La mijloc de luna octombrie, când am predat altora ștafeta de tineri căsătoriți, am dat o fugă până la Praid, în salină, să ne reglăm respirația.
Salina este foarte, foarte aproape de DN, o poți vedea datorită îndemnului Noroc Bun de la intrare, însă accesul nu este permis perpedes, ci doar cu niște autobuze destul de lungi și, bineînțeles, încăpătoare.
Prețul este destul de piperat. Noi am ajuns acolo într-o zi de weekend, astfel că pentru a vizita salina a fost nevoie să scoatem din buzunar 35 lei/persoană.
Pentru cei care stau o săptămână, e mai rentabil un abonament de 5 zile cu 17 lei/zi deci unde la jumătate.
Vezi mai jos toate tarifele pe categorii de vârstă, respectiv de momentul intrării în subteran.
Drumul cu autobuzul nu este foarte lung, însă îți recomand să te ții de bare, căci prinde o viteză de raliu. Ziceam că o ia la vale din cauza sării care e alunecoasă, dar ne-am ținut bine pe picioare, deci nu era neapărat ăsta motivul. La dus este destul de plin autobuzul, dar la întoarcere ai șanse să prinzi loc pe scaun.
Bun, odată ajunși în subteran există un angajat la turnicheți unde se scanează biletul. Nu știu ce se întâmplă cu cineva care omite să își achiziționeze bilet de intrare…
După ce treci de barieră ai de coborât. Și e atât de ușor, încât ai lua-o la vale fără oprire. Numai că te izbești din când în când de vreo ușă de lemn sau, fix în buza ieșirii, de o perdea din plastic, gen anti-muște.
Undeva în stânga sunt câteva poze cu informații despre salină. În rest, toată salina este împânzită de leagăne din lemn de o persoană sau două persoane, de mese de ping-pong, balansoare, trasee suspendate pentru copii, tot felul de bălării ca în Orășelul Copiilor. Rar mai vezi câte-un copil care se plimbă cu o bicicletă din plastic sau o trotinetă. La fel de multe sunt și mesele din lemn, cu scaunele aferente, unde mulți turiști mâncau, se odihneau, citeau vreo carte sau își lăsaseră pur și simplul bagajul acolo.
E drept că și eu m-am dat destul de mult în leagăn și nu înțelegeam ce se aude, în contextul în care mă miram să existe boxe în zonă. Surpriză! Într-un colț de salină există o biserică. Mă rog, era o slujbă, cu băncuțe, ca la catolici, acces gratuit dincolo de poartă, hehe.
În caz de nevoie există și un punct de prim ajutor și aproape de scările de ieșire, o toaletă. Toaletă de care Alex a fugit mâncând pământul din cauza mirosului pe care îl simțea de la depărtare…
Partea bună e că în toată această ecuație nu există liftul. Ca la Slănic Prahova. Și a doua parte bună e că există intrare și ieșire separate, există locuri de unde poți lua mâncare, dacă îți chiorăie mațele, dar nu te gândi la vreun grătar ad-hoc, ci mai degrabă la o pătrățică de ciocolată în caz de simți că ți se înmoaie picioarele.
Sus, la ieșire, există un spațiu amenajat gen stație, cu băncuțe pe stânga și pe dreapta, să nu te ia cu leșin de la sare până când vine autobuzul.
Traseul autobuzului e același și oprește chiar în fața unei gherete de unde poți cumpăra sare. Atenție, însă! Nu te arunca la prima găleată de sare, fă un tur pe la toate magazinele și vezi care e mai rentabil. Ultimul magazin, înspre ștrand, vinde găleata aia mare cu 16 lei, comparativ cu vreo 17-18 în buza salinei.
Iar dacă vrei să mănânci pe lângă salină, mai precis micul dejun, nu te grăbi să te trezești la prima oră – restaurantele se deschid abia la 10.00. Asta dacă vrei să halești o omletă și nu un kurtos kalacs în creierii dimineții…
