HOTEL SIRIUS

Turiști în România by Andreea

La începutul lunii septembrie am mers la mare, pentru o săptămână, datorită cursurilor CTMB. Nu voi scrie despre cursuri, căci nu ele fac subiectul acestui articol, ci despre cazare.

Hotelul l-am aflat destul de târziu, cu două zile înainte de plecare. Noi am optat pentru stațiunea Eforie Nord. Mai fusesem acolo, la hotel Felix, Alex a fost foarte încântat de mâncarea de acolo și condițiile decente, așa că era convins că și anul acesta va fi identic.

Dar iată că nu a fost. În 2018, câștigător a fost Hotel Sirius. Până și numele sună ciudat. Dar are 3 stele. Unde, zău că nu știu. Din ce am mai aflat anterior, din întâmplare, unul dintre criteriile pentru a fi clasificat la 3* e să ai un anumit spațiu în cameră. Îl avea. Dar altceva…

Și ca să fie mai ușor de lecturat articolul și să avem toți ceva de învățat din experiența asta, voi explica punctual, în funcție de criteriile de pe site-ul Infocons.

  • Să fie afișat firma luminoasă sau iluminată cu tipul, denumirea unității și însemnul distinctiv reprezentând categoria unității – Da, există. Știi vorba aia – numele măreților, pe toate gardurile. Măcar asta să fie. O casetă luminoasă, verde, cu numele mirobolantului hotel;
  • Existența unui parcaj auto în folosința structurii de primire cu un număr de locuri de parcare minim 20% din numărul spațiilor de cazare cu locuri delimitate de parcare și dotat cu coșuri de gunoi – Da, vis-à-vis de hotel exista o parcare (pe internet văzusem că este cu plată, dar noi nu am achitat nimic, am zis doar numărul de înmatriculare al mașinii la recepție), nu îi cunosc capacitatea, dar era măricică și deloc delimitate locurile. Absolut nicio linie nu era trasată. Primul lucru care mi-a sărit în ochi de cum am pus roțile în parcare au fost câinii. Mulți câini. Slabi. Aș putea spune că la Sirius umblă câinii cu covrigi în coadă, dar probabil umblă doar cu purici pe blană. Credeam că ne vom alerga prin stațiune, dar au fost docili. Parcarea este un teren viran împrejmuit cu un gard de sârmă, în care a fost turnată niște piatră albă care înghiontea roțile într-un fel de ți se umezeau ochii la auzul scrâșniturilor. Apoi, la coborârea din mașină era să calc într-un pampers folosit. Și nu era singurul gunoi. Deci coșuri de gunoi, ciuciu;

  • Să fie prevăzut cu rampă de acces al cărucioarelor pentru persoane cu dizabilități locomotorii – Nu pot să neg, exista. Hotelul fiind în pantă, rampa venea natural;

 

  • Minim 15 spații de cazare – Să fiu sinceră, nu am stat să le număr, dar părea mare. Noi am fost cazați la etajul 1, pe un hol lung cu cel puțin 5 camere pe o parte, tot cam atâtea vis-à-vis, la partea era în oglindă, dar mai era încă un hol cel puțin pe undeva prin clădire;

 

  • Suprafața minimă prevăzută holului de primire (recepție) este de 2 mp/spațiu de cazare – Nu sunt inginer să știu să măsor suprafața, recepția părea decentă. Am văzut câteva recepționiste de-a lungul sejurului și mare mi-a fost mirarea să văd că stăteau pe afară, pe scaun, la intrarea în hotel, sau, și mai rău, când găseam vreuna în interior, la recepție, stătea ascunsă după tejghea, cu ochii în telefon, SAU SE PENSA! Fraților, am lucrat și eu în recepție, dar NICIODATĂ NU M-AM PENSAT, EPILAT, SCOBIT ÎNTRE DINȚI SAU SCĂRPINAT ÎN NAS, ÎN RECEPȚIE, REPET! Și nici lângă ea. Bașca mai și zâmbeam clienților, îi salutam…;

 

