CĂSNICIE

De ce se destramă căsniciile?

Credeam că obiectivul “căsnicie de cel putin 3/5 ani” e ușor de atins. Ce poate fi atât de greu? Sunt o fărâmă de ani petrecuți alături de partenerul ales. De ce te-ai despărți după o perioadă atât de scurtă?

Nu. O căsnicie de 5 ani e deja “lungă”. Mâine-poimâine noi facem 3 ani. Cu furtuni, uragane, cer senin și chiar curcubee. Nu am zice că e ușor la început. Nici nu ști la ce te înhami; ce responsabilități, ce obiective. Noi nu am stat împreună până când nu ne-am luat oficial. Deci tabieturile, metehnele personale erau cunoscute partenerului… și nu prea.

De ceva timp mă uit în lista de prieteni de pe rețeaua socială. Persoane de-o seamă, persoane cu 5-7-10 ani mai mari care până deunăzi pozau în cuplul perfect, cu o relație de lungă durată, dulcegării, poze peste poze, pac!, au început să își restrângă activitatea de pe peretele meu.

Fie dispar cu totul, fie aleg să își ascundă sub preș viața lor și jocul din serialul “cuplul perfect”. Dispare partenerul din fotografii, informațiile despre starea civilă sunt ascunse – când pozau în holtei era o mândrie, pare-se că a fi divorțat e o rușine. Dispar toate fotografiile perfecte de la nuntă care au costat mii de euro. Cumva, în unele cazuri, căsnicia durează mai puțin ca intervalul de primire al pozelor perfecte. Se schimbă numele de familie. Bula de fericire că “îi iau numele și devin doamnă” se sparge, iar mireasa cade cu fruntea de asfalt. Au! Dureros! Da, într-adevăr.

Partea proastă e când pozează în familia ideală. Cu copil, cu purcel, cu cățel. Cu planuri de viitor. Și dintr-odată… Adio!

Dar oare ce se-ntâmplă? #moldovanii nu sunt psihologi. Nu sunt nici bătrânii de pe prispă, trecuți prin viață, care își permit să dea povețe din propria experiență – trăită sau auzită.

Însă suntem, cumva, “publicul țintă”. Spre deosebire de alții, noi încă ne descoperim. Cumva, avantajul de a nu fi locuit împreună înainte ne dă prilejul să ne număram împreună anii de căsnicie. Învățăm singuri, dar împreună – să curățăm cartofi, să netezim hainele, să spălam wc-ul, să ne alegem detergenții necesari și preferați, să reparăm o plasă de insecte.

Tot misterul în care am fost învăluiți până să ne căsătorim a dispărut odată cu… căsnicia. Cu deschiderea. La propriu. Vreo 3 luni din căsnicie nu am avut uși în casă. Niciunde. Excepție făcând intrarea în apartament.

Ce i-ar determina pe unii să își încheie socotelile făcute împreună? Banii? Contribuția (in)egală la cheltuielile comune? Așteptările total nerealiste? Fățărnicia? Perfecțiunea afișată în mediul online? Șocul avut după demascare? O fi avantajos să te cunoști cu partenerul de 13 ani? Acum spunem răspicat că “da”.

“Alex, habar nu am să gătesc”.

“Andreea, nu știu să dau o gaură sau să montez mobila”.

Lasă, le facem împreună. Nu se întamplă mereu, câteodată apelăm la “factorii externi”, dar niciodată nu am pozat în perfecți, mai mult ca perfecți, în zona de social media. Astfel că nu ne-a luat leșinul când am aflat asemenea “șocuri” unul despre altul. De fapt, nici în realitate nu pozăm astfel. La ce ne-ar ajuta?

Când, vreodată, ai timp să te machiezi perfect într-o zi de sâmbătă când vrei, totuși, să lenevești în pat până târziu, dar totodată trebuie să mergi la cumpărături, să speli hainele, lenjeria de pat, să faci curățenie – în șifonier, pe balcon, în casă per total, să gătești? Da, să gătești. În căsnicie prioritățile sunt altele – să achiți rata de la casă/mașină, să plătești utilitățile. Prânzul în oraș devine un moft. Un ușor moft. Deci când? Niciodată. Nu poți fi “scoasă din cutie” cu mătura în mână așa cum te afișai pe Instagram. Doar dacă nu ai menajeră. Sau faci treaba de mântuială. Adică nu o faci.

