Publicat pe

IUBIȚI-VĂ COPIII

Așa cum vă iubiți și voi când alegeți să îi faceți. Iubiți-vă copiii și protejați-i. Nu îi țineți într-un glob de sticlă. Căci voi îl protejați, dar la primul rostogol, când voi nu veți mai fi, va crăpa.
Iubiți-vă copiii și învățați-i să caște ochii acasă, în bloc, în parc, în mall și, mai ales, pe stradă.
Iubiți-vă copiii și nu le luați telefoane scumpe. Sau măcar învățați-i să bage telefoanele în buzunar când merg pe stradă. Și în autobuz, și pe trotuar, și pe trecerea de pietoni.
Iubiți-vă copiii și spune-ți-le că viața lor nu este formată doar din drepturi. Ei, noi, voi, toți avem și obligații.
Continuă lectura “IUBIȚI-VĂ COPIII”
Publicat pe

“ÎMI PLACE SĂ STAU LA COADĂ”

Salut…

Numele meu este Alex și nu am somn.

Știu că nu sunt Ainștain, știu că și tu știi cum să faci asta, dar iată niște ponturi pentru eficientizarea timpului de așteptat la casele de marcat din micile & marile lanțuri de magazine. Știu că le știi, dar poți să le distribui mai departe: sunt câteva ponturi pe care unii nu le știu. Surprinzător, nu?

Sunt niște chestii observate mai ales în cea mai aglomerata perioada a anului. Continuă lectura ““ÎMI PLACE SĂ STAU LA COADĂ””

Publicat pe

hi5

Primul cont pe o rețea de socializare a fost pe hi5. Acolo am şi bătut palma, vorba aia. Acum se agață pe Facebook sau pe Whatsapp.

Pe vremea noastră se legau relații pe prieteni.ro (sper că-mi aduc aminte corect). Fără buze țuguiate, fără etalare de țoale. Completam oracole, să ne cunoaștem mai bine. Scriam parfumurile favorite (de regulă parfumul cu care se dădeau mamele – cu cât numele era mai străin, cu atât păream mai interesante) și clasa în care eram.  Alegeam un avatar care ne reprezenta cât de cât din punct de vedere fizic.

Și ne dădeam steluțe. Așa concuram la popularitate.

Ne scriam mesaje private, nu inițiam discuția cu ce faci frumoas-o. Scriam simplu – asl, pls. În traducere liberă age, sex, location, please. Pe românește ani, gen, oraș, te rog.

Dacă răspunsul corespundea cu vârsta noastră, cu orașul nostru, continuam discuția. Dacă nu, o încheiam elegant. Continuă lectura “hi5”

Publicat pe

CABANA

Se făcea că într-o zi am fost la stand-up. Într-o locație care, datorită acelui sold-out afișat destul de repede, era foarte înghesuită. Cuplurile stăteau față-n față. Sau, mă rog, alea fără grade. Așa și noi. Am ajuns primii, deci am ales care pe ce parte să stea. Pe Alex îl tăia, deci m-a lăsat singură la masă. Nimic amenințător, adică… După câteva minute, surpriză!, lângă noi vine alt cuplu.

Muierea, în rând cu mine. Adică Alex avea o vizibilitate foarte bună. Ne-am tot dat picioare pe sub masă că simțeam cum ne savurează fiecare cuvânt al discuției (și încercam să abordăm niște subiecte care să ne facă mai… speciali. Sau, cum am zis anterior, mai cu stea în frunte), muierea mă scana și pe mine, Andreea, de la mijloc în sus. Simțeam asta, bașca și-i surprindeam privirea ageră, curioasă asupra mea.

Nu știu de ce, dar partenerul ei era ușor stânjenit de situație pentru că nu prea se băgau în seamă. Și amândoi erau cu mâinile pe masă sau frecau paharul de frape/bere… Continuă lectura “CABANA”

Publicat pe

MASAJ

– Te simți divă că ai fost la salon pe Dorobanți?

Zâmbesc. – Mergeam și până acum.

Râdem amândoi.

Ah, am uitat să mă prezint.

Salut, sunt Andreea și îmi place să fiu alintată. Că nu știam cum e la masaj.

Dar să fac și eu introducerea ca la carte, nu? Când am făcut un an de căsătorie am decis, împreună cu Alex, să ne oferim un cadou de hârtie, căci atunci serbam nunta de hârtie. Nu dau detalii despre cadoul pe care i l-am luat eu, căci a fost o dezamăgire completă.

Surpriză! Când am văzut ce mi-a oferit el, la rândul său, dezamăgirea a fost la fel de mare – voucher la masaj.

– Dar nu la orice fel de masaj!!! E masaj cu ciocolată! Vezi cât țin eu la soția mea??? Te duc la Salon Chocolate.

M-am bosumflat toată. EU, Andreea, n-am fost în viața mea la masaj. La niciun fel de masaj. ȘI EL VREA SĂ MĂ DUCĂ SĂ MĂ MASEZ CU CIOCOLATĂ?! Vreo 3 luni de zile s-a rugat de mine să facă programarea. Iar eu găseam motive peste motive și niciodată nu era momentul.  Au urmat telefoane date de Alex la salon să vadă valabilitatea uitată de emoții, cum trebuie să se prezinte nevasta acolo.

