CĂSNICIE

De ce se destramă căsniciile?

Credeam că obiectivul “căsnicie de cel putin 3/5 ani” e ușor de atins. Ce poate fi atât de greu? Sunt o fărâmă de ani petrecuți alături de partenerul ales. De ce te-ai despărți după o perioadă atât de scurtă?

Nu. O căsnicie de 5 ani e deja “lungă”. Mâine-poimâine noi facem 3 ani. Cu furtuni, uragane, cer senin și chiar curcubee. Nu am zice că e ușor la început. Nici nu ști la ce te înhami; ce responsabilități, ce obiective. Noi nu am stat împreună până când nu ne-am luat oficial. Deci tabieturile, metehnele personale erau cunoscute partenerului… și nu prea.

De ceva timp mă uit în lista de prieteni de pe rețeaua socială. Persoane de-o seamă, persoane cu 5-7-10 ani mai mari care până deunăzi pozau în cuplul perfect, cu o relație de lungă durată, dulcegării, poze peste poze, pac!, au început să își restrângă activitatea de pe peretele meu.

Fie dispar cu totul, fie aleg să își ascundă sub preș viața lor și jocul din serialul “cuplul perfect”. Dispare partenerul din fotografii, informațiile despre starea civilă sunt ascunse – când pozau în holtei era o mândrie, pare-se că a fi divorțat e o rușine. Dispar toate fotografiile perfecte de la nuntă care au costat mii de euro. Cumva, în unele cazuri, căsnicia durează mai puțin ca intervalul de primire al pozelor perfecte. Se schimbă numele de familie. Bula de fericire că “îi iau numele și devin doamnă” se sparge, iar mireasa cade cu fruntea de asfalt. Au! Dureros! Da, într-adevăr.

Partea proastă e când pozează în familia ideală. Cu copil, cu purcel, cu cățel. Cu planuri de viitor. Și dintr-odată… Adio!

Dar oare ce se-ntâmplă? #moldovanii nu sunt psihologi. Nu sunt nici bătrânii de pe prispă, trecuți prin viață, care își permit să dea povețe din propria experiență – trăită sau auzită.

Însă suntem, cumva, “publicul țintă”. Spre deosebire de alții, noi încă ne descoperim. Cumva, avantajul de a nu fi locuit împreună înainte ne dă prilejul să ne număram împreună anii de căsnicie. Învățăm singuri, dar împreună – să curățăm cartofi, să netezim hainele, să spălam wc-ul, să ne alegem detergenții necesari și preferați, să reparăm o plasă de insecte.

Tot misterul în care am fost învăluiți până să ne căsătorim a dispărut odată cu… căsnicia. Cu deschiderea. La propriu. Vreo 3 luni din căsnicie nu am avut uși în casă. Niciunde. Excepție făcând intrarea în apartament.

Ce i-ar determina pe unii să își încheie socotelile făcute împreună? Banii? Contribuția (in)egală la cheltuielile comune? Așteptările total nerealiste? Fățărnicia? Perfecțiunea afișată în mediul online? Șocul avut după demascare? O fi avantajos să te cunoști cu partenerul de 13 ani? Acum spunem răspicat că “da”.

“Alex, habar nu am să gătesc”.

“Andreea, nu știu să dau o gaură sau să montez mobila”.

Lasă, le facem împreună. Nu se întamplă mereu, câteodată apelăm la “factorii externi”, dar niciodată nu am pozat în perfecți, mai mult ca perfecți, în zona de social media. Astfel că nu ne-a luat leșinul când am aflat asemenea “șocuri” unul despre altul. De fapt, nici în realitate nu pozăm astfel. La ce ne-ar ajuta?