  • Program recepționer 24 ore – N-am orbecăit noaptea prin recepție, așadar nu pot confirma sau infirma. Dar la cât de atente erau în timpul zilei, cred că noaptea dormeau la datorie;

 

  • Existența personalului angajat cu atribuții de bagajist – Să fiu sinceră, nu s-a oferit nimeni să ne ajute cu bagajul. Poate pare Alex masiv și nu s-a pus problema, dar, na, intenția contează. Îmi amintesc faptul că la prima noastră ieșire din țară, cu avionul, abia coborâsem din autobuzul care ne-a dus de la aeroport la prima gură de metrou, în Praga, și un băiat necunoscut a sărit să mă ajute să îmi transport trollerul pe scări. I-am zis că nu e necesar, dar a țipat după mine că e gratis și că e datoria lui. Zic așa, să faceți diferența. Apropo, mi l-a smuls din mână și chiar m-a ajutat, n-a fugit cu chiloții mei. Dar, hei, sunt prea răutăcioasă, în Praga eram pe stradă, aici vorbim despre hotel…;

 

  • Existența unui serviciul de securitate și pază – Cred că patronul intră în această categorie. La orice oră din zi și probabil noapte era afară, pe trotuar, la intrarea în restaurant, la o masă, și ba mânca o ciorbă, ba număra banii, ba stătea cu ochii în telefon sau patrula cu o agendă sau hârtii în mână;

 

  • Hotelul trebuie să dețină un spațiu pentru administrație – Am văzut un astfel de loc, în dreapta intrării. Era un spațiu cu câteva etajere și deloc suficient pentru ca patronul să poată număra banii liniștit, că nu cred că încăpea nimeni în interior. Întotdeauna ușa era deschisă și un fund pe dinafară;

 

  • Să fie prevăzut cu sistem de climatizare/aer condiționat – Nu știu dacă exista în recepție, dar în cameră aveam aer condiționat. Din prima zi am vrut să îl pornesc, am și făcut-o, dar nu bătea niciun alizeu. Sufla așa de încet și cald, încât cred că își dădea duhul. Am butonat eu telecomanda, dar degeaba;

 

  • Spațiile trebuie să fie izolate fonic – E drept că nu îi auzeam pe vecini, dar cert e faptul că uneori, când stăteam în pat, simțeam un iz de fum de țigară. Venit de pe fereastră, evident. Și nu, nu era Alex fumând la celălalt geam;

 

  • Existența minimă a unei sursei principale privind iluminatul public – Aveam lumină la intrare. La masă, pe terasă, mi se părea insuficientă, dar, hei!, nu aveau pește să îmi dea să mănânc, așa că nu mă înecam cu oase… Însă pe hol, într-o seară, era olecuță de beznă – un bec aprins, două nu. Ultimul, de la camera noastră, era stins. Motiv pentru care, dacă nu ai simțul găurii bine dezvoltat, îți ia vreo 5 minute să descui ușa. Și am aprins becul, bâjbâind după întrerupător. A doua zi când era și mai întuneric pe hol, am vrut să fac același lucru – șoc și groază, s-a ars becul sau fusese scos din țâțâni. Cică se numește economie și sunt eu prea cârcotașă, așa au zis cunoscuții;

 

  • Existența unei surse individuale pentru fiecare loc (veioză sau aplică) – Aplice în cameră aveam, n-am ce zice. Și veioză aveam, pe partea mea de partea mea de pat, dar nu era băgată în priză pentru că, hei!, aveam și un telefon de încărcat. Iar priza de pe partea lui Alex era cam sus, iar încărcătorul nu ajungea până pe pat sau noptieră, că telefonul nu poate sta suspendat. Încă. Unde ești tu, Steve Jobs?;

 

  • Existența ascensoarelor la clădirile cu cel puțin P+3 și cu cel puțin 50 de spații de cazare – Din cunoștințele mele, nu existau atât de multe etaje, deci nu era necesar liftul;

 

  • În ceea ce privește spațiul, camera avea 3 locuri (adică 3 paturi, unul dublu cu o saltea în valuri și altul de o persoană, situat lângă ușă) și era destul de mare. Cam la fel și baia. Camera era înaltă (cică ar trebui să aibă minimum 2,6 m), iar culoarele erau late, nu ne loveam de pereți dacă ne țineam de mână sau căram bagajele (cică ar trebui să aibă o lățime de minimum 1,4 m);

