HOTEL SIRIUS

La începutul lunii septembrie am mers la mare, pentru o săptămână, datorită cursurilor CTMB. Nu voi scrie despre cursuri, căci nu ele fac subiectul acestui articol, ci despre cazare.

Hotelul l-am aflat destul de târziu, cu două zile înainte de plecare. Noi am optat pentru stațiunea Eforie Nord. Mai fusesem acolo, la hotel Felix, Alex a fost foarte încântat de mâncarea de acolo și condițiile decente, așa că era convins că și anul acesta va fi identic.

Dar iată că nu a fost. În 2018, câștigător a fost Hotel Sirius. Până și numele sună ciudat. Dar are 3 stele. Unde, zău că nu știu. Din ce am mai aflat anterior, din întâmplare, unul dintre criteriile pentru a fi clasificat la 3* e să ai un anumit spațiu în cameră. Îl avea. Dar altceva…

Și ca să fie mai ușor de lecturat articolul și să avem toți ceva de învățat din experiența asta, voi explica punctual, în funcție de criteriile de pe site-ul Infocons.

  • Să fie afișat firma luminoasă sau iluminată cu tipul, denumirea unității și însemnul distinctiv reprezentând categoria unității – Da, există. Știi vorba aia – numele măreților, pe toate gardurile. Măcar asta să fie. O casetă luminoasă, verde, cu numele mirobolantului hotel;
  • Existența unui parcaj auto în folosința structurii de primire cu un număr de locuri de parcare minim 20% din numărul spațiilor de cazare cu locuri delimitate de parcare și dotat cu coșuri de gunoi – Da, vis-à-vis de hotel exista o parcare (pe internet văzusem că este cu plată, dar noi nu am achitat nimic, am zis doar numărul de înmatriculare al mașinii la recepție), nu îi cunosc capacitatea, dar era măricică și deloc delimitate locurile. Absolut nicio linie nu era trasată. Primul lucru care mi-a sărit în ochi de cum am pus roțile în parcare au fost câinii. Mulți câini. Slabi. Aș putea spune că la Sirius umblă câinii cu covrigi în coadă, dar probabil umblă doar cu purici pe blană. Credeam că ne vom alerga prin stațiune, dar au fost docili. Parcarea este un teren viran împrejmuit cu un gard de sârmă, în care a fost turnată niște piatră albă care înghiontea roțile într-un fel de ți se umezeau ochii la auzul scrâșniturilor. Apoi, la coborârea din mașină era să calc într-un pampers folosit. Și nu era singurul gunoi. Deci coșuri de gunoi, ciuciu;

Continuă lectura “HOTEL SIRIUS”

WEEKEND LA MARE

Câteva zile pe litoralul românesc înseamnă gaură în buget. Mai mică, mai mare, depinde de posibilități. Am zis așa – mergem câteva zile la Olimp, musai trebuie să ajungem la Cireșica.

  • Am început simplu, la hotel. Așteptând să ne completăm toate documentele, îmi arunc privirea pe peretele recepției și mare, foarte mare mi-a fost mirarea să descopăr că o cameră dublă costa, pe noapte, 470 de lei, dacă am reținut bine. În fine, 100 eur, pentru un un pat și un duș cu apă caldă. Și, cred că, o farfurie de mâncare la micul dejun.

Am decretat amândoi că nu își merită banii, clar! Noroc că o rezolvam din timp. Nu e un hotel de 4*, chiar și cu accesul la piscină, la sala de sport, tot nu se justifică banii. Și nici nu cred că turiștii care au stat înaintea noastră în cameră și au agățat o sforă între aerul condiționat și geam au plătit atât de mult pe o noapte de cazare. Și nici ceilalți care și-au uitat o doză de bere pe aparatul de aer condiționat.

  • Prima de seară de weekend ne-am petrecut-o, așa cum ne-am propus cu ceva timp înainte, la Cireșica. Am făcut rezervarea cu o lună de zile înainte, așa că ne-am gătit și am plecat… la dans!

Continuă lectura “WEEKEND LA MARE”