BUCOVINA

Periplul nostru prin Bucovina a însemnat și câteva opriri scurte la câteva dintre mănăstirile renumite peste mări și țări.

Prima vizitată a fost Moldovița din Vatra Moldoviței. Am prins o zi ploioasă, să recunoaștem din capul locului. Este o mănăstire de maici, cu cea mai mare taxă de intrare dintre cele vizitate de noi. Și am reușit să bifăm doar cinci. Restul… data viitoare.

Așadar, taxa este 10 lei/persoană. Este îngrijită, dar cum ploaia ne-a dat de furcă… Aici am prins un grup de turiști nemți cărora o măicuță le făcea un tur în limba lor națională. Filmatul și fotografiatul sunt interzise în interior, conform anunțurilor lipite pe pereții mănăstirii. Nouă ne-a dat eroare, căci am descoperit acest lucru după ce am filmat interiorul…

De menționat că fiecare mănăstire are intrarea în sensul opus porții de acces în curte sau pe lateral.

Sucevița a fost descoperită în drumul nostru, fără vreo intenție, neapărat, de a ajunge la ea. Parcarea este pe marginea drumului, în funcție de noroc nimerești sau nu un petic de pământ să parchezi.

Aici taxa este 5 lei de persoană și este la fel de îngrijită și de mare. Cumva, nu mi-a plăcut atitudinea măicuței de la intrare, dar cică nu e frumos să zic ceva de rău, ptiu!

Voroneț este, cred, mănăstirea care are cel mai dezvoltat simț comercial din zonă și mă refer la tarabele cu suveniruri și diverse. Dintre toate, cel mai bun marketing și-l face Odaia Bunicii, o căsuță aflată în drum spre lăcaș.

Parcarea este la baza dealului. Sunt două zone – parcare cu plată și parcare… fără plată. Există câini în zonă, trec căruțe pe drum. Intrarea este tot 5 lei/persoană, iar intrarea te întâmpină cu multe zorzoane de cumpărat sau, mă rog, lucruri bisericești. Bineînțeles, nu ai voie să filmezi… Ideea e că renumitul albastru de Voroneț se regăsește doar pe o parte a mănăstirii. Lateralul acesteia fiind julit și cam nerecondiționat din punct de vedere al culorii. Poate că acolo unde se observă culoarea s-au refăcut picturile, căci dacă te uiți pe Google vezi observa că mănăstirea este fotografiată dintr-un singur unghi. Adică de la intrare.

Mănăstirea este de maici.

Singura mănăstire de călugări peste care am dat a fost Putna, acolo unde se află mormântul lui Ștefan cel Mare, deci cumva pentru asta ar fi recunoscută. Intrarea nu a costat. Nu știu dacă am ajuns noi prea târziu sau, pur și simplu, intrarea este liberă.

Însă, parcarea este amenajată, locuri fiind suficiente, atât pentru autocare, cât și pentru autoturisme. Tot în parcare se regăsește și toalete pentru bărbați/femei, fiecare având la dispoziție o căsuță poștală unde oamenii puteau adăuga bani pentru întreținere.

Foarte curată, bine îngrijită, noi am ajuns în timpul slujbei, când aproape toți călugării erau în interior.

Ceea ce m-a făcut să ridic o sprânceană a fost anunțul de la intrarea în muzeul mănăstirii. Taxa este 5 lei pentru salariați. Încă nu am înțeles cum își dau ei seama că ești salariat. Dacă ești adult, nu înseamnă că ești salariat. Unii sunt asistați sociali. Sau… Adică există două categorii – salariați sau pensionari/studenți/elevi/șomeri. Unii sunt pensionari de tineri din diverse motive. Cum ajungi să achiți taxa?