Acum voi scrie punctual despre baie și lucrurile necesare pe care trebuie sau ar trebui să le aibă:

  • Oglindă √;
  • Coș pentru gunoi cu capac și sac menajer √ – Coșul era dispus în spatele ușii, lângă wc, un pic incomod. Sinceră să fiu, nu știu dacă avea sac, dar avea capac batant;
  • Cuier … lipsă. Adevărul e că nici nu l-aș fi folosit pentru că nu știu cât de curată era faianța;
  • Perie și dezodorizant WC… lipsă. Și, dacă mă gândesc la mâncarea comandată la ei, acolo, aș zice că erau necesare aceste instrumente. Chiar indispensabile;
  • Suport pentru prosoape – Da, era unul lângă ușă, Alex l-a folosit mai mult. Eu nu am avut încredere pentru că nu știu cât de des era spălată faianța… Ca să nu zic baia. La fel și perdeaua de la duș – după părerea mea aia nu se spală vreodată! Așa că în baia repartizată nouă a stat atârnată într-un colț, nederanjată;
  • Săpun sau dozator cu săpun lichid – Era poziționat între chiuvetă și duș. Problema e că era mai mult apă și spumă de la un strop de săpun/gel de duș. Adică, vorba aia, apă de ploaie, nu altceva;
  • Hârtie igenică – Da, am avut, ferice de noi. Două suluri o săptămână;
  • Șampon, gel pentru duș, cască de baie – Au fost în bagajul cu care am venit de acasă.
  • Mâner de sprijin pentru intrare-ieșire din cadă – Nu am avut cadă, implicit nici mâner, că puteam coborî din cădița de duș;
  • Covoraș/prosop antiderapant sau alt echipament cu funcțiuni similare – Covoraș de cauciuc, antiderapant aveam strâns, într-o parte a dușului, dar părea… nu neapărat uzat, ci doar mai negricios, așa că l-am lăsat să își tragă singur sufletul, fără să-l deranjăm. Pentru că oricum am făcut duș cu papucii în picioare, cada fiind destul de uzată, cu semne de murdărie sau ceva pe ea;
  • 3 prosoape/persoană pentru față, picioare și baie – Confirm, aveam, aranjate pe pat. Pe fiecare pat. Prosoape albe, cum ziceam anterior, cu numele măreților pe toate gardurile, adică scria pe ele numele hotelului;

Bonus, wc-ul avea capac. Dar îngălbenit de vreme. Era tipul ăla de colac mare, grosolan, și galben. Bănuiesc că există un termen de utilizare a capacului. Probabil era instalat de când fusese ridicată clădirea.

Ah, și aerisirea inexistentă. Știu că în lipsa unui geam în baie, de regulă se instalează o altă minune care se acționează cu un buton al întrerupătorului.

Acum e rândul să disec camera.

  • Camera să dețină mochetă/covoare – Nu avea mochetă, deși îmi plac foarte mult camerele care au mochetă pentru că nu sunt nevoită să umblu încălțată! E drept că mai multă încredere am în străinătate, că par mai curate mochetele decât la noi – fie din cauza cameristelor care omit să le curețe ca la carte, fie din vina clienților care murdăresc suprafețele ireparabil aproape. În rest, aveam un covoraș. Sau două. Care mai mult te încurcau, căci, surpriză!, alunecă pe gresie. Camera având podeaua cu gresie…;

 

  • Husă de protecție pentru saltea – Acasă avem husă. Nu am simțit să fi beneficiat de așa ceva. Dar știu sigură că salteaua suferise modificări și trecuse prin multe greutăți. Și la propriu, și la figurat;

 

  • Noptiere însoțite de fotolii/scaune – Confirm existența lor. Aveam două noptiere, alături de 3 scaune. Fotoliul era doar pe hol, lângă canapea;

 

