în primul rând. Partea bună a fost toaleta – dotată şi, cumva, la liber, pe o străduță din cetate. Ah, şi wi-fi-ul, însă nu avea semnal pe plajă.

Într-o altă seară am cinat la restaurant Green, în cetate. Este lângă Konoba Feral (este mai uşor de reperat pe hartă). Am zis să încercăm o ciorbă – pentru o digestie corectă. O zeamă în care bălteau nişte ciuperci – cică ciorbă de legume. Altfel, porțiile mari. Başca, mi-am cedat-o cuiva, nu zic cui. 

La un moment dat, ca un om normal şi sănătos, zic eu, am început să strănut. Na, se mai întâmplă. Hapciu-hapciu. Hapciu. Instant, nu ştiu de unde, a apărut lângă mine ospătărița, cu ochii bulbucați şi teamă în voce de m-a întrebat spăşită dacă-s ok. Da, sunt ok. Am strănutat. Hapciu. Nu-i covid. Deşi am avut un moment de ezitare în care am crezut că ne pofteşte afară. Afară era şi localul, dar zic că în afara perimetrului localului.

Croazieră

Trei ore a durat croaziera aleasă de noi pe promenada din Kotor, în Golful Kotor, şi 30 de euro a costat per persoană, unde l-am avut ghid şî barcagiu pe Lazar. Prima oprire a fost la Latarnia morska/ Lady of the Rocks, apoi într-un tunel construit pentru submarine unde exista un exemplar şi la Blue Cave, o peşteră în care se putea înota. Peştera era plină de turişti şi alte bărcuțe care făceau zona aglomerată, însă Lazar ne-a recomandat înotul în afara ei, unde nu exista riscul de a fi accidentați turiştii. Am sesizat că fiecare barcagiu încerca să îşi protejeze turiştii şi să îi acopere cu barca. 

Toate bune şi frumoase la dus, peisaje frumoase, bărcuțe numeroase, eram în proximitatea Croației, am văzut şi un feribot, însă la întoarcere, pe la ora 17.00 înspre 18.00, a început să bată vântul şi cumva mergeam contra, aşa că am ajuns să fim udați…ciuciulete. Ciu-ciu-le-te. Râdeam de Alex şi îi ziceam că dacă îşi dă tricoul jos şi-l poate stoarce de ce apă multă a intrat în el. Ce să vezi, fix aşa a fost; leoarcă. Am râs cu lacrimi şi am băut la apă sărată cât nu băusem apă potabilă toată ziua. Hahaha-fleoşc. Hahaha-pleoşc. Aveam lângă noi un cuplu de turci. Pe limba lor, tot de noi. Hihihi, hahaha. Până când au început şi ei să fie ciuculiți nițel. Iar turcul începuse, pe limba lui, să se certe cu universul. Pleoşc!

Bronzată eram, dar acum aveam nişte dâre albe, de sare. Căci după un viraj în golf parcă nu mai sărea apa ca… arsă şi apucasem să mă usuc nițel. Mai grav e când nu mai vezi nimic că-ți intră apă-n ochi şi n-ai cu ce te şterge că… eşti ciuciulete.

Şi nu, n-am avut veste de salvare,  n-aş şti motivația, nici nu m-a interesat, dar de data asta i-am mulțumit eu universului că Lazar ne-a condus în siguranță la mal, chiar şi aşa, ciuciulete, dar în barcă, nu pe lângă ea. Fireşte, n-am înotat nici la Blue Cave, nici pe lângă ea.

Shopping

Dacă vrei să îți cumperi haine, Budva nu e cel mai potrivit oraş, din punctul meu de vedere. Magazine de renume nu sunt, doar magazine locale cu haine pe a căror etichetă scrie Turcia. Unele mai scumpe, altele mai ieftine. Unele mai normale, altele mai fiştichii. De avarie, însă, poți găsi o rochiță, un tricou, dar nu e o destinație de cumpărături. 22 Novembra, Mediteranska sunt două dintre străzile, bulevardele unde sunt câteva magazine de haine şi chiar un mall, dar parcă nu mi-a mirosit a autenticitate (e posibil să nu am cel mai fin miros), dar prețurile erau peste măsură. Apoi, în citadelă există numeroase magazine cu suveniruri, localuri cu mâncare (pizza la felie), înghețată.

De asemenea, ceva ce am apreciat – foarte mulți pictori şi multe tablouri frumoase – fie că vorbim despre peisaje, fie despre portrete, majoritatea erau superbe. De exemplu, un tablou cu un peisaj costa 80 de euro în centrul cetății, la un pictor local. În afara cetății, la Galeria Slika & Suvenira ajungeau şi la câteva sute de euro, dar tot superbe erau.

Oricum, din punct de vedere al magazinelor de suveniruri, Kotor mi s-a părut mai complex, inclusiv magneții erau mai arătoşi comparativ cu cei din Budva. Parcă era un strop mai mare de creativitate, dar prețurile concurau cu succes până când chiar reuşeau să le depăşească pe cele din Budva.

Obiective turistice

Aşa cum am scris anterior – Budva Dancing Girl este un simbol neoficial al oraşului, aflat în proximitatea plajei Mogren. Se pare că ar fi un simbol al fidelității, deşi există două variante ale originii statuii – fie o gimnastă muntenegreană ar fi căzut de pe o stâncă, fie că un cuplu care înota în zonă a fost atacat de un rechin, bărbatul nu a supraviețuit, în timp ce femeia da şi mergea în fiecare seară în acel loc, aşteptând să îşi revadă iubitul.

