Categorie: Uncategorized

Ce faci când ajungi hămesit într-un oraș nou? Cauți recomandări pe Tripadvisor. Așa am descoperit, acum doi ani, Livada Lounge&Restaurant.

Evident că a fost aceeași opțiune și acum când am dat o fugă până la Cluj. Să vă spunem, așadar, de ce recomandăm această locație:

– Are o grădină mare – nu am știut acest aspect până acum, când a dat năvală Coviduț peste noi. Mese multe, umbrite, fie într-un soi de foișor, fie de umbrele/copaci.

– Porțiile sunt mari. Porțiile sunt foarte mari. Numai bune pentru ăștia hămesiți după un drum lung.

– Prețurile n-ar fi cele mai mici și precizăm că o supă rădăuțeană costă 20 de lei. Fără ardei, pâine, smântână care au costuri suplimentare. Știm, în Maramureș, anul trecut, a fost la jumătate, însă ce nu faci pentru o ciorbă bună!? Bani mâna în buzunar, desigur…

– Ospătarii sunt simpatici și vioi, nu au fost probleme de comunicare, bașca foarte deschiși.- Nu vă așteptați ca mâncarea să ajungă în primele 5 minute de la comandă căci durează, dar tot ambientul este atât de frumos, încât îți face plăcere să stai acolo mai mult decât ar trebui.

– Toaletele sunt FOARTE curate și dotate cu cele necesare – hârtie, săpun, na, cele trebuincioase.

– Muzica se aude în surdină, este un fel de jazz (data trecută am stat în interior și a cântat cineva live, a fost o atmosferă perfectă!) – dacă știți muzica din Zara Home, ei!, cam așa îți sunt încântate urechile.

Nu are sens să lungim vorba despre cât de bine ne-am simțit acolo în zilele când am mâncat la Livada pentru că știm că factorul decizional este meniul. Așadar, aveți mai jos meniul fotografiat de noi și câteva imagini ca să vă faceți o idee despre porțiile servite. Aaaa, în fiecare zi în care am servit masa acolo, nota nu a depășit 200 lei.

Poftă bună!

Nooo, să-ți cumperi haine de la SH e cel mai rușinos lucru. Cum să faci așa ceva? După ce ani la rând s-a trăit cu rușinea, iată că au apărut rețelele sociale (Facebook, Instagram) unde e ceva spectaculos să vinzi hainele și, mai ales, să le pui eticheta de VINTAGE. Mă rog, conceptul vintage nu are nimic de-a face cu hainele cumpărate de tine acum 5 ani și ușor demodate, dar na… Educație feșionistică, csf, n-ai csf.

Sunt membră în astfel 3 grupuri de Facebook unde fetele își scot din garderobă haine, încălțări și accesorii de care vor să scape contracost.

Măi, știi de ce scriu asta? Nu pentru că vreau să le fac reclamă. Unele nici n-ar avea nevoie. Fetele sunt mișto, dar hai să vă zic ce îmi displace la acest concept.

Continuă lectura „HAINE”

De ce se destramă căsniciile?

Credeam că obiectivul “căsnicie de cel putin 3/5 ani” e ușor de atins. Ce poate fi atât de greu? Sunt o fărâmă de ani petrecuți alături de partenerul ales. De ce te-ai despărți după o perioadă atât de scurtă?

Nu. O căsnicie de 5 ani e deja “lungă”. Mâine-poimâine noi facem 3 ani. Cu furtuni, uragane, cer senin și chiar curcubee. Nu am zice că e ușor la început. Nici nu ști la ce te înhami; ce responsabilități, ce obiective. Noi nu am stat împreună până când nu ne-am luat oficial. Deci tabieturile, metehnele personale erau cunoscute partenerului… și nu prea.

De ceva timp mă uit în lista de prieteni de pe rețeaua socială. Persoane de-o seamă, persoane cu 5-7-10 ani mai mari care până deunăzi pozau în cuplul perfect, cu o relație de lungă durată, dulcegării, poze peste poze, pac!, au început să își restrângă activitatea de pe peretele meu.