Când, vreodată, ai timp să te machiezi perfect într-o zi de sâmbătă când vrei, totuși, să lenevești în pat până târziu, dar totodată trebuie să mergi la cumpărături, să speli hainele, lenjeria de pat, să faci curățenie – în șifonier, pe balcon, în casă per total, să gătești? Da, să gătești. În căsnicie prioritățile sunt altele – să achiți rata de la casă/mașină, să plătești utilitățile. Prânzul în oraș devine un moft. Un ușor moft. Deci când? Niciodată. Nu poți fi “scoasă din cutie” cu mătura în mână așa cum te afișai pe Instagram. Doar dacă nu ai menajeră. Sau faci treaba de mântuială. Adică nu o faci.

Câți dintre parteneri mai lasă de la ei pentru evitarea unei certe? Noi nu suntem perfecți. Ba din cooontră. Dar ne trece. Ne luam la trântă, ca doi lei ce suntem, dar așa orgolioși cum cică suntem, uităm. Că așa e “în tenis”.

Doar nu pentru asta ne-am adunat la Casa de Căsătorii acum 2 ani și jumătate. Scopul a fost altul – nunta de argint, nunta de aur…

Să fie vorba despre violență? N-ar părea genul. Niciunul dintre parteneri n-ar părea genul care să sară la bătaie.

Să fie vorba despre monopol? Gata, mi te-am adjudecat și nu mai chițăi, doar te-am luat pe numele meu. Orgoliu? Nu suport să fiu stăpânit.

Să nu mai existe toleranță? Chiar toate defectele să se maximizeze? Sforăitul e pregnant, mâncarea prea sărată, halena prea puternică, părul albit etc. Dar chiar toate? Oamenii se schimbă odată cu trecerea timpului, trec prin diverse etape, dar unde este acel minimum de toleranță? Timpul nu trece atât de mult când vorbim despre o căsnicie de un an de zile. Câte se pot schimba?

Ah, sau oferă-i cadouri. Surprinde-ți partenerul. Are părul prea mare? Fă-i o programare la coafor. Sau cumpără-i o apă de gură, o gumă de mestecat, mergi în bucătărie şi găteşte (rupe nişte frunze de salată, adaugă încă 2-3 ingrediente şi poftă bună!), dă cu aspiratorul sau oferă-i o floare. Fiți spontani, dragilor! Căutați să vă completați şi nu țineți cont că partenerul a dat doar o dată cu aspiratorul în ultima lună de zile, iar voi de cinci ori. Poate recuperează în alt mod absența de la curățenie.

Adevarul e că și comunicarea are rolul ei. Tu faci curat, iar eu stau mai mult la serviciu. Altfel, pregăteste-ți partenerul pentru diversele situații. Există riscul de a te comporta AȘA când se-ntâmplă ASTA? Reacționează ASTFEL. Nu pune paie pe foc, verbal, nu mă ațâța, sau dă-mi una peste ochi că mă calmez în două secunde.

Într-o căsnicie e vorba despre completare. Yin și Yang. Ce știu eu, nu știi tu. Ce nu știe niciunul, fac amândoi. Fără orgoliu, fără îngâmfare, fără aroganță, fără infatuare.

Virus? Calculatoarele are virus, telefoanele au virus, nu eu, n-are cum…

Deunăzi urmăream reportajul 30 de ani de democrație. Acum trăim în era coronavirusului. Când toate magazinele se golesc de marfă – făină, ulei, mălai, dezinfectanți de suprafețe, hârtie igienică, dar mai puțin săpun… De orice fel. 

În loc de a igieniza mâinile cu apă și săpun, clasic, ca la grădiniță, ne umplem gențile, pungile cu dezinfectanți de toate felurile, cu spirt care nu mai are concentrația de alcool de odinioară pentru că, hei!, cerere este, dar firmele nu fac față. Poate că importurile încep să scadă, iar materia primă ioc. Pentru că nu avem fabrici care să ne asigure necesarul în interiorul țării, ci trebuie să ne milogim de alții.

