BUCOVINA

Periplul nostru prin Bucovina a însemnat și câteva opriri scurte la câteva dintre mănăstirile renumite peste mări și țări.

Prima vizitată a fost Moldovița din Vatra Moldoviței. Am prins o zi ploioasă, să recunoaștem din capul locului. Este o mănăstire de maici, cu cea mai mare taxă de intrare dintre cele vizitate de noi. Și am reușit să bifăm doar cinci. Restul… data viitoare.

Așadar, taxa este 10 lei/persoană. Este îngrijită, dar cum ploaia ne-a dat de furcă… Aici am prins un grup de turiști nemți cărora o măicuță le făcea un tur în limba lor națională. Filmatul și fotografiatul sunt interzise în interior, conform anunțurilor lipite pe pereții mănăstirii. Nouă ne-a dat eroare, căci am descoperit acest lucru după ce am filmat interiorul…

De menționat că fiecare mănăstire are intrarea în sensul opus porții de acces în curte sau pe lateral.

Sucevița a fost descoperită în drumul nostru, fără vreo intenție, neapărat, de a ajunge la ea. Parcarea este pe marginea drumului, în funcție de noroc nimerești sau nu un petic de pământ să parchezi.

Aici taxa este 5 lei de persoană și este la fel de îngrijită și de mare. Cumva, nu mi-a plăcut atitudinea măicuței de la intrare, dar cică nu e frumos să zic ceva de rău, ptiu!

Voroneț este, cred, mănăstirea care are cel mai dezvoltat simț comercial din zonă și mă refer la tarabele cu suveniruri și diverse. Dintre toate, cel mai bun marketing și-l face Odaia Bunicii, o căsuță aflată în drum spre lăcaș.

Parcarea este la baza dealului. Sunt două zone – parcare cu plată și parcare… fără plată. Există câini în zonă, trec căruțe pe drum. Intrarea este tot 5 lei/persoană, iar intrarea te întâmpină cu multe zorzoane de cumpărat sau, mă rog, lucruri bisericești. Bineînțeles, nu ai voie să filmezi… Ideea e că renumitul albastru de Voroneț se regăsește doar pe o parte a mănăstirii. Lateralul acesteia fiind julit și cam nerecondiționat din punct de vedere al culorii. Poate că acolo unde se observă culoarea s-au refăcut picturile, căci dacă te uiți pe Google vezi observa că mănăstirea este fotografiată dintr-un singur unghi. Adică de la intrare.

Mănăstirea este de maici.

Singura mănăstire de călugări peste care am dat a fost Putna, acolo unde se află mormântul lui Ștefan cel Mare, deci cumva pentru asta ar fi recunoscută. Intrarea nu a costat. Nu știu dacă am ajuns noi prea târziu sau, pur și simplu, intrarea este liberă.

Însă, parcarea este amenajată, locuri fiind suficiente, atât pentru autocare, cât și pentru autoturisme. Tot în parcare se regăsește și toalete pentru bărbați/femei, fiecare având la dispoziție o căsuță poștală unde oamenii puteau adăuga bani pentru întreținere.

Foarte curată, bine îngrijită, noi am ajuns în timpul slujbei, când aproape toți călugării erau în interior.

Ceea ce m-a făcut să ridic o sprânceană a fost anunțul de la intrarea în muzeul mănăstirii. Taxa este 5 lei pentru salariați. Încă nu am înțeles cum își dau ei seama că ești salariat. Dacă ești adult, nu înseamnă că ești salariat. Unii sunt asistați sociali. Sau… Adică există două categorii – salariați sau pensionari/studenți/elevi/șomeri. Unii sunt pensionari de tineri din diverse motive. Cum ajungi să achiți taxa?