Fie dispar cu totul, fie aleg să își ascundă sub preș viața lor și jocul din serialul “cuplul perfect”. Dispare partenerul din fotografii, informațiile despre starea civilă sunt ascunse – când pozau în holtei era o mândrie, pare-se că a fi divorțat e o rușine. Dispar toate fotografiile perfecte de la nuntă care au costat mii de euro. Cumva, în unele cazuri, căsnicia durează mai puțin ca intervalul de primire al pozelor perfecte. Se schimbă numele de familie. Bula de fericire că “îi iau numele și devin doamnă” se sparge, iar mireasa cade cu fruntea de asfalt. Au! Dureros! Da, într-adevăr.

Partea proastă e când pozează în familia ideală. Cu copil, cu purcel, cu cățel. Cu planuri de viitor. Și dintr-odată… Adio!

Dar oare ce se-ntâmplă? #moldovanii nu sunt psihologi. Nu sunt nici bătrânii de pe prispă, trecuți prin viață, care își permit să dea povețe din propria experiență – trăită sau auzită.

Însă suntem, cumva, “publicul țintă”. Spre deosebire de alții, noi încă ne descoperim. Cumva, avantajul de a nu fi locuit împreună înainte ne dă prilejul să ne număram împreună anii de căsnicie. Învățăm singuri, dar împreună – să curățăm cartofi, să netezim hainele, să spălam wc-ul, să ne alegem detergenții necesari și preferați, să reparăm o plasă de insecte.

Tot misterul în care am fost învăluiți până să ne căsătorim a dispărut odată cu… căsnicia. Cu deschiderea. La propriu. Vreo 3 luni din căsnicie nu am avut uși în casă. Niciunde. Excepție făcând intrarea în apartament.

Ce i-ar determina pe unii să își încheie socotelile făcute împreună? Banii? Contribuția (in)egală la cheltuielile comune? Așteptările total nerealiste? Fățărnicia? Perfecțiunea afișată în mediul online? Șocul avut după demascare? O fi avantajos să te cunoști cu partenerul de 13 ani? Acum spunem răspicat că “da”.

“Alex, habar nu am să gătesc”.

“Andreea, nu știu să dau o gaură sau să montez mobila”.

Lasă, le facem împreună. Nu se întamplă mereu, câteodată apelăm la “factorii externi”, dar niciodată nu am pozat în perfecți, mai mult ca perfecți, în zona de social media. Astfel că nu ne-a luat leșinul când am aflat asemenea “șocuri” unul despre altul. De fapt, nici în realitate nu pozăm astfel. La ce ne-ar ajuta?

Când, vreodată, ai timp să te machiezi perfect într-o zi de sâmbătă când vrei, totuși, să lenevești în pat până târziu, dar totodată trebuie să mergi la cumpărături, să speli hainele, lenjeria de pat, să faci curățenie – în șifonier, pe balcon, în casă per total, să gătești? Da, să gătești. În căsnicie prioritățile sunt altele – să achiți rata de la casă/mașină, să plătești utilitățile. Prânzul în oraș devine un moft. Un ușor moft. Deci când? Niciodată. Nu poți fi “scoasă din cutie” cu mătura în mână așa cum te afișai pe Instagram. Doar dacă nu ai menajeră. Sau faci treaba de mântuială. Adică nu o faci.

Câți dintre parteneri mai lasă de la ei pentru evitarea unei certe? Noi nu suntem perfecți. Ba din cooontră. Dar ne trece. Ne luam la trântă, ca doi lei ce suntem, dar așa orgolioși cum cică suntem, uităm. Că așa e “în tenis”.

Doar nu pentru asta ne-am adunat la Casa de Căsătorii acum 2 ani și jumătate. Scopul a fost altul – nunta de argint, nunta de aur…

Să fie vorba despre violență? N-ar părea genul. Niciunul dintre parteneri n-ar părea genul care să sară la bătaie.

Să fie vorba despre monopol? Gata, mi te-am adjudecat și nu mai chițăi, doar te-am luat pe numele meu. Orgoliu? Nu suport să fiu stăpânit.

