Se făcea că într-o zi am fost la stand-up. Într-o locație care, datorită acelui sold-out afișat destul de repede, era foarte înghesuită. Cuplurile stăteau față-n față. Sau, mă rog, alea fără grade. Așa și noi. Am ajuns primii, deci am ales care pe ce parte să stea. Pe Alex îl tăia, deci m-a lăsat singură la masă. Nimic amenințător, adică… După câteva minute, surpriză!, lângă noi vine alt cuplu.
Muierea, în rând cu mine. Adică Alex avea o vizibilitate foarte bună. Ne-am tot dat picioare pe sub masă că simțeam cum ne savurează fiecare cuvânt al discuției (și încercam să abordăm niște subiecte care să ne facă mai… speciali. Sau, cum am zis anterior, mai cu stea în frunte), muierea mă scana și pe mine, Andreea, de la mijloc în sus. Simțeam asta, bașca și-i surprindeam privirea ageră, curioasă asupra mea.
Nu știu de ce, dar partenerul ei era ușor stânjenit de situație pentru că nu prea se băgau în seamă. Și amândoi erau cu mâinile pe masă sau frecau paharul de frape/bere…
Sau aveau o discuție de genul:
-Trebuie să mă duc la unghii.
-Îhî.
-N-am mai fost de mult, o să vorbesc cu Ramona să văd când e liberă…
-Da.
-O să mă programez săptămâna viitoare, dar nu luni că sunt de dimineață.
-Da?
E evident că în timpul ăsta două se uitau la unghiile ei și unul înghitea câte-o gură de bere și se uita la cearșaful roșu de pe scenă.
Bun.
Bănuiesc c-ai înțeles că asta se întâmpla PÂNĂ să înceapă spectacolului.
În timpul spectacolului…
Atât de mult mi-a plăcut, încât, de data asta, îmi fugea mie privirea de la scenă. La Alex. Lui Alex îi fugea, la fel, privirea. Și pentru că eu nu trebuia să fac prea mult efort să îl privesc, observam foarte bine gesturile lui. El, în schimb, avea mai mult de rotit capul – era evident unde se uită, în funcție de unghiul la care-și rotea bibilica.
Câteodată-mi zâmbea. Mie. Altcândva se uita pe lângă mine. Cică se uita la actorul care se plasase la o masă din spatele meu. Îhî. L-am crezut. Prima dată, că era omu’ curios, nu?
Și apoi nu-și mai rotea capul la 90 de grade. Adică să-și privească nevasta. Se oprea undeva la 70-80 de grade. Privirea mea îl ațintea. Cumva simțea săgețile că-ntr-o fracțiune de secundă se rotea până la capăt și zâmbea. Stingher. O dată, de două ori, de trei ori… și numărătoarea continuă.
Aaaa, am uitat să zic că și pe ea a tăiat-o înainte de spectacol? Și i-a luat ceva timp până a ieșit de sub masă…
După spectacol, începe spectacolul mai palpitant.
-Ți-a plăcut la spectacol?
-Nu. Ție?
-Daaa, hai, zii că ți-a plăcut, ai văzut ce glume are Tănase?! E preferatul tăăău.
– Slăbuț.
-Dar Pietreanu?! Un monument al artei, ce frumos a cântat… Hai că ai cântat și tu!
– Auzi?! Dar tu chiar crezi că eu n-am văzut cum te uitai la AIA!?
-Care aia?…
-Aia de lângă mine, crezi că n-am văzut ce priviri i-ai aruncat?!
-Dar și ea se uita… Era bună?
-Păi eu de unde să știu? Tu ai văzut-o mai bine! Și dacă te-ai tot holbat la ea…
-Hai că nu e adevărat, nu m-am uitat…
-Hai, lasă vrăjeala. Du-te înapoi la Cabana, la AIA!
-Hai să te pup!
-Du-te la Cabana, la AIA! Că prea insistent erai!
…
Acasă, după ceva timp.
-Aaaaaa, deci ea voia să mă duc la baie după ea??
-??
-Daaa, ai văzut, că s-a dus la baie și a stat un pic așa, voia să mă duc după ea!
-…
-Hai, scrie pe Facebook, o caut pe AIA de la Cabana care nu vorbea cu iubitu’, că vorbesc eu cu ea!
– Nuuuu, dar glumeeeeam, știi…
– Hai, hai, du-te la AIA!
Și acestea fiind zise, ieri îl las pe Alex să parcheze. Parcare laterală, pe stânga. Cu bordură de zăpadă pe dreapta.
-O las cu fundul afară.
-Nuuuu, vrei să te pupe vreunul că nu știi tu să o parchezi?
…
Și încep manevrele. Învârte volanul de 1,53567643 milioane ori stânga-dreapta, dreapta-stânga, își întinde gâtul ca girafa să vază mai bine în oglinzi. Și claxonează scurt.
Instinctiv îmi întorc capul în dreapta. Că acolo era drumul principal. Și ce să vezi matale?! O blondă subțirică, îmbrăcată în negru.
-Scuză-măăăăă, din greșeală!!!
-Deci nu creeeed!!! Și pe asta!?
-Dar n-am vrut, mi-a scăpat…
-Da, da, sigur, crezi că EU NU ȘTIU că ai claxonat-o pe aia, serios?! Așa, pe față?!
…
Mă îmbufnesc și aștept să vină, să mă scoată din mașină. Când îl văd că se apleacă în fața portierei. Nici bine nu apuc să mă holbez, că-mi deschide ușa.
-Ce, ai început să îmi dai zăpada din drum, să calc pe covor roșu?
-Aaaa, nu, soțiiiiia mea…
Și mă coboară regulamentar. Cu mâna întinsă spre mine, ca un gentleman. Măcar atât. Mi-a trecut, dar nu uit. Și-o să-l tachinez muuuult și bine, când i-o fi mai drag, hihihi.