Ei, și acum ajungem la Mănăstirea Dragomirna, aflată foarte aproape de locul nostru de cazare. Experiență dezamăgitoare. Parcare există, dar la poarta mănăstirii ne-a întâmpinat o cerșetoare. Apoi și copilul cerșetoarei. Iar mănăstirea se află, la momentul actual, în reparații, fiind acoperită integral de pânza de protecție. Taxa este tot 5 lei/persoană, dar a rămas pe lista de data viitoare, căci văzând aceste lucruri, la prima vedere, am refuzat să intrăm.

Atenție, la fiecare dintre mănăstiri se achită taxa de fotografiat/filmat, cuantumul fiind ușor diferit, la fel ca taxa de intrare. E drept că mulți fotografiat lăcașele cu telefonul mobil și m-aș mira să fi achitat ceva… Iar lumânările, peste tot, costă 1 leu bucata.

De altfel, există și un dress code pe care turiștii trebuie să îl respecte – fără pantaloni scurți sau maiouri… La Voroneț, de pildă, există niște șorțuri pe care le poți lua de la poartă, să te înfășori în ele. La altele nu găsești așa ceva deci soluția ar fi ori să riști, ori să te întorci la 90 de grade și să o iei spre casă.

Imagini și alte informații cu privire la vacanța din Bucovina găsești în clipul de pe pagina noastră de Facebook.

 

 

CEAUȘESCU

[de pe Facebook reluat]

Treci prin Oltenia și vezi un scris alb pe fundal albastru – Scornicești – 5 km. Îți sună cunoscut, dar totuși eziți să urmărești indicatorul. Ai o vârstă și poate memoria te înșeală. Sau ai lipsit de la orele de istorie…

Noi am fost mai curioși și am urmat indicatorul.

Și-am putea numi aventura “În căutarea casei lui Nicolae Ceaușescu”.

Pentru că:

– ciuciu indicatoare spre casa lui;
– abundență de gropi în asfalt care te făceau să bagi mașina în marșarier.

Continuă lectura “CEAUȘESCU”

la LIVADA

La livadă. Sau cum să mănânci bine (și accidental) în Cluj.

am fost la Cluj, deja se știe. Că nu am mâncat lângă cimitir, se știe.

Bun, cum eram noi triști și supărați, enervați, ofticați, scoasă din sărite și lihniți, în mașină, Alex a ajuns la concluzia că ne vom comanda o pizza și o vom mânca în vârfului patului. Andreea se apucase să caute pe Sfântul Google recomandări de restaurante în Cluj. Pe principiul unde se mănâncă bine în Cluj.

Evident, căuta niște recenzii mai noi, nu din 2014, că… cine știe unde mai ajungeam și peste ce locație dădeam?!

Și pentru că a văzut de două ori scris la Livada, în două locuri diferite, a căutat numărul și l-a pasat lui Alex.

Și a început distracția.

-Bună seara! Alex Moldovan este numele meu și aș dori să fac o rezervare pentru două persoane în… câteva minute. Între timp, se uitase pe hartă, să vadă cât de repede am ajunge. Mai aveți locuri, adică?…, întreabă ușor spășit.

Așteptați puțin să verific, vă rog.

În cinci secunde revine.

Momentan nu am nicio masă liberă, dar sunt câteva care au cerut nota, deci au terminat de mâncat și urmează să se elibereze. În 15-20 de minute cred că e ok. Continuă lectura “la LIVADA”

VALACHIA

Am fost și la Cluj anul ăsta. Nu de alta, dar Alex nu mai fusese de doi ani (oho, și ce schimbări în atât de puțin timp), iar Andreea de vreo 10 ani… Cel puțin, aș putea zice și sper să nu greșesc.

Planul era simplu – plecăm sâmbătă la prima oră, vedem Târgul de Crăciun (scopul nostru, de fapt), dormim, iar duminică o luăm agale spre casă. Neapărat, a zis Alex, trebuie să cinăm la restaurantul Valachia.  Era același plan pe care îl repeta de fiecare dată când vedea platouri de lemn. Oriunde. Adică mergem să mâncăm la Valahia, restaurant Valahia. Cât a fost în delegație s-a delectat cu mâncarea lor și a fost atâât de încântat…

E drept că Andreea a strâmbat ușor din nas, căci nu vedea altceva în afară de porcării. Delicatese din carne de porc, să nu vorbim peiorativ.

