Nooo, să-ți cumperi haine de la SH e cel mai rușinos lucru. Cum să faci așa ceva? După ce ani la rând s-a trăit cu rușinea, iată că au apărut rețelele sociale (Facebook, Instagram) unde e ceva spectaculos să vinzi hainele și, mai ales, să le pui eticheta de VINTAGE. Mă rog, conceptul vintage nu are nimic de-a face cu hainele cumpărate de tine acum 5 ani și ușor demodate, dar na… Educație feșionistică, csf, n-ai csf.
Sunt membră în astfel 3 grupuri de Facebook unde fetele își scot din garderobă haine, încălțări și accesorii de care vor să scape contracost.
Măi, știi de ce scriu asta? Nu pentru că vreau să le fac reclamă. Unele nici n-ar avea nevoie. Fetele sunt mișto, dar hai să vă zic ce îmi displace la acest concept.
– Unele fete zici că pur și simplu nu vor să vândă. În sensul că aleg să vândă anumite produse cu prețuri mult prea mari. De ce aș da 100 de lei pe o rochie de la Zara sau H&M când aș putea să iau din magazin, la reducere, o rochie mai ieftină, dar dintr-o colecție actuală? Ok, zici că te raportezi la prețul achitat de tine la casa de marcat, dar faptul că ai ținut-o ascunsă în dulap câteva luni/câțiva ani în care s-a demodat nu se ia în calcul? Sau faptul că ai purtat-o de câteva ori?
Conceptul ăsta de hai să vindem pe Facebook hainele care nu ne mai plac, nu ne mai cuprind nu se rezumă la asta. Magazinele SH au prețuri de acest tip? Nu, altfel ar da faliment. O mașină nouă, când o cumperi, să zicem că este 15.000 euro. Când ieși cu ea din reprezentanță și pui piciorul pe pedală, pac, i-ai înjumătățit valoarea. Nu se aplică și în cazul hainelor același algoritm?
– Haina are defecte, le vezi în poză. Ok. Cât de greu este să scrii defectul pe care îl are? Este ruptă, sfâșiată, decolorată? Scrie. Nu lăsa la latitudinea cumpărătorului să aprecieze defectul. Pozele, de multe ori, deformează realitatea. Și nu îți dai seama dacă gaura rochiei, să zicem, are 1 cm sau vreo 5. Sau, poate că tu găsești un unghi potrivit care ascunde defectul, astfel că trebuie să te chiorăști în imagine să vezi care e problema.
– Haina are un defect, dar un croitor priceput o rezolvă. Ok. Dar de ce nu ai rezolvat tu problema înainte să vinzi produsul? Există un proverb care descrie cel mai bine situația de acest tip – a arunca pisica moartă în curtea altuia. Ce te face să crezi că aș plăti o anume sumă, mai mică sau mai mare, pentru un produs rupt, desfăcut, julit? Aaa, e scumpă reparația și nu merită banii? Pentru mine de ce ar renta să plătesc și produsul și reparația?
– Vând rochie de mireasă, necesită igienizare. TU AI CUMPĂRA O ROCHIE DE MIREASĂ, O ROCHIE DE ORICE FEL, TRANSPIRATĂ, MURDARĂ? Pentru că, da, în rochia de mireasă transpiri – e grea, mare, masivă, o porți vreo 12 ore cel puțin, mături cu ea pe jos dacă nu o ajustezi pe mărimea ta, mai scapă mirele un strop de vin pe ea, o pătează. TU AI CUMPĂRA O ROCHIE DE MIREASĂ MURDARĂ, PĂTATĂ? Aaa, nu o duci la spălătorie pentru că o strici? Asumă-ți. Tu ți-ai făcut deja damblaua, ai purtat-o în ziua cea mare, deci și-a justificat banii. Dar o viitoare mireasă cu ce a greșit? De ce să își asume riscurile igienizării? Pentru că, hei, s-ar putea ca rochia să rămână pătată, în contextul în care mizeria s-a uscat pe material. E ruptă? Și mai grav. Știi că s-ar putea ca un croitor să nu găsească același voal ca rochia ta, iar retușul să fie dificil și costisitor? Aaa, e și scumpă spălătoria? Da, dacă ai dat o brumă de bani pe ea, 100 de lei pare o sumă exorbitantă. Mai puțin a costat voalul, nu? Și, vorba aia, nu se merită, nu?
– Vând pantofi. Stâlciți. Nespălați. Hei, încălțămintea se spală după fiece purtare. În multe cazuri am sesizat că nici măcar înainte de pozare nu este curățată. Aaaa, lumina e proastă? Aaa, unghiul nu avantajează pantofii? Zii zău cu limba scoasă.