Ei, și acum ajungem la Mănăstirea Dragomirna, aflată foarte aproape de locul nostru de cazare. Experiență dezamăgitoare. Parcare există, dar la poarta mănăstirii ne-a întâmpinat o cerșetoare. Apoi și copilul cerșetoarei. Iar mănăstirea se află, la momentul actual, în reparații, fiind acoperită integral de pânza de protecție. Taxa este tot 5 lei/persoană, dar a rămas pe lista de data viitoare, căci văzând aceste lucruri, la prima vedere, am refuzat să intrăm.

Atenție, la fiecare dintre mănăstiri se achită taxa de fotografiat/filmat, cuantumul fiind ușor diferit, la fel ca taxa de intrare. E drept că mulți fotografiat lăcașele cu telefonul mobil și m-aș mira să fi achitat ceva… Iar lumânările, peste tot, costă 1 leu bucata.

De altfel, există și un dress code pe care turiștii trebuie să îl respecte – fără pantaloni scurți sau maiouri… La Voroneț, de pildă, există niște șorțuri pe care le poți lua de la poartă, să te înfășori în ele. La altele nu găsești așa ceva deci soluția ar fi ori să riști, ori să te întorci la 90 de grade și să o iei spre casă.

Imagini și alte informații cu privire la vacanța din Bucovina găsești în clipul de pe pagina noastră de Facebook.

 

 

CEAUȘESCU

[de pe Facebook reluat]

Treci prin Oltenia și vezi un scris alb pe fundal albastru – Scornicești – 5 km. Îți sună cunoscut, dar totuși eziți să urmărești indicatorul. Ai o vârstă și poate memoria te înșeală. Sau ai lipsit de la orele de istorie…

Noi am fost mai curioși și am urmat indicatorul.

Și-am putea numi aventura “În căutarea casei lui Nicolae Ceaușescu”.

Pentru că:

– ciuciu indicatoare spre casa lui;
– abundență de gropi în asfalt care te făceau să bagi mașina în marșarier.

Continuă lectura “CEAUȘESCU”

hi5

Primul cont pe o rețea de socializare a fost pe hi5. Acolo am şi bătut palma, vorba aia. Acum se agață pe Facebook sau pe Whatsapp.

Pe vremea noastră se legau relații pe prieteni.ro (sper că-mi aduc aminte corect). Fără buze țuguiate, fără etalare de țoale. Completam oracole, să ne cunoaștem mai bine. Scriam parfumurile favorite (de regulă parfumul cu care se dădeau mamele – cu cât numele era mai străin, cu atât păream mai interesante) și clasa în care eram.  Alegeam un avatar care ne reprezenta cât de cât din punct de vedere fizic.

Și ne dădeam steluțe. Așa concuram la popularitate.

Ne scriam mesaje private, nu inițiam discuția cu ce faci frumoas-o. Scriam simplu – asl, pls. În traducere liberă age, sex, location, please. Pe românește ani, gen, oraș, te rog.

Dacă răspunsul corespundea cu vârsta noastră, cu orașul nostru, continuam discuția. Dacă nu, o încheiam elegant. Continuă lectura “hi5”

CABANA

Se făcea că într-o zi am fost la stand-up. Într-o locație care, datorită acelui sold-out afișat destul de repede, era foarte înghesuită. Cuplurile stăteau față-n față. Sau, mă rog, alea fără grade. Așa și noi. Am ajuns primii, deci am ales care pe ce parte să stea. Pe Alex îl tăia, deci m-a lăsat singură la masă. Nimic amenințător, adică… După câteva minute, surpriză!, lângă noi vine alt cuplu.

Muierea, în rând cu mine. Adică Alex avea o vizibilitate foarte bună. Ne-am tot dat picioare pe sub masă că simțeam cum ne savurează fiecare cuvânt al discuției (și încercam să abordăm niște subiecte care să ne facă mai… speciali. Sau, cum am zis anterior, mai cu stea în frunte), muierea mă scana și pe mine, Andreea, de la mijloc în sus. Simțeam asta, bașca și-i surprindeam privirea ageră, curioasă asupra mea.