Aveți aici meniul. Să ne înțelegem –  nu este un restaurant pentru cei care nu sunt prea carnivori.

Am calculat ca până ne cazăm, până ne plimbăm prin oraș, se va face destul de târziu, astfel încât am sunat la restaurant să le spunem că ajungem în jur de 20.30 – 21.00, două persoane. Continuă lectura “VALACHIA”

TELEGDY

Unde mâncăm la Praid? Unde vrei, dar după ora 10.00. Noi ne-am lovit de o ușă închisă puțin după ora 9.00, așa că ne-am reorientat către un kurtos kalacs și un hotdog, urmând să luăm doar prânzul.

Și ne-am îndreptat către Restaurantul Telegdy, în buza DN-ului. Nu am mâncat afară, ci în interior. Și își merită toți banii, atât pentru mâncare, cât și pentru aspect.

Prima dată ne-am lovit de masă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Apoi de un meniu din care eu, Andreea, am insistat să ne luăm câte o ciorbă și apoi un platou Telegdy.

Eu mănânc aia și aia, tu mânânci aia și ailaltă. Continuă lectura “TELEGDY”

SALINA PRAID

La mijloc de luna octombrie, când am predat altora ștafeta de tineri căsătoriți, am dat o fugă până la Praid, în salină, să ne reglăm respirația.

Salina este foarte, foarte aproape de DN, o poți vedea datorită îndemnului Noroc Bun de la intrare, însă accesul nu este permis perpedes, ci doar cu niște autobuze destul de lungi și, bineînțeles, încăpătoare.

Prețul este destul de piperat. Noi am ajuns acolo într-o zi de weekend, astfel că pentru a vizita salina a fost nevoie să scoatem din buzunar 35 lei/persoană.

Pentru cei care stau o săptămână, e mai rentabil un abonament de 5 zile cu 17 lei/zi deci unde la jumătate. Continuă lectura “SALINA PRAID”

HOTEL SIRIUS

La începutul lunii septembrie am mers la mare, pentru o săptămână, datorită cursurilor CTMB. Nu voi scrie despre cursuri, căci nu ele fac subiectul acestui articol, ci despre cazare.

Hotelul l-am aflat destul de târziu, cu două zile înainte de plecare. Noi am optat pentru stațiunea Eforie Nord. Mai fusesem acolo, la hotel Felix, Alex a fost foarte încântat de mâncarea de acolo și condițiile decente, așa că era convins că și anul acesta va fi identic.

Dar iată că nu a fost. În 2018, câștigător a fost Hotel Sirius. Până și numele sună ciudat. Dar are 3 stele. Unde, zău că nu știu. Din ce am mai aflat anterior, din întâmplare, unul dintre criteriile pentru a fi clasificat la 3* e să ai un anumit spațiu în cameră. Îl avea. Dar altceva…

Și ca să fie mai ușor de lecturat articolul și să avem toți ceva de învățat din experiența asta, voi explica punctual, în funcție de criteriile de pe site-ul Infocons.

  • Să fie afișat firma luminoasă sau iluminată cu tipul, denumirea unității și însemnul distinctiv reprezentând categoria unității – Da, există. Știi vorba aia – numele măreților, pe toate gardurile. Măcar asta să fie. O casetă luminoasă, verde, cu numele mirobolantului hotel;
  • Existența unui parcaj auto în folosința structurii de primire cu un număr de locuri de parcare minim 20% din numărul spațiilor de cazare cu locuri delimitate de parcare și dotat cu coșuri de gunoi – Da, vis-à-vis de hotel exista o parcare (pe internet văzusem că este cu plată, dar noi nu am achitat nimic, am zis doar numărul de înmatriculare al mașinii la recepție), nu îi cunosc capacitatea, dar era măricică și deloc delimitate locurile. Absolut nicio linie nu era trasată. Primul lucru care mi-a sărit în ochi de cum am pus roțile în parcare au fost câinii. Mulți câini. Slabi. Aș putea spune că la Sirius umblă câinii cu covrigi în coadă, dar probabil umblă doar cu purici pe blană. Credeam că ne vom alerga prin stațiune, dar au fost docili. Parcarea este un teren viran împrejmuit cu un gard de sârmă, în care a fost turnată niște piatră albă care înghiontea roțile într-un fel de ți se umezeau ochii la auzul scrâșniturilor. Apoi, la coborârea din mașină era să calc într-un pampers folosit. Și nu era singurul gunoi. Deci coșuri de gunoi, ciuciu;

