PARTER

Întrebam deunăzi pe Facebook de ce lumea se ferește de apartamentele de la parter, îndeosebi. Știu că există o tendință de evitare a celor de la etajele superioare, mai precis de la ultimele etaje, dar aici sunt ușor subiectivă din cauza fricii de înălțime.

Însă, ca o fostă parteristă, mi s-au părut interesante argumentele pe care oamenii mi le-au oferit și despre asta aș vrea să scriu în cuvintele ce urmează.

Nu are balcon!

Acesta nu e un argument 100% acceptat pentru că există apartamente la parter care beneficiază de acest spațiu suplimentar. Sau, luând exemplul altor curajoși, îți poți construi singur un balcon, în conformitate cu fațada blocului. Și accentuez acest fapt din cauza faptului că am avut un vecin care își construise un balcon ușor ilegal, care în timp se desprinsese ușor de bloc și a fost forțat să își demoleze construcția în momentul în care a fost reabilitat blocul. Plus că se vedea clar că nu e parte integrată a imobilului. Continuă lectura “PARTER”

GAZ

Bună! Sigur mă știi, sunt Andreea și am… permis de conducere de vreo 9 ani, nu gaze, că n-am mâncat fasole. 😛 Până acum o lună conduceam mașina dimineața, doar când mă grăbeam să ajung la muncă. Coboram din casă, zburam ușor, să fiu sinceră, mă urcam în mașină, porneam motorul, băgam a-ntâia și o luam rapid din loc.

De vreo lună de zile, așa cum ziceam, trebuie să stau mai mult în parcare. Am butelie cu gaz în portbagaj.

-Uite, cât e ceasul?

-17.53.

-Bine, stai un minut, până la 54 și apoi pleci. Să se încălzească motorul și să nu consumi benzina.

-Bine, bine. Dar știi că eu iau mașina când mă grăbesc și n-am timp de stat, da?

-…

Continuă lectura “GAZ”

REFERENDUM

Bună! Sunt Andreea și voi avea o stare de #boicot weekendul acesta*. Recunosc că de regulă merg la vot, dar de data asta îmi voi vedea de treaba pe care o am sau pe care voi încerca să o am.

Citeam deunăzi un articol despre referendum – de ce să mergi, de ce să nu mergi, de ce să votezi da, de ce să votezi nu. Motive bazate pe comentariile din social media ale diferiților anonimi sau persoane publice. Și, deși am avut un sentiment de ezitare, am avut stăpânire de sine și mi-am menținut decizia.

Bun – dar eu de ce nu merg? Pentru că nu mi se pare bine formulată întrebarea. De ce se scarpină cu mâna stângă la urechea dreaptă, având, totuși, toate membrele funcționale, la locul lor? Pentru că pot. Dar nu e logic.

Și nu vreau să se ia o decizie, indiferent care ar fi ea, profitând de prezența mea. Pentru că mi se pare josnic ca 25% dintre cei 30% votanți de pe listele electorale să ia o decizie. 25%. E ca și când, într-un bloc de 10 etaje, cei de la parter decid să dea drumul la căldură în august pentru că îi trage curentul. De la ușa deschisă des, că oamenii mai vin și acasă, nu dorm pe stradă. E logic? Asta nu se numește majoritate. Dar ce pretenții să am când în cărțile de matematică 12 e mai mare ca 16. Continuă lectura “REFERENDUM”

PĂRINȚII

Cum scria Andreea anterior, când a povestit despre cum a văzut ea cererea, deși a sunat-o mama ei, n-a suflat nicio vorbă despre inel.

Hai, uite, să recunosc. Știam, mă așteptam. Nu știam cum arată inelul, dar mă așteptam să mi-l pună pe deget. Motiv pentru care m-am ținut de capul lui să îmi dea sigur de înțeles că se va întâmpla asta, ca să pregătim surpriza pentru părinți.

Nu voiam să îi anunțăm pur și simplu ia uiteeee, m-a cerut.