Vă amintiți de s’il vous plais, monsieur…

Continuă lectura „Virus? Calculatoarele are virus, telefoanele au virus, nu eu, n-are cum…”

HANUL ANCUȚEI

În august 2019 am plecat, cu cățel, cu purcel, în Bucovina. Și pentru că altă rută înspre această zonă a țării nu există, am luat-o frumușel prin sate, comune și orașe unde, dacă se circulă regulamentar, acul kilometrajului scade dramatic, comparativ cu o raită dată pe autostrada.

Asta înseamnă, bineînțeles, ore bune de stat în trafic pentru că… de ce nu?

So, plecați devreme de acasă, lihniți pe drum, am zis să nu ne abatem la vreun local că mai pierdem cel puțin o oră până se gătește comanda noastră.

Las că mâncăm noi la Suceava, când ajungem. Continuă lectura „HANUL ANCUȚEI”

IUBIȚI-VĂ COPIII

Așa cum vă iubiți și voi când alegeți să îi faceți. Iubiți-vă copiii și protejați-i. Nu îi țineți într-un glob de sticlă. Căci voi îl protejați, dar la primul rostogol, când voi nu veți mai fi, va crăpa.
Iubiți-vă copiii și învățați-i să caște ochii acasă, în bloc, în parc, în mall și, mai ales, pe stradă.
Iubiți-vă copiii și nu le luați telefoane scumpe. Sau măcar învățați-i să bage telefoanele în buzunar când merg pe stradă. Și în autobuz, și pe trotuar, și pe trecerea de pietoni.
Iubiți-vă copiii și spune-ți-le că viața lor nu este formată doar din drepturi. Ei, noi, voi, toți avem și obligații.

“ÎMI PLACE SĂ STAU LA COADĂ”

Salut…

Numele meu este Alex și nu am somn.

Știu că nu sunt Ainștain, știu că și tu știi cum să faci asta, dar iată niște ponturi pentru eficientizarea timpului de așteptat la casele de marcat din micile & marile lanțuri de magazine. Știu că le știi, dar poți să le distribui mai departe: sunt câteva ponturi pe care unii nu le știu. Surprinzător, nu?

Sunt niște chestii observate mai ales în cea mai aglomerata perioada a anului. Continuă lectura „“ÎMI PLACE SĂ STAU LA COADĂ””

BUCOVINA

Periplul nostru prin Bucovina a însemnat și câteva opriri scurte la câteva dintre mănăstirile renumite peste mări și țări.

Prima vizitată a fost Moldovița din Vatra Moldoviței. Am prins o zi ploioasă, să recunoaștem din capul locului. Este o mănăstire de maici, cu cea mai mare taxă de intrare dintre cele vizitate de noi. Și am reușit să bifăm doar cinci. Restul… data viitoare.

Așadar, taxa este 10 lei/persoană. Este îngrijită, dar cum ploaia ne-a dat de furcă… Aici am prins un grup de turiști nemți cărora o măicuță le făcea un tur în limba lor națională. Filmatul și fotografiatul sunt interzise în interior, conform anunțurilor lipite pe pereții mănăstirii. Nouă ne-a dat eroare, căci am descoperit acest lucru după ce am filmat interiorul…

De menționat că fiecare mănăstire are intrarea în sensul opus porții de acces în curte sau pe lateral.

Sucevița a fost descoperită în drumul nostru, fără vreo intenție, neapărat, de a ajunge la ea. Parcarea este pe marginea drumului, în funcție de noroc nimerești sau nu un petic de pământ să parchezi.

Aici taxa este 5 lei de persoană și este la fel de îngrijită și de mare. Cumva, nu mi-a plăcut atitudinea măicuței de la intrare, dar cică nu e frumos să zic ceva de rău, ptiu!

Voroneț este, cred, mănăstirea care are cel mai dezvoltat simț comercial din zonă și mă refer la tarabele cu suveniruri și diverse. Dintre toate, cel mai bun marketing și-l face Odaia Bunicii, o căsuță aflată în drum spre lăcaș.