Continuă lectura “HOTEL SIRIUS”

WEEKEND LA MARE

Câteva zile pe litoralul românesc înseamnă gaură în buget. Mai mică, mai mare, depinde de posibilități. Am zis așa – mergem câteva zile la Olimp, musai trebuie să ajungem la Cireșica.

  • Am început simplu, la hotel. Așteptând să ne completăm toate documentele, îmi arunc privirea pe peretele recepției și mare, foarte mare mi-a fost mirarea să descopăr că o cameră dublă costa, pe noapte, 470 de lei, dacă am reținut bine. În fine, 100 eur, pentru un un pat și un duș cu apă caldă. Și, cred că, o farfurie de mâncare la micul dejun.

Am decretat amândoi că nu își merită banii, clar! Noroc că o rezolvam din timp. Nu e un hotel de 4*, chiar și cu accesul la piscină, la sala de sport, tot nu se justifică banii. Și nici nu cred că turiștii care au stat înaintea noastră în cameră și au agățat o sforă între aerul condiționat și geam au plătit atât de mult pe o noapte de cazare. Și nici ceilalți care și-au uitat o doză de bere pe aparatul de aer condiționat.

  • Prima de seară de weekend ne-am petrecut-o, așa cum ne-am propus cu ceva timp înainte, la Cireșica. Am făcut rezervarea cu o lună de zile înainte, așa că ne-am gătit și am plecat… la dans!

Continuă lectura “WEEKEND LA MARE”

TRANSFĂGĂRĂȘAN vs. TRANSALPINA

Ambele trasee le-am luat cumva din sens invers. Așa am crezut inițial, dar pe parcurs mi-am dat seama că m-am înșelat. Am stat peste o oră la o coadă imensă pe un drum de… vreo 4 curbe, pe Transfăgărășan. Pe Transalpina, în schimb, drumul a fost mai lin.

Eu am văzut ambele trasee pentru prima dată, într-un singur weekend. Sâmbătă Transfăgărășan. Duminică Transalpina.

Starea a fost cam aceeași, deci nu am fost entuziasmată la un traseu, comparativ cu celălalt.

Pe Transfăgărășan am intrat din Făgăraș (cum altfel?) și am ieșit la Curtea de Argeș. M-au luat emoțiile la început, când am văzut serpentinele și îmi imaginam că așa va fi tot drumul, mă tot uitam unde își fac oamenii poze, că eu nu văd niciun loc de oprit. Greșit – am găsit. Continuă lectura “TRANSFĂGĂRĂȘAN vs. TRANSALPINA”

AQUAPARK COZIA

Citisem de câteva luni despre el, știam că s-a deschis, dar drumurile noastre nu duceau prin zonă, așa că până acum nu avusesem ocazia de a-l vizita.

Așadar, cu ocazia zilei de naștere a lui Alex, am hotărât să îl murez la 27 de ani și să îl duc la bazinele cu apă termală, hehe.

Ținând cont că am ajuns acolo într-o zi de weekend din luna august, evident, am dat nas în nas cu aglomerația. Parcarea mașinii s-a făcut pe DN, iar intrarea este prin parcarea privată a Complexului Balnear Căciulata – Călimănești.

Continuă lectura “AQUAPARK COZIA”