  • Suprafață pentru scris de minim 0,3 mp – Aveam un birou pe care era așezat televizorul, plus tava cu paharele. Cred că spațiul de scris era cel minimum, dar oricum nu am simțit nevoia lui;

 

  • Oglindă – În spatele ușii de la intrare aveam un cuier cu oglindă măricică, adică mă vedeam până la genunchi, așa. Că dacă mă dădeam mai în spate, mă loveam de pat;

 

  • Suport pentru bagaje – Sinceră să nu fiu nu știu cum ar fi trebuit să arate, dar trollerul nostru a tronat o săptămână în patul de o persoană. S-a lăfăit, pe românește. Cuierul, dacă ăla trebuia să fie suportul pentru bagaj, era prea mic, îngust;

 

  • Cuier – Așa cum am zis anterior, am avut;

 

  • Veioză/ aplică la capătul patului – Nu aveam în capătul patului aplica, ci lateral, iar veioza era dispusă pe noptieră, fără a fi băgată în priză;

 

  • Pahare – Confirm, am avut și două pahare, parcă;

 

  • Scrumieră de masa pentru camerele și spațiile destinate pentru fumători – Surprinzător, am avut. Deși fumatul nu ar trebui să fie permis în cameră, fiind spațiu închis, mai ales că este unitate de cazare și clienții se schimbă, probabil, mai des ca ciorapii și tind să cred că mulți sunt nefumători. Și, așa cum bine știu, fumul se impregnează. În draperii, în fâșia aia de satin pusă pe pat, în…saltea, perne, na…;

 

  • Televizor cu recepție canale TV – Am avut televizor, cu telecomandă inclusă și baterii funcționale;

 

  • Minim 2 prize de alimentare cu energie și priză pentru conexiunea la internet sau sistem wireless – Am avut cel puțin 2 prize libere, iar conexiunea la wi-fi era existentă, cu parolă, singura problema era când hotelul era plin de turiști, căci semnalul era un pic cam slab și încărcarea paginilor era greoaie;

 

  • Telefon și minibar frigorific cu produse în cameră – Sinceră să fiu nu știu care era utilitatea telefonului, în contextul în care oricum recepționerele stăteau afară, iar minibar nu am avut, ci doar un frigider gol care a fost de folos pentru răcirea sticlelor cu apă;

 

  • Cearceaf și pernă mare pentru pat – În primele două nopți am dârdâit oleacă de frig, căci nu știam dacă avem cearceaf. Pe pat nu era nimic, era băgat în dulap. Am dormit pe perne, într-adevăr. Un plus a avut pentru lenjerie albă, simplă. Căci, din punctul meu de vedere, așa trebuie să fie lenjeria unei unități de cazare, albă, curată, spălată, apretată, călcată. Nu creponată, nu colorată, nu rărită de la prea multe corpuri etalate pe ea;

 

  • Perdele și draperii sau alte mijloace obdurate – Perdele cu fluturi în ele am avut, la fel și draperii. Inițial ni se oferise varianta unei camere la parter, cu o priveliște minunată asupra terasei. Ah, apropos, și cu un boiler deasupra wc-ului, alături de multe alte țevi – era înspăimântătoare (bine că nu am reușit să încuiem ușa de termopan și am schimbat camera). Ca să nu fiu 100% drăcoasă ar trebui să specific că la geam am avut două funii pe care ne puteam pune prosoapele, chiloții la uscat;

 

  • Mijloace de protecție împotriva insectelor – Doar acasă avem. Că altfel nu găseam fluturi infiltrați în perdea.

 

În ceea ce privește alte servicii…

…nu m-a interesat dacă aveam fax la recepție;

…și nici seif/posibilitatea de a depozita valori la recepție, căci mi se păreau în siguranță la mine, pe plajă, decât în recepție, cel puțin;

…nu am plătit extra, deci Încasarea contravalorii serviciilor și prin mijloace electronice de plată (carduri) nu m-a interesat. Apropo, la plecare am văzut prețurile practicate de hotel – camera dublă era 300 lei și era deja luna septembrie, iar camera triplă 350 lei. Apartamentul costa 450 lei. Cum îi spuneam lui Alex, noi ne-am dus moca, dar erau unii care PLĂTEAU pentru cazarea asta. Nu știu cât, nu știu dacă le-o fi păsat de banii/voucherele lor, dar eu nu aș fi dat niciun ban pe serviciile alea. De fapt, nu aș fi ales o astfel de cazare;