Câți dintre parteneri mai lasă de la ei pentru evitarea unei certe? Noi nu suntem perfecți. Ba din cooontră. Dar ne trece. Ne luam la trântă, ca doi lei ce suntem, dar așa orgolioși cum cică suntem, uităm. Că așa e “în tenis”.

Doar nu pentru asta ne-am adunat la Casa de Căsătorii acum 2 ani și jumătate. Scopul a fost altul – nunta de argint, nunta de aur…

Să fie vorba despre violență? N-ar părea genul. Niciunul dintre parteneri n-ar părea genul care să sară la bătaie.

Să fie vorba despre monopol? Gata, mi te-am adjudecat și nu mai chițăi, doar te-am luat pe numele meu. Orgoliu? Nu suport să fiu stăpânit.

Să nu mai existe toleranță? Chiar toate defectele să se maximizeze? Sforăitul e pregnant, mâncarea prea sărată, halena prea puternică, părul albit etc. Dar chiar toate? Oamenii se schimbă odată cu trecerea timpului, trec prin diverse etape, dar unde este acel minimum de toleranță? Timpul nu trece atât de mult când vorbim despre o căsnicie de un an de zile. Câte se pot schimba?

Ah, sau oferă-i cadouri. Surprinde-ți partenerul. Are părul prea mare? Fă-i o programare la coafor. Sau cumpără-i o apă de gură, o gumă de mestecat, mergi în bucătărie şi găteşte (rupe nişte frunze de salată, adaugă încă 2-3 ingrediente şi poftă bună!), dă cu aspiratorul sau oferă-i o floare. Fiți spontani, dragilor! Căutați să vă completați şi nu țineți cont că partenerul a dat doar o dată cu aspiratorul în ultima lună de zile, iar voi de cinci ori. Poate recuperează în alt mod absența de la curățenie.

Adevarul e că și comunicarea are rolul ei. Tu faci curat, iar eu stau mai mult la serviciu. Altfel, pregăteste-ți partenerul pentru diversele situații. Există riscul de a te comporta AȘA când se-ntâmplă ASTA? Reacționează ASTFEL. Nu pune paie pe foc, verbal, nu mă ațâța, sau dă-mi una peste ochi că mă calmez în două secunde.

Într-o căsnicie e vorba despre completare. Yin și Yang. Ce știu eu, nu știi tu. Ce nu știe niciunul, fac amândoi. Fără orgoliu, fără îngâmfare, fără aroganță, fără infatuare.

Virus? Calculatoarele are virus, telefoanele au virus, nu eu, n-are cum…

Deunăzi urmăream reportajul 30 de ani de democrație. Acum trăim în era coronavirusului. Când toate magazinele se golesc de marfă – făină, ulei, mălai, dezinfectanți de suprafețe, hârtie igienică, dar mai puțin săpun… De orice fel. 

În loc de a igieniza mâinile cu apă și săpun, clasic, ca la grădiniță, ne umplem gențile, pungile cu dezinfectanți de toate felurile, cu spirt care nu mai are concentrația de alcool de odinioară pentru că, hei!, cerere este, dar firmele nu fac față. Poate că importurile încep să scadă, iar materia primă ioc. Pentru că nu avem fabrici care să ne asigure necesarul în interiorul țării, ci trebuie să ne milogim de alții.

Vă amintiți de s’il vous plais, monsieur…

Continuă lectura „Virus? Calculatoarele are virus, telefoanele au virus, nu eu, n-are cum…”

IUBIȚI-VĂ COPIII

Așa cum vă iubiți și voi când alegeți să îi faceți. Iubiți-vă copiii și protejați-i. Nu îi țineți într-un glob de sticlă. Căci voi îl protejați, dar la primul rostogol, când voi nu veți mai fi, va crăpa.
Iubiți-vă copiii și învățați-i să caște ochii acasă, în bloc, în parc, în mall și, mai ales, pe stradă.
Iubiți-vă copiii și nu le luați telefoane scumpe. Sau măcar învățați-i să bage telefoanele în buzunar când merg pe stradă. Și în autobuz, și pe trotuar, și pe trecerea de pietoni.
Iubiți-vă copiii și spune-ți-le că viața lor nu este formată doar din drepturi. Ei, noi, voi, toți avem și obligații.