– Rochia este mărimea S, conform etichetei, dar eu port M și mi-e bună, intuiesc că se potrivește și unui L micuț. În 99,9999% dintre cazuri nu se potrivește unei măsuri cu două numere mai mari. Chiar dacă e un model lejer, umerii nu sunt lați, mâneca este îngustă. Nu mai fă aprecieri de acest tip. Eventual oferă măsurători și lasă la aprecierea cumpărătorului potrivirea. Și nu uita, mărimea contează, orice centimetru contează. De altfel, contează și conformația fiecărei persoane, înălțimea pe care o are. Degeaba ai tu 1,50 m și porți S, dacă mie, la 1,80 m, S-ul mi-e bluză, dar numărul de kg corespunde… Fiecare om are conformația di-fe-ri-tă! DIFERITĂ! Iar țoalele se așează diferit pe trupurile diferitelor persoane.
– Am o pereche de Balenciaga. Dar nu sunt originali, dar contează că sunt din piele. Niciodată nu am înțeles de ce cineva și-ar cumpăra haine de așa-zis brand, adică fake-uri. Arată că… ce? Arată statutul tău din societate? Nu mai bine îți cumperi o geantă cinstită din piele, no name, decât un Dior fals? La fel și în cazul încălțărilor.
– Am purtat haina doar o dată. Asta ca o justificare a prețului, în 99% dintre cazuri fără o diferență semnificativă față de prețul din magazin. Să mai repet algoritmul cu mașina?
– Mi-am comandat o pereche de pantofi/un sacou etc. și nu-mi vine. N-aș vrea să mă complic cu returul, nu vrea cineva să cumpere produsul? Nu. De multe ori, returul nu e un proces complex, doar lenea e mare.
– Vând o pereche de cizme cu 500 lei. Eu le-am cumpărat astă iarnă cu 599. Acum sunt la reducere la 399 lei. Ți se atrage atenția, dar o ții langa că tu le-ai cumpărat la un preț mai mare. Ok. Dar ce te face să crezi că cineva le cumpăra de la tine, la un preț cu 101 lei mai mare și nu din magazin? Aaa, nu mai sunt toate mărimile disponibile? Nu-i bai, oricum e colecția veche, lasă că îmi cumpăr noutăți.
– Îmi place fusta ta, dar nu știu dacă mi se potrivește. Ok. O poți proba, dar poate nu sunteți din același oraș saaaau e lenea prea mare pentru deplasări. Și ți se trântește următoarea întrebare care mie îmi atrofiază creierul – câte kg ai? Ok. Nu mai e necesar să reluăm discuția cu conformația diferită, chiar dacă numărul de kg e similar sau identic, nu? Pe de altă parte, vânzătoarea poate s-a îngrășat, deci fusta nu o mai încape. Ea mai știe câte kg avea când a purtat-o?! Apoi, în acest caz, cât de frumos e să întrebi femeia câte kg are? Vă știți de 5 minute, de când purtați discuția. Da, numărul de kg poate fi un lucru extrem de personal, mai ales dacă acumularea s-a petrecut pe fond nervos din diverse cauze. Nu. Nu, nu, NU!
– Rezerv cămașa, dar tu stai în Pantelimon, iar eu în Chiajna. Fie găsiți un punct comun de întâlnire, fie tu, cumpărător fiind, te deplasezi la vânzător. Interesul de a obține produsul unicat este al tău. Vânzătorul poate găsi și alt cumpărător, n-ar fi bai. Dar nu invoca faptul că ai un bebeluș, nu te poți deplasa și trebuie să îți aducă produsul la botul calului. Interesul poartă fesul. Al tău e fesul. Dacă ești cumpărător. În caz contrar, apelează la un curier. Pentru că vânzătorul cere o sumă modică pe produs, iar benzina până la tine costă cam un sfert. Cu ce se alege? Mai bine dona cămașa, nu?
Adevărul e că până să dau cu ochii de fel și fel de anunțuri, când alegeam prețul unui produs mă raportam la cel cu care l-am cumpărat. Massimo Dutti? Fără suta de lei nu discutăm! Până când am văzut că Alex, care opta pentru prețuri mici la diverse articole, vindea în secunda doi. Fetelor, fiți ca Alex! Alegeți să vă vindeți produsele cu prețuri mici. Chiar dacă vindeți 6 articole și vă cumpărați unul, nu ăsta era scopul? Eliberarea garderobei? Voila!