Să nu mai existe toleranță? Chiar toate defectele să se maximizeze? Sforăitul e pregnant, mâncarea prea sărată, halena prea puternică, părul albit etc. Dar chiar toate? Oamenii se schimbă odată cu trecerea timpului, trec prin diverse etape, dar unde este acel minimum de toleranță? Timpul nu trece atât de mult când vorbim despre o căsnicie de un an de zile. Câte se pot schimba?

Ah, sau oferă-i cadouri. Surprinde-ți partenerul. Are părul prea mare? Fă-i o programare la coafor. Sau cumpără-i o apă de gură, o gumă de mestecat, mergi în bucătărie şi găteşte (rupe nişte frunze de salată, adaugă încă 2-3 ingrediente şi poftă bună!), dă cu aspiratorul sau oferă-i o floare. Fiți spontani, dragilor! Căutați să vă completați şi nu țineți cont că partenerul a dat doar o dată cu aspiratorul în ultima lună de zile, iar voi de cinci ori. Poate recuperează în alt mod absența de la curățenie.

Adevarul e că și comunicarea are rolul ei. Tu faci curat, iar eu stau mai mult la serviciu. Altfel, pregăteste-ți partenerul pentru diversele situații. Există riscul de a te comporta AȘA când se-ntâmplă ASTA? Reacționează ASTFEL. Nu pune paie pe foc, verbal, nu mă ațâța, sau dă-mi una peste ochi că mă calmez în două secunde.

Într-o căsnicie e vorba despre completare. Yin și Yang. Ce știu eu, nu știi tu. Ce nu știe niciunul, fac amândoi. Fără orgoliu, fără îngâmfare, fără aroganță, fără infatuare.

Deunăzi urmăream reportajul 30 de ani de democrație. Acum trăim în era coronavirusului. Când toate magazinele se golesc de marfă – făină, ulei, mălai, dezinfectanți de suprafețe, hârtie igienică, dar mai puțin săpun… De orice fel. 

În loc de a igieniza mâinile cu apă și săpun, clasic, ca la grădiniță, ne umplem gențile, pungile cu dezinfectanți de toate felurile, cu spirt care nu mai are concentrația de alcool de odinioară pentru că, hei!, cerere este, dar firmele nu fac față. Poate că importurile încep să scadă, iar materia primă ioc. Pentru că nu avem fabrici care să ne asigure necesarul în interiorul țării, ci trebuie să ne milogim de alții.

Vă amintiți de s’il vous plais, monsieur…

Salut…

Numele meu este Alex și nu am somn.

Știu că nu sunt Ainștain, știu că și tu știi cum să faci asta, dar iată niște ponturi pentru eficientizarea timpului de așteptat la casele de marcat din micile & marile lanțuri de magazine. Știu că le știi, dar poți să le distribui mai departe: sunt câteva ponturi pe care unii nu le știu. Surprinzător, nu?

Sunt niște chestii observate mai ales în cea mai aglomerata perioada a anului. Continuă lectura „“ÎMI PLACE SĂ STAU LA COADĂ””

Primul cont pe o rețea de socializare a fost pe hi5. Acolo am şi bătut palma, vorba aia. Acum se agață pe Facebook sau pe Whatsapp.

Pe vremea noastră se legau relații pe prieteni.ro (sper că-mi aduc aminte corect). Fără buze țuguiate, fără etalare de țoale. Completam oracole, să ne cunoaștem mai bine. Scriam parfumurile favorite (de regulă parfumul cu care se dădeau mamele – cu cât numele era mai străin, cu atât păream mai interesante) și clasa în care eram.  Alegeam un avatar care ne reprezenta cât de cât din punct de vedere fizic.

Și ne dădeam steluțe. Așa concuram la popularitate.

Ne scriam mesaje private, nu inițiam discuția cu ce faci frumoas-o. Scriam simplu – asl, pls. În traducere liberă age, sex, location, please. Pe românește ani, gen, oraș, te rog.

Dacă răspunsul corespundea cu vârsta noastră, cu orașul nostru, continuam discuția. Dacă nu, o încheiam elegant. Continuă lectura „hi5”