Am vrut ceva mai special. M-am gândit, m-am răzgândit, nicio altă idee citită pe Sfântul Google nu mi-a fost pe plac. Și, nu știu cum, dar pur întâmplător mi-a apărut pe Facebook, în news feed, o postare legată de niște magneți care puteau fi răzuiți, urmând să se devoaleze știrea. Continuă lectura “PĂRINȚII”

METODA ALEXANDRU

Până în luna octombrie a anului 2015, o zi lucrătoare a săptămânii din viața mea arăta cam așa:

  • Trezit, fumat o țigară;
  • Mic dejun, fumat o țigară după masă;
  • Pregătit, spălat, plecat de acasă – de acasă până la metrou fumam o țigară obligatoriu;
  • De la metrou până la serviciu – fumam obligatoriu o țigară sau opțional două țigări (distanță era mai mare)
  • Rezolvam treburile urgente, apoi ieșeam la una-două țigări consecutive.

………………țigări……………….țigări……………….țigări…………… țigări……………….

La plecare, la fel. Se relua procedeul. Continuă lectura “METODA ALEXANDRU”

SALĂ DE SPORT

A fost o vreme în care tânjeam după mersul la sală. Nu că aș fi eu vreo sportivă înnăscută, da’ puțină mișcare nu strică. Însă am renunțat rapid la idee, că n-am cu cine mă duce. De, nu se cade să mergi singur să alergi pe bandă…

N-aveam cu cine mă duce pentru că nu voiam la orice sală, ci la una „mai de fițe”, cu prețuri nu tocmai dintre cele mai accesibile. Da’ mna, speranța moare ultima… :))

Dar acu’ nu vreau să scriu despre activitatea mea sportivă, nulă, de altfel. Ci doar că datorită unor împrejurări, favorabile sau nu, am ajuns să văd cine Dumnezeului frecventează sălile de sport.

Și am ghinit câteva tipologii. Să le enumăr, deci:

– oamenii cu copii care frecventează sala mai ales în weekend la bazin. De, să se bucure copchii, să mai vadă și ochii lor niște apă cu clor, pe lângă pixelii din tabletă;

 

– bărbații care merg dimineața, la prima oră, cu cămășile atârnând pe umerașe sau costumele puse la conservat în învelitorile alea speciale branduite. Corporatiști, adică. Sau, mă rog, oameni de afaceri; Continuă lectura “SALĂ DE SPORT”

Meghan Markle

Am stat şi-am cugetat câteva zile cu privire la nunta regală. Aia de la mama ei, din Anglia, nu de la Braşov, unde a fost Marian Godină protagonist.

De regulă, încă de când am aflat de existența lui Meghan Markle în preajma Casei Regale, am avut un gust amar pentru că mi-a displăcut total. Și nu am ascuns deloc acest aspect. Mai ales când am aflat că are și operații estetice. Unde ai mai văzut tu față regală operată?

Kate îmi place de numa’.

Însă acum voiam să notez câteva aspecte pe care lumea uită să le aibă în vedere când comentează asupra rochiei, machiajului, coafurii. Câteva aspecte care s-au justificat prin articole ulterioare, când subiectul era deja disecat.

În primul rând, rochia mea de mireasă a fost creată din Mikado. Pe românește, un soi de tafta ca textură, cu mătase naturală în compoziție. Simplă. Guler bărcuță, ușor întors. Ca un guler, normal. Cu o fundiță în talie. Și dantelă pe spate. Am crezut că sunt simplă. Până am văzut-o pe Meghan. Continuă lectura “Meghan Markle”

ASIGURARE

Fiecare dintre noi are propriul permis de conducere care are cei 7 ani de acasă, a ajuns undeva la clasa a doua sau a treia.

Vigilenți, atenți (Andreea mai mult), adormiți (mai mult Alex), iată că uneori se mai întâmplă să lovești mașina. Greșești banda de circulație și când vrei să redresezi, ești convins că ăla de lângă tine va pune frână. Și el va crede același lucru.

Ce se întâmplă într-o fracțiune de secundă?