“ÎMI PLACE SĂ STAU LA COADĂ”

Salut…

Numele meu este Alex și nu am somn.

Știu că nu sunt Ainștain, știu că și tu știi cum să faci asta, dar iată niște ponturi pentru eficientizarea timpului de așteptat la casele de marcat din micile & marile lanțuri de magazine. Știu că le știi, dar poți să le distribui mai departe: sunt câteva ponturi pe care unii nu le știu. Surprinzător, nu?

Sunt niște chestii observate mai ales în cea mai aglomerata perioada a anului. Continuă lectura „“ÎMI PLACE SĂ STAU LA COADĂ””

hi5

Primul cont pe o rețea de socializare a fost pe hi5. Acolo am şi bătut palma, vorba aia. Acum se agață pe Facebook sau pe Whatsapp.

Pe vremea noastră se legau relații pe prieteni.ro (sper că-mi aduc aminte corect). Fără buze țuguiate, fără etalare de țoale. Completam oracole, să ne cunoaștem mai bine. Scriam parfumurile favorite (de regulă parfumul cu care se dădeau mamele – cu cât numele era mai străin, cu atât păream mai interesante) și clasa în care eram.  Alegeam un avatar care ne reprezenta cât de cât din punct de vedere fizic.

Și ne dădeam steluțe. Așa concuram la popularitate.

Ne scriam mesaje private, nu inițiam discuția cu ce faci frumoas-o. Scriam simplu – asl, pls. În traducere liberă age, sex, location, please. Pe românește ani, gen, oraș, te rog.

Dacă răspunsul corespundea cu vârsta noastră, cu orașul nostru, continuam discuția. Dacă nu, o încheiam elegant. Continuă lectura „hi5”

CABANA

Se făcea că într-o zi am fost la stand-up. Într-o locație care, datorită acelui sold-out afișat destul de repede, era foarte înghesuită. Cuplurile stăteau față-n față. Sau, mă rog, alea fără grade. Așa și noi. Am ajuns primii, deci am ales care pe ce parte să stea. Pe Alex îl tăia, deci m-a lăsat singură la masă. Nimic amenințător, adică… După câteva minute, surpriză!, lângă noi vine alt cuplu.

Muierea, în rând cu mine. Adică Alex avea o vizibilitate foarte bună. Ne-am tot dat picioare pe sub masă că simțeam cum ne savurează fiecare cuvânt al discuției (și încercam să abordăm niște subiecte care să ne facă mai… speciali. Sau, cum am zis anterior, mai cu stea în frunte), muierea mă scana și pe mine, Andreea, de la mijloc în sus. Simțeam asta, bașca și-i surprindeam privirea ageră, curioasă asupra mea.

Nu știu de ce, dar partenerul ei era ușor stânjenit de situație pentru că nu prea se băgau în seamă. Și amândoi erau cu mâinile pe masă sau frecau paharul de frape/bere… Continuă lectura „CABANA”

MASAJ

– Te simți divă că ai fost la salon pe Dorobanți?

Zâmbesc. – Mergeam și până acum.

Râdem amândoi.

Ah, am uitat să mă prezint.

Salut, sunt Andreea și îmi place să fiu alintată. Că nu știam cum e la masaj.

Dar să fac și eu introducerea ca la carte, nu? Când am făcut un an de căsătorie am decis, împreună cu Alex, să ne oferim un cadou de hârtie, căci atunci serbam nunta de hârtie. Nu dau detalii despre cadoul pe care i l-am luat eu, căci a fost o dezamăgire completă.

Surpriză! Când am văzut ce mi-a oferit el, la rândul său, dezamăgirea a fost la fel de mare – voucher la masaj.

– Dar nu la orice fel de masaj!!! E masaj cu ciocolată! Vezi cât țin eu la soția mea??? Te duc la Salon Chocolate.