Parcarea este la baza dealului. Sunt două zone – parcare cu plată și parcare… fără plată. Există câini în zonă, trec căruțe pe drum. Intrarea este tot 5 lei/persoană, iar intrarea te întâmpină cu multe zorzoane de cumpărat sau, mă rog, lucruri bisericești. Bineînțeles, nu ai voie să filmezi… Ideea e că renumitul albastru de Voroneț se regăsește doar pe o parte a mănăstirii. Lateralul acesteia fiind julit și cam nerecondiționat din punct de vedere al culorii. Poate că acolo unde se observă culoarea s-au refăcut picturile, căci dacă te uiți pe Google vezi observa că mănăstirea este fotografiată dintr-un singur unghi. Adică de la intrare.

Mănăstirea este de maici.

Singura mănăstire de călugări peste care am dat a fost Putna, acolo unde se află mormântul lui Ștefan cel Mare, deci cumva pentru asta ar fi recunoscută. Intrarea nu a costat. Nu știu dacă am ajuns noi prea târziu sau, pur și simplu, intrarea este liberă.

Însă, parcarea este amenajată, locuri fiind suficiente, atât pentru autocare, cât și pentru autoturisme. Tot în parcare se regăsește și toalete pentru bărbați/femei, fiecare având la dispoziție o căsuță poștală unde oamenii puteau adăuga bani pentru întreținere.

Foarte curată, bine îngrijită, noi am ajuns în timpul slujbei, când aproape toți călugării erau în interior.

Ceea ce m-a făcut să ridic o sprânceană a fost anunțul de la intrarea în muzeul mănăstirii. Taxa este 5 lei pentru salariați. Încă nu am înțeles cum își dau ei seama că ești salariat. Dacă ești adult, nu înseamnă că ești salariat. Unii sunt asistați sociali. Sau… Adică există două categorii – salariați sau pensionari/studenți/elevi/șomeri. Unii sunt pensionari de tineri din diverse motive. Cum ajungi să achiți taxa?

Ei, și acum ajungem la Mănăstirea Dragomirna, aflată foarte aproape de locul nostru de cazare. Experiență dezamăgitoare. Parcare există, dar la poarta mănăstirii ne-a întâmpinat o cerșetoare. Apoi și copilul cerșetoarei. Iar mănăstirea se află, la momentul actual, în reparații, fiind acoperită integral de pânza de protecție. Taxa este tot 5 lei/persoană, dar a rămas pe lista de data viitoare, căci văzând aceste lucruri, la prima vedere, am refuzat să intrăm.

Atenție, la fiecare dintre mănăstiri se achită taxa de fotografiat/filmat, cuantumul fiind ușor diferit, la fel ca taxa de intrare. E drept că mulți fotografiat lăcașele cu telefonul mobil și m-aș mira să fi achitat ceva… Iar lumânările, peste tot, costă 1 leu bucata.

De altfel, există și un dress code pe care turiștii trebuie să îl respecte – fără pantaloni scurți sau maiouri… La Voroneț, de pildă, există niște șorțuri pe care le poți lua de la poartă, să te înfășori în ele. La altele nu găsești așa ceva deci soluția ar fi ori să riști, ori să te întorci la 90 de grade și să o iei spre casă.

Imagini și alte informații cu privire la vacanța din Bucovina găsești în clipul de pe pagina noastră de Facebook.

 

 

CEAUȘESCU

[de pe Facebook reluat]

Treci prin Oltenia și vezi un scris alb pe fundal albastru – Scornicești – 5 km. Îți sună cunoscut, dar totuși eziți să urmărești indicatorul. Ai o vârstă și poate memoria te înșeală. Sau ai lipsit de la orele de istorie…

Noi am fost mai curioși și am urmat indicatorul.

Și-am putea numi aventura “În căutarea casei lui Nicolae Ceaușescu”.

Pentru că:

– ciuciu indicatoare spre casa lui;
– abundență de gropi în asfalt care te făceau să bagi mașina în marșarier.