…da, aveam spațiu amenajat cu computer și conexiuni pentru acces internet. Canapeaua de care am scris anterior, la etajul 1, în hol;

…să fim sinceri, ce fel de informații turistice și culturale să ceri în Eforie Nord?;

…acordarea de prim ajutor în caz de urgență/ trusă medicală tind să cred că nu aveau/nu știau sau pur și simplu nu inspirau încredere, căci colegii noștri cărora li s-a făcut rău au beneficiat de serviciile unei ambulanțe chemate de organizatori;

…servirea micului-dejun se făcea între 8.00 – 9.30, în restaurant și însemna câteva felii de salam puse pe o farfurie, câteva de brânză, câteva de cașcaval d-ăla deja tăiat, cutiuțe de unt și gem de piersici și, în ultimele zile, de vișine. Câteva ouă fiert, câteva omlete bine împachetate, un dozator cu apă fiartă și unul cu cafea. Probabil aveau și cu lapte, după cum mi se indicase, dar nu aș băga mâna în foc. Aveau, de asemenea, mere, pere, castraveți tăiați (unii cam moi în unele zile și decojiți, să dispară defectele), roșii tăiate și pâine gata feliată. Dacă voiai pâine prăjită trebuia să folosești un aparat destul de antic care îți plimba felia de pâine prin el, îl asemui cu șenilele unui tanc, căci după juma de oră, vorba vine, cădea și felia de pâine;

Tot aici cred că pot scrie și despre servirea mesei la modul general, căci am avut niște bonuri valorice cu care ne achitam mâncarea.

Mai jos regăsești fotografia meniului, ca să știi la ce să te aștepți dacă ești curajos să ajungi pe la ei.

În ceea ce a privit experiența noastră… a fost simplu. Ciorba se servea doar amiaza, nu și seara. Chiar dacă nu scrie asta. Paste puteai comanda doar seara, nu și la amiază. Pastele aveau sos roșu. De fapt, bălteau într-un sos…roșu. De parcă ar fi fost tocăniță. Pește nu aveau. Doar somon, că ăla nu se mâncase pe timp de vară. În rest, cică nu aveau pește la depozit. Când am discutat cu patronul și i-am expus varianta Metro, Selgros, a zis că el vinde un gramaj de 250 g, iar hypermarketurile vând pești de 450 g și prețul lui e mai mic. I-am spus să mărească prețul. Și-a țuguiat botul și aia a fost discuția. A completat că îmi dă numărul de la depozit să văd, să vorbesc… Păi, bine, măi, EU, turistă, să îți dau comandă de pește?!

…ușa era după colț, așa că nu auzeam prea bine dacă-mi bătea cineva la ușă. Deci asta cu trezirea clienților la cerere, nu cred că funcționează. Și apoi, cine o făcea? Patronul? Că era omniprezent la hotel;

… primirea și transmiterea mesajelor și a corespondenței pentru turiști cică ar un avantaj al hotelului de 3*. În primul rând, nu știu cine primește corespondența acolo, în contextul în care probabil are o locuință și atâta timp cât există telefoane mobile…;

… personalul care deservește turiștii să cunoască cel puțin o limbă străină de circulație internațională, în proporții de 25% din personalul de servire, cică. Pe cuvânt că nu m-a dus capul să vorbesc în engleză cu recepționerele, dar data viitoare când voi da nas în nas cu astfel de servicii, o să o dau pe englezisme;

…servicii de spălătorie/curățătorie doar pentru lenjeriile și prosoapele hotelului, posibil.

 

Să mai notez aici puricii pe care i-au găsit colegii noștri pe masă ori în cameră? Să mai las aici, scris, păianjenul cu care m-am trezit defilând pe brațul meu, pe terasă? Păianjen pe care l-a ucis Alex, ca să nu se mai urce și altădată pe noi.

Lasă un răspuns