Citadela sau Fortăreața Sf. Maria este obiectivul principal al oraşului, situat chiar în Centrul Vechi. Oferă o privelişte minunată asupra mării, insulei Sv. Nikola şi Budvei. De altfel, în interior vei putea regăsi o bibliotecă şi câteva fotolii de piele unde te poți odihni şi răcori după ce te arde soarele sus, pe ziduri. Intrarea costă 7 euro pentru două persoane şi nu se poate plăti cu cardul.

Ceea ce nouă ne-a plăcut peste măsură este o panoramă asupra Sveti Stefan. Este vorba despre biserica Sv. Sava, unde intrarea este liberă. Pentru puturoşi, cel mai comod de ajuns este cu maşina. Lucru pe care l-am făcut noi pentru că am urcat în ziua plecării, cu bagajele la purtător. Dar pe drum am întâlnit un atlet, iar sus, la biserică, am întâlnit un tânăr din Bulgaria care căuta poziția ideală pentru panorama perfectă, tot cu rucsacul în spate şi transpirat peste măsură. 

Altfel obiective turistice ar putea fi Sv. Nikola, o insulă unde se poate ajunge exclusiv cu barca. 

Dacă vorbim despre Kotor, tot un Monte Carlo la scară mult mai mică mi s-a părut în momentul în care am păşit în golf.

Zona centrală, cetatea adică, era plină. Plină de turiştii din croazieră şi câțiva răzleți dintre cei sosiți, ca noi, cu autocarul. La restaurante era balamucul mai mare. În Kotor, simbolul este, ce să vezi, pisica. Pisici pe străzi, pisici pe scări, pisici în magazinele de suveniruri, pisici în… muzeu! Da, pisicile au un muzeu, iar banii obținuți se duc pe hrana lor. 1 euro de persoană am achitat la Muzeul Pisicilor şi, în ciuda faptului că am avut aşteptări mari, mi-au fost înşelate şi am decretat cel mai prost euro cheltuit! Mă aşteptam să văd pisici leşinate într-o încăpere mai mare, să smotocesc vreo mâță cum am făcut aproape în fiecare seară la cazare, până s-a supărat un motan pe mine şi a vrut să mă muşte. Iar orgoliul de leoaică a ieşit la iveală şi l-am ignorat restul zilelor. Păi eu îi fac viața frumoasă şi îl dezmierd, iar el?! Revenind la muzeul pisicilor. Este o expoziție cu poze cu pisici. Atât, nimic mai mult. La intrare primeşti două foi A3 plastifiate în care sunt notate numerele pozelor şi o explicație succintă. Apoi, oricât de mult ți-ar plăcea pisicile, parcă e enorm să stai să analizezi fiecare poză şi cele 3 încăperi, dintre care una casieria (avea, într-adevăr, tablouri cu poze), de maximum 25 mp. Deci nu recomand. Mai bine te opreşti pe stradă la pisicile care stau leşinate la soare sau la umbră şi le alinți puțin. Dacă le dai şi o bucată din covrigul tău, toată lumea e fericită.

Desigur, Muntenegru este o țară plină de trasee montane şi nu numai, dar noi ne rezumăm doar la ceea ce am văzut în zona Budva şi uşor în împrejurimi.

Poate că trezirea matinală şi lenevitul pe plajă nu îți sunt pe plac, poate eşti amator de viață de noapte – ei, aici ni s-a părut că e locul potrivit pentru tine. Seară de seară era forfotă mare în zona centrală, muzica bubuia din anumite boxe, nu am văzut-o ca o destinație potrivită pentru cupluri liniştite, ci mai degrabă pentru găşti în căutare de distracție, hehe. Repet, mai ales după ce apunea soarele. Dar na, e loc sub lună pentru fiecare.

De altfel, explorarea zonelor de pe coastă sau a insulelor cu vreo ambarcațiune ar putea fi, pentru unele persoane, obiective turistice şi puncte de distracție – nu de puține ori am văzut amatori de parasailing deasupra Mării Adriatice. Iar plaja Mogren avea ieşire la tobogane gonflabile şi alte activități acvatice.

Atenție! Scopul nostru fost să ne relaxăm, să ne odihnim şi să lenevim pe plajă. Oricât de mare ar fi fost varietatea de muzee, tot le-am fi ocolit căci ne-am dus pe coastă să ne bronzăm, nu să alergăm disperați după monumentele de cultură. 

Bani

Moneda Muntenegrului este euro, din fericire, deci nu trebuie să schimbi bani în vreo monedă pe care nu o vei mai folosi vreodată. În principiu, poți achita cu cardul în majoritatea locurilor, excepție anumite buticuri de pe plajă sau în piață. Dar e bine de adresat o întrebare înainte să te aşezi la masă la restaurant. Însă, dacă e nevoie să scoți bani, recomandăm PRVA Bank, ținând cont că are comision 0. Noi am găsit un singur bancomat pe Mediteranska 15. Fix strada care se bloca seară de seară din cauza multitudinii de maşini care voiau să intre într-o parcare minusculă, ocupată. Să ne înțelegem, maşinile stăteau coadă la barieră să elibereze cineva un loc. Nu am idee cât dura procedura asta, dar vreau să cred că dimineața era liber, iar lumea adormită pe la casele/cazările proprii.

Știu, față de articolele trecute, acesta este lipsit de imagini din călătorie. asta nu inseamna că nu există, ci doar că le-am expus doar pe Instagram. check our page!