Nu știu de ce, dar partenerul ei era ușor stânjenit de situație pentru că nu prea se băgau în seamă. Și amândoi erau cu mâinile pe masă sau frecau paharul de frape/bere… Continuă lectura “CABANA”

MASAJ

– Te simți divă că ai fost la salon pe Dorobanți?

Zâmbesc. – Mergeam și până acum.

Râdem amândoi.

Ah, am uitat să mă prezint.

Salut, sunt Andreea și îmi place să fiu alintată. Că nu știam cum e la masaj.

Dar să fac și eu introducerea ca la carte, nu? Când am făcut un an de căsătorie am decis, împreună cu Alex, să ne oferim un cadou de hârtie, căci atunci serbam nunta de hârtie. Nu dau detalii despre cadoul pe care i l-am luat eu, căci a fost o dezamăgire completă.

Surpriză! Când am văzut ce mi-a oferit el, la rândul său, dezamăgirea a fost la fel de mare – voucher la masaj.

– Dar nu la orice fel de masaj!!! E masaj cu ciocolată! Vezi cât țin eu la soția mea??? Te duc la Salon Chocolate.

M-am bosumflat toată. EU, Andreea, n-am fost în viața mea la masaj. La niciun fel de masaj. ȘI EL VREA SĂ MĂ DUCĂ SĂ MĂ MASEZ CU CIOCOLATĂ?! Vreo 3 luni de zile s-a rugat de mine să facă programarea. Iar eu găseam motive peste motive și niciodată nu era momentul.  Au urmat telefoane date de Alex la salon să vadă valabilitatea uitată de emoții, cum trebuie să se prezinte nevasta acolo.

A zis că e pudică. Ceea ce n-aș zice că e neapărat greșit. Și așa am aflat amândoi că voi primi, totuși, niște chiloți de unică folosință. Continuă lectura “MASAJ”

la LIVADA

La livadă. Sau cum să mănânci bine (și accidental) în Cluj.

am fost la Cluj, deja se știe. Că nu am mâncat lângă cimitir, se știe.

Bun, cum eram noi triști și supărați, enervați, ofticați, scoasă din sărite și lihniți, în mașină, Alex a ajuns la concluzia că ne vom comanda o pizza și o vom mânca în vârfului patului. Andreea se apucase să caute pe Sfântul Google recomandări de restaurante în Cluj. Pe principiul unde se mănâncă bine în Cluj.

Evident, căuta niște recenzii mai noi, nu din 2014, că… cine știe unde mai ajungeam și peste ce locație dădeam?!

Și pentru că a văzut de două ori scris la Livada, în două locuri diferite, a căutat numărul și l-a pasat lui Alex.

Și a început distracția.

-Bună seara! Alex Moldovan este numele meu și aș dori să fac o rezervare pentru două persoane în… câteva minute. Între timp, se uitase pe hartă, să vadă cât de repede am ajunge. Mai aveți locuri, adică?…, întreabă ușor spășit.

Așteptați puțin să verific, vă rog.

În cinci secunde revine.

Momentan nu am nicio masă liberă, dar sunt câteva care au cerut nota, deci au terminat de mâncat și urmează să se elibereze. În 15-20 de minute cred că e ok. Continuă lectura “la LIVADA”

VALACHIA

Am fost și la Cluj anul ăsta. Nu de alta, dar Alex nu mai fusese de doi ani (oho, și ce schimbări în atât de puțin timp), iar Andreea de vreo 10 ani… Cel puțin, aș putea zice și sper să nu greșesc.

Planul era simplu – plecăm sâmbătă la prima oră, vedem Târgul de Crăciun (scopul nostru, de fapt), dormim, iar duminică o luăm agale spre casă. Neapărat, a zis Alex, trebuie să cinăm la restaurantul Valachia.  Era același plan pe care îl repeta de fiecare dată când vedea platouri de lemn. Oriunde. Adică mergem să mâncăm la Valahia, restaurant Valahia. Cât a fost în delegație s-a delectat cu mâncarea lor și a fost atâât de încântat…

E drept că Andreea a strâmbat ușor din nas, căci nu vedea altceva în afară de porcării. Delicatese din carne de porc, să nu vorbim peiorativ.