Seni gidi findik kiran

Yilani deliginden cikaran

Kaderim puskullu belam

Yakalarsam (kiss kiss)

Și ieșim din mașină în pași de dans, să dăm nas în nas cu Stan Pățitul. După ce îi ceri scuze și tot tacâmul, îi adresezi marea întrebare. Fără buchete de flori, fără inele, doar cu certificatul în mână. Pardon, amiabila în mână.

Dacă acceptă, vă luați frumușel de cârligele de tractare (mergeți unul în spatele altuia) și mergeți undeva unde aveți ceva mai multă intimitate ca într-o intersecție. Continuă lectura “ASIGURARE”

MUNCITOR CU ZIUA

Pentru prima dată în viața lui, Alex a plecat singurel (adicătelea fără nevastă) la țară. La ea, la nevastă. Și a muncit din greu, s-a înroșit tot de la atâta muncă, încât a doua zi a început să se cojască pe față.

Motiv pentru care Andreea i-a luat un scurt interviu. Să vezi cum e să trimiți pe câmp un om fără experiență.

 

Dragă Alexandru, ce ai făcut în weekend?

În weekend am fost cu socrul la țară, că m-a invitat. Și datorită faptului că am amânat excursia cu soția, am deservit via pentru că, la rândul meu, o să am pretenția să mă bucur de secretele lui Bachus.

Ce a însemnat deservirea viei?

M-am pârjolit la soare, am cărat crăcile tăiate.

Crăcile tăiate de cine?

De tataie, de „ta-su mare al soției”. Eu am ținut via, am ținut crăcile netăiate din vie de socrul meu și m-am jucat cu focul, am dat foc la crăcile tăiate. Am stricat chibriturile că eu sunt fost fumător de 5 ani, foloseam bricheta, nu chibriturile rustice, și au mai rămas unele nearse pentru ziua următoare.

Ce lucru nou ai experimentat?

Legatul viii, mersul cu căruța după 20 de ani de nemers, aruncatul cu pietre dupa câini.

Ce-ai avut cu câinii?!

Au venit, mi-era teamă de ei, calul și căruța au rămas în colțul celălalt al viei. De asemenea, și ochelarii erau lângă căruță.

Nu ai avut ochelarii?!

Păi nu, ca să mă bronzez fără urme. Mi-a fost teamă că vin câinii, îmi înhață ochelarii și o iau la fugă. Continuă lectura “MUNCITOR CU ZIUA”

ÎNVIERE

– Hai, hai, mai repede, strigă Alex după Andreea, disperat că nu ajungem la timp ca să putem lua lumină.

– Acum, acum.

Pe drum spre biserica unde ne-am cununat am tot văzut ciorchine de enoriași în drum spre alte lăcașuri și adunări naționale în fața lor. Am ajuns și noi cu 5 minute înainte de miezul nopții (cu mașina, bineînțeles), până ne-am găsit locul, hop, a și ieșit un creștin cu lumânarea aprinsă din biserică.

Din spatele nostru, se aud câteva babe șușotind.

– Ia acum.

– Nuuu, așteptăm să iasă preotul. Trebuie să iasă acum.

– Da, de obicei așa făcea.

– O fi biserica plină?

– Da, cred că da. Hai, întinde și tu mâna…

– Nu, nu, lasă că iese preotul și o să vină așaaa și iese din biserică și trece pe aici și se duce în cimitir.

După 10 minute iese pretotul țanțoș. Mai durează tot cam atât până ajunge în dreptul nostru.

Andreea îți întinde mâna și ține lumânarea ei mică la flacăra preotului până se aprinde. Popa face un pas, lumea buluc pe lumină și Andreea…rămâne blocată în fața popii. Se lasă ușor pe genunchi, că babele-s mai pitice și nu vrea să riște să rămână cheală. Popa zâmbește falnic, fericit. Că e în centrul atenției, nu de alta. Andreea se face tooot mai mică.

Alex își întinde sfios lumânarea, dar nu prinde lumină. Încearcă la al doilea popă. După 30 de minute, după ce mă învârte prin curte – hai în cimitir să cântăm, hai să aprindem o lumânare, hai să… bate un pic vântul și îi stinge lumina. După sufletul omului, îi zic. Continuă lectura “ÎNVIERE”