M-am bosumflat toată. EU, Andreea, n-am fost în viața mea la masaj. La niciun fel de masaj. ȘI EL VREA SĂ MĂ DUCĂ SĂ MĂ MASEZ CU CIOCOLATĂ?! Vreo 3 luni de zile s-a rugat de mine să facă programarea. Iar eu găseam motive peste motive și niciodată nu era momentul.  Au urmat telefoane date de Alex la salon să vadă valabilitatea uitată de emoții, cum trebuie să se prezinte nevasta acolo.

A zis că e pudică. Ceea ce n-aș zice că e neapărat greșit. Și așa am aflat amândoi că voi primi, totuși, niște chiloți de unică folosință. Continuă lectura „MASAJ”

PARTER

Întrebam deunăzi pe Facebook de ce lumea se ferește de apartamentele de la parter, îndeosebi. Știu că există o tendință de evitare a celor de la etajele superioare, mai precis de la ultimele etaje, dar aici sunt ușor subiectivă din cauza fricii de înălțime.

Însă, ca o fostă parteristă, mi s-au părut interesante argumentele pe care oamenii mi le-au oferit și despre asta aș vrea să scriu în cuvintele ce urmează.

Nu are balcon!

Acesta nu e un argument 100% acceptat pentru că există apartamente la parter care beneficiază de acest spațiu suplimentar. Sau, luând exemplul altor curajoși, îți poți construi singur un balcon, în conformitate cu fațada blocului. Și accentuez acest fapt din cauza faptului că am avut un vecin care își construise un balcon ușor ilegal, care în timp se desprinsese ușor de bloc și a fost forțat să își demoleze construcția în momentul în care a fost reabilitat blocul. Plus că se vedea clar că nu e parte integrată a imobilului. Continuă lectura „PARTER”

GAZ

Bună! Sigur mă știi, sunt Andreea și am… permis de conducere de vreo 9 ani, nu gaze, că n-am mâncat fasole. 😛 Până acum o lună conduceam mașina dimineața, doar când mă grăbeam să ajung la muncă. Coboram din casă, zburam ușor, să fiu sinceră, mă urcam în mașină, porneam motorul, băgam a-ntâia și o luam rapid din loc.

De vreo lună de zile, așa cum ziceam, trebuie să stau mai mult în parcare. Am butelie cu gaz în portbagaj.

-Uite, cât e ceasul?

-17.53.

-Bine, stai un minut, până la 54 și apoi pleci. Să se încălzească motorul și să nu consumi benzina.

-Bine, bine. Dar știi că eu iau mașina când mă grăbesc și n-am timp de stat, da?

-…

Continuă lectura „GAZ”

REFERENDUM

Bună! Sunt Andreea și voi avea o stare de #boicot weekendul acesta*. Recunosc că de regulă merg la vot, dar de data asta îmi voi vedea de treaba pe care o am sau pe care voi încerca să o am.

Citeam deunăzi un articol despre referendum – de ce să mergi, de ce să nu mergi, de ce să votezi da, de ce să votezi nu. Motive bazate pe comentariile din social media ale diferiților anonimi sau persoane publice. Și, deși am avut un sentiment de ezitare, am avut stăpânire de sine și mi-am menținut decizia.

Bun – dar eu de ce nu merg? Pentru că nu mi se pare bine formulată întrebarea. De ce se scarpină cu mâna stângă la urechea dreaptă, având, totuși, toate membrele funcționale, la locul lor? Pentru că pot. Dar nu e logic.

Și nu vreau să se ia o decizie, indiferent care ar fi ea, profitând de prezența mea. Pentru că mi se pare josnic ca 25% dintre cei 30% votanți de pe listele electorale să ia o decizie. 25%. E ca și când, într-un bloc de 10 etaje, cei de la parter decid să dea drumul la căldură în august pentru că îi trage curentul. De la ușa deschisă des, că oamenii mai vin și acasă, nu dorm pe stradă. E logic? Asta nu se numește majoritate. Dar ce pretenții să am când în cărțile de matematică 12 e mai mare ca 16. Continuă lectura „REFERENDUM”