A zis că e pudică. Ceea ce n-aș zice că e neapărat greșit. Și așa am aflat amândoi că voi primi, totuși, niște chiloți de unică folosință. Continuă lectura “MASAJ”

Publicat pe

PARTER

Întrebam deunăzi pe Facebook de ce lumea se ferește de apartamentele de la parter, îndeosebi. Știu că există o tendință de evitare a celor de la etajele superioare, mai precis de la ultimele etaje, dar aici sunt ușor subiectivă din cauza fricii de înălțime.

Însă, ca o fostă parteristă, mi s-au părut interesante argumentele pe care oamenii mi le-au oferit și despre asta aș vrea să scriu în cuvintele ce urmează.

Nu are balcon!

Acesta nu e un argument 100% acceptat pentru că există apartamente la parter care beneficiază de acest spațiu suplimentar. Sau, luând exemplul altor curajoși, îți poți construi singur un balcon, în conformitate cu fațada blocului. Și accentuez acest fapt din cauza faptului că am avut un vecin care își construise un balcon ușor ilegal, care în timp se desprinsese ușor de bloc și a fost forțat să își demoleze construcția în momentul în care a fost reabilitat blocul. Plus că se vedea clar că nu e parte integrată a imobilului. Continuă lectura “PARTER”

Publicat pe

GAZ

Bună! Sigur mă știi, sunt Andreea și am… permis de conducere de vreo 9 ani, nu gaze, că n-am mâncat fasole. 😛 Până acum o lună conduceam mașina dimineața, doar când mă grăbeam să ajung la muncă. Coboram din casă, zburam ușor, să fiu sinceră, mă urcam în mașină, porneam motorul, băgam a-ntâia și o luam rapid din loc.

De vreo lună de zile, așa cum ziceam, trebuie să stau mai mult în parcare. Am butelie cu gaz în portbagaj.

-Uite, cât e ceasul?

-17.53.

-Bine, stai un minut, până la 54 și apoi pleci. Să se încălzească motorul și să nu consumi benzina.

-Bine, bine. Dar știi că eu iau mașina când mă grăbesc și n-am timp de stat, da?

-…

Continuă lectura “GAZ”

Publicat pe

REFERENDUM

Bună! Sunt Andreea și voi avea o stare de #boicot weekendul acesta*. Recunosc că de regulă merg la vot, dar de data asta îmi voi vedea de treaba pe care o am sau pe care voi încerca să o am.

Citeam deunăzi un articol despre referendum – de ce să mergi, de ce să nu mergi, de ce să votezi da, de ce să votezi nu. Motive bazate pe comentariile din social media ale diferiților anonimi sau persoane publice. Și, deși am avut un sentiment de ezitare, am avut stăpânire de sine și mi-am menținut decizia.

Bun – dar eu de ce nu merg? Pentru că nu mi se pare bine formulată întrebarea. De ce se scarpină cu mâna stângă la urechea dreaptă, având, totuși, toate membrele funcționale, la locul lor? Pentru că pot. Dar nu e logic.

Și nu vreau să se ia o decizie, indiferent care ar fi ea, profitând de prezența mea. Pentru că mi se pare josnic ca 25% dintre cei 30% votanți de pe listele electorale să ia o decizie. 25%. E ca și când, într-un bloc de 10 etaje, cei de la parter decid să dea drumul la căldură în august pentru că îi trage curentul. De la ușa deschisă des, că oamenii mai vin și acasă, nu dorm pe stradă. E logic? Asta nu se numește majoritate. Dar ce pretenții să am când în cărțile de matematică 12 e mai mare ca 16. Continuă lectura “REFERENDUM”

Publicat pe

PĂRINȚII

Cum scria Andreea anterior, când a povestit despre cum a văzut ea cererea, deși a sunat-o mama ei, n-a suflat nicio vorbă despre inel.

Hai, uite, să recunosc. Știam, mă așteptam. Nu știam cum arată inelul, dar mă așteptam să mi-l pună pe deget. Motiv pentru care m-am ținut de capul lui să îmi dea sigur de înțeles că se va întâmpla asta, ca să pregătim surpriza pentru părinți.

Nu voiam să îi anunțăm pur și simplu ia uiteeee, m-a cerut.

Am vrut ceva mai special. M-am gândit, m-am răzgândit, nicio altă idee citită pe Sfântul Google nu mi-a fost pe plac. Și, nu știu cum, dar pur întâmplător mi-a apărut pe Facebook, în news feed, o postare legată de niște magneți care puteau fi răzuiți, urmând să se devoaleze știrea. Continuă lectura “PĂRINȚII”

Publicat pe

METODA ALEXANDRU

Până în luna octombrie a anului 2015, o zi lucrătoare a săptămânii din viața mea arăta cam așa:

  • Trezit, fumat o țigară;
  • Mic dejun, fumat o țigară după masă;
  • Pregătit, spălat, plecat de acasă – de acasă până la metrou fumam o țigară obligatoriu;
  • De la metrou până la serviciu – fumam obligatoriu o țigară sau opțional două țigări (distanță era mai mare)
  • Rezolvam treburile urgente, apoi ieșeam la una-două țigări consecutive.

………………țigări……………….țigări……………….țigări…………… țigări……………….

La plecare, la fel. Se relua procedeul. Continuă lectura “METODA ALEXANDRU”