Continuă lectura „CEAUȘESCU”

hi5

Primul cont pe o rețea de socializare a fost pe hi5. Acolo am şi bătut palma, vorba aia. Acum se agață pe Facebook sau pe Whatsapp.

Pe vremea noastră se legau relații pe prieteni.ro (sper că-mi aduc aminte corect). Fără buze țuguiate, fără etalare de țoale. Completam oracole, să ne cunoaștem mai bine. Scriam parfumurile favorite (de regulă parfumul cu care se dădeau mamele – cu cât numele era mai străin, cu atât păream mai interesante) și clasa în care eram.  Alegeam un avatar care ne reprezenta cât de cât din punct de vedere fizic.

Și ne dădeam steluțe. Așa concuram la popularitate.

Ne scriam mesaje private, nu inițiam discuția cu ce faci frumoas-o. Scriam simplu – asl, pls. În traducere liberă age, sex, location, please. Pe românește ani, gen, oraș, te rog.

Dacă răspunsul corespundea cu vârsta noastră, cu orașul nostru, continuam discuția. Dacă nu, o încheiam elegant. Continuă lectura „hi5”

CABANA

Se făcea că într-o zi am fost la stand-up. Într-o locație care, datorită acelui sold-out afișat destul de repede, era foarte înghesuită. Cuplurile stăteau față-n față. Sau, mă rog, alea fără grade. Așa și noi. Am ajuns primii, deci am ales care pe ce parte să stea. Pe Alex îl tăia, deci m-a lăsat singură la masă. Nimic amenințător, adică… După câteva minute, surpriză!, lângă noi vine alt cuplu.

Muierea, în rând cu mine. Adică Alex avea o vizibilitate foarte bună. Ne-am tot dat picioare pe sub masă că simțeam cum ne savurează fiecare cuvânt al discuției (și încercam să abordăm niște subiecte care să ne facă mai… speciali. Sau, cum am zis anterior, mai cu stea în frunte), muierea mă scana și pe mine, Andreea, de la mijloc în sus. Simțeam asta, bașca și-i surprindeam privirea ageră, curioasă asupra mea.

Nu știu de ce, dar partenerul ei era ușor stânjenit de situație pentru că nu prea se băgau în seamă. Și amândoi erau cu mâinile pe masă sau frecau paharul de frape/bere… Continuă lectura „CABANA”

MASAJ

– Te simți divă că ai fost la salon pe Dorobanți?

Zâmbesc. – Mergeam și până acum.

Râdem amândoi.

Ah, am uitat să mă prezint.

Salut, sunt Andreea și îmi place să fiu alintată. Că nu știam cum e la masaj.

Dar să fac și eu introducerea ca la carte, nu? Când am făcut un an de căsătorie am decis, împreună cu Alex, să ne oferim un cadou de hârtie, căci atunci serbam nunta de hârtie. Nu dau detalii despre cadoul pe care i l-am luat eu, căci a fost o dezamăgire completă.

Surpriză! Când am văzut ce mi-a oferit el, la rândul său, dezamăgirea a fost la fel de mare – voucher la masaj.

– Dar nu la orice fel de masaj!!! E masaj cu ciocolată! Vezi cât țin eu la soția mea??? Te duc la Salon Chocolate.

M-am bosumflat toată. EU, Andreea, n-am fost în viața mea la masaj. La niciun fel de masaj. ȘI EL VREA SĂ MĂ DUCĂ SĂ MĂ MASEZ CU CIOCOLATĂ?! Vreo 3 luni de zile s-a rugat de mine să facă programarea. Iar eu găseam motive peste motive și niciodată nu era momentul.  Au urmat telefoane date de Alex la salon să vadă valabilitatea uitată de emoții, cum trebuie să se prezinte nevasta acolo.

A zis că e pudică. Ceea ce n-aș zice că e neapărat greșit. Și așa am aflat amândoi că voi primi, totuși, niște chiloți de unică folosință. Continuă lectura „MASAJ”