Aveți aici meniul. Să ne înțelegem –  nu este un restaurant pentru cei care nu sunt prea carnivori.

Am calculat ca până ne cazăm, până ne plimbăm prin oraș, se va face destul de târziu, astfel încât am sunat la restaurant să le spunem că ajungem în jur de 20.30 – 21.00, două persoane. Continuă lectura “VALACHIA”

LISABONA

Așa cum probabil s-a văzut și pe Instagram îndeosebi, am fost în noiembrie în Lisabona. De ce? Pentru că Andreea a luat niște bilete de avion fix în ziua în care îi țâțâiau fălculețele de frica faptului că urma să își scoată un molar de minte. Pe principiul mi-am pierdut mințile. La figurat, înainte de propriu.

Am avut un zbor de 2 ore, datorită fusului orar, dar practic de 4 ore. Lisabona e cu două ore în urmă, deci am fost ușor dereglați.

Iată impresiile noastre dacă te tentează să faci o excursie de câteva zile în Lisabona:

– Cel mai important lucru este să ai încălțăminte comodă. Este un oraș în care ca pieton trebuie să urci și să cobori la neeeesfârșiiiiit. Are o gramadă de suișuri și coborâșuri, iar 99% din zona turistică este acoperită cu piatră cubică (străzile, inclusiv trotuarele).

– Trotuare nu prea există. În sensul că străduțele alea unde miroase a tocăniță portugheză sunt cu sens unic, iar când trece tramvaiul trebuie să te lipești de perete dacă nu vrei să fii făcut afiș din greșeală… De altfel, sunt unele clădiri din care ieși direct cu nasul în tramvai, de cum deschizi ușa. Sau, ca la noi, când plecam din cameră și deschideam ușa hostelului, în exterior, riscam să izbim vreun trecător din neatenție… Continuă lectura “LISABONA”

PARTER

Întrebam deunăzi pe Facebook de ce lumea se ferește de apartamentele de la parter, îndeosebi. Știu că există o tendință de evitare a celor de la etajele superioare, mai precis de la ultimele etaje, dar aici sunt ușor subiectivă din cauza fricii de înălțime.

Însă, ca o fostă parteristă, mi s-au părut interesante argumentele pe care oamenii mi le-au oferit și despre asta aș vrea să scriu în cuvintele ce urmează.

Nu are balcon!

Acesta nu e un argument 100% acceptat pentru că există apartamente la parter care beneficiază de acest spațiu suplimentar. Sau, luând exemplul altor curajoși, îți poți construi singur un balcon, în conformitate cu fațada blocului. Și accentuez acest fapt din cauza faptului că am avut un vecin care își construise un balcon ușor ilegal, care în timp se desprinsese ușor de bloc și a fost forțat să își demoleze construcția în momentul în care a fost reabilitat blocul. Plus că se vedea clar că nu e parte integrată a imobilului. Continuă lectura “PARTER”

GAZ

Bună! Sigur mă știi, sunt Andreea și am… permis de conducere de vreo 9 ani, nu gaze, că n-am mâncat fasole. 😛 Până acum o lună conduceam mașina dimineața, doar când mă grăbeam să ajung la muncă. Coboram din casă, zburam ușor, să fiu sinceră, mă urcam în mașină, porneam motorul, băgam a-ntâia și o luam rapid din loc.

De vreo lună de zile, așa cum ziceam, trebuie să stau mai mult în parcare. Am butelie cu gaz în portbagaj.

-Uite, cât e ceasul?

-17.53.

-Bine, stai un minut, până la 54 și apoi pleci. Să se încălzească motorul și să nu consumi benzina.

-Bine, bine. Dar știi că eu iau mașina când mă grăbesc și n-am timp de stat, da?

-…

Continuă lectura “GAZ”