CERERE ÎN CĂSĂTORIE

Care e cel romantic oraş din lume, adecvat pentru îndrăgostiţi? Da, probabil că ați ghicit: oraşul Paris. Aveam în plan să ajungem în Paris în luna martie 2016, dar teroriştii ne-au dat planurile peste cap, astfel că ne-am reprofilat în altă ţară teoretic mai sigură, Cehia. Acolo am vizitat exclusiv numai capitala ţării – oraşul Praga.

Dar…Paris? L Am fost în Praga, a fost frumos, dar gândul ne stă tot la Paris. Totuşi, suntem doi lei căpoşi & ambiţioşi care vor la Paris! …

Tocmai de aceea, după fix 2 luni şi o zi de la întoarcerea din Cehia, am rezervat un city-break la Paris, în perioada 4 august – 7 august 2016. Ziua Andreei e pe 3 august, a mea e pe 5 august – am zis că ne facem un cadou prin această excursie o dată cu împlinirea a unui sfert de veac. Bonus, acolo s-a mai întâmplat ceva.

Mi-am propus să o cer de soţie pe Andreea cu ocazia acestei excursii – totuşi, nu ştiam când mai ajungem în Paris. Mi se pare că e mai ok să îţi ceri prietena de soţie (bineînţeles, dacă şi ea merită) într-un loc mai special, ci nu la nunta altuia, nu de revelion, nu de ziua ta, nici de ziua ei sau într-un loc în care dacă ea doreşte să ajungă, se urcă în maşină şi e numaidecât acolo. Iar să mai stau degeaba încă zece ani pe lângă cei nouă pe care îi aveam de când ne cunoşteam… No way!  Am considerat că îmbătrânim şi că o lălăim aiurea. Decizia era luată fără să mă consult prea tare cu membrii familiei.

Inelul de logodnă l-am comandat online din Franţa, iar livrarea s-a făcut la adresa vărului meu care locuieşte într-o localitate aflată în apropriere de Paris. Multe magazine din străinătate nu-şi livrează produsele în România, din păcate. Bănuiesc că ştiţi că socoteala de acasă nu se potriveşte întotdeauna (niciodată) cu cea de la faţa locului. Planul era ca de îndată ce ajung în Paris şi după ce mă cazez, să mă întâlnesc cu văru’ să iau inelul. După aceea, să merg împreună cu Andreea la Turnul Eiffel, să îi fac o declaraţie de dragoste  mai ceva ca-n filme (originală) şi să îi adresez clasica întrebare. Plus  flori şi fotograf la pachet. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Recunosc, am avut emoţii.

Buuun..Ziua de 4 august a fost o zi de adaptare cu aerul parizian, pe 5 august e ziua mea – mă repet, e de prost gust să îţi ceri prietena de soţie de ziua ta; dovedeşte că nu eşti în stare să ţii minte o dată. Ziua de 6 a fost alocată cumpărăturilor, iar pe 7 august aveam avion spre Bucureşti. Să mai menţionez că am făcut rost de inel în ultima zi, abia în data de 7 august, în jurul orelor 12:00?

Da, cererea i-am adresat-o pe 7 august. Ne-am trezit, am mâncat micul dejun, apoi  fiecare a plecat în treaba lui: Andreea la shopping, eu am plecat să procur inelul. Nici eu şi nici Andreea nu ştiam că toate (sau majoritatea) magazinelor din Franţa sunt închise duminica, nici că această zi a săptămânii este o zi a familiei pentru francezi. Aşadar, până să ajungă vărul meu, a ajuns şi Andreea la punctul de întâlnire – catedrala Eglise Saint Sulpice. Sub pretexul că merg să văd dacă au ajuns rudele, am lasat-o pe Andreea singură în catedrală timp de două-trei minute. Am luat inelul, a ieşit şi Andreea din catedrală, după ce am anunţat-o telefonic că mi-au sosit rudele. Mii de mulţumiri rudelor pentru deranj şi pentru că au păstrat secretul! Am stat un pic în poveşti cu toţii, plus că am primit o recomandare pe care deşi o aveam trecută în itinerariu, nu apucasem să o vizităm: Le Jardin du Luxembourg. Deoarece se afla în apropriere de catedrală, după ce ne-am luat la revedere de la rude, cu inelu-n buzunar, am luat-o pe fată de mână şi am purces în pas alergător spre minunatele grădini. În pas alergător, eram stresat că nu avem timp să ajungem la aeroport în timp util. Tocmai de aceea, am cam grăbit-o pe Andreea. Nu a avut timp să facă prea multe poze la acest obiectiv turistic.

După plimbarea prin Le Jardin du Luxembourg ne-am reîntors la hotel, am luat bagajele şi am plecat spre turnul  Eiffel, cu pretextul că îmi mai doresc câteva noi poze la acest monument. Pe drum, în parcul turnului, ne-a ieşit o mireasă în cale. O fi semn bun? Că pe mine parcă mai tare m-au luat transpiraţiile. Într-un final, ajungem pe pajiştea din apropierea turnului, iar eu încep să caut un loc în care să nu fie negri cu cearceafuri pline cu suveniruri. Îl găsesc. Mă gândeam cum să rog pe cineva să ne facă o poză sau cum să fac pun telefonul pe bagaje…însă, noroc cu Andreea care îmi arată un fotograf bătrân care se plimba agale în căutare de clienţi. Avea un un aparat foto Polaroid. Merg la el şi îi spun ceva de genu’ în franco-engleză:

-Jăăăă…I have a ring, for my gărfrend..Jăăă..I want to ask her if she want to be my wife..pls, take us a foto. How much it costs?

Până la urmă a înţeles ce vreau, nu mai ştiu câte zeci de euro au costat două fotografii. Nu mai conta, aveam fotograf!!

Ne aşezăm pe pajiste, scot cutiuţa, scot inelul iar mirobolanta declaraţie a sunat cam aşa:

-Andreea, vrei să fii soţia mea?

-…

-Andreea, vrei să fii soţia mea?

-…

-Andreea, ne pozează ăsta, nu ţi-l pun pe deget până nu-mi răspunzi! Vrei să fii soţia mea?

-Oui!

A trebuit să o cer de trei ori. Emoţiile au copleşit-o şi pe ea. La sugestia fotografului, am mai încercat un cadru,  eu să stau în genunchi. În câteva minute, fotograful ne-a dat fotografiile şi ne-a urat un Bon mariage!  Ne-am mai făcut câteva selfie-uri, ne-am mai dăruit câţiva pupici şi câteva îmbrăţisări, iar apoi am mers să sărbătorim: am mâncat de la o rulotă de lângă turn o anume mâncare de pui cu orez (nu-i mai reţin denumirea).

Per total, a ieşit ok. Nu am avut flori (erau incomode împreună cu bagajele, nu-mi amintesc să fii văzut vreo florărie în Paris, plus că nu ştiu dacă ai voie cu ele în avion), declaraţie originală nu prea a existat, de fotograf am avut baftă să fie prin preajmă, inelul a ajuns în ultima clipă, nu am sărbatorit la un restaurant cu multe stele Michelin, ci în parcul de lângă turn… Dar ce mai contează?! Cel mai important lucru este că răspunsul a fost pozitiv. 🙂

Aşadar, important la cererea de soţie a prietenei tale este necesar să ai un fotograf care să surprindă momentul. De asemenea, e frumos să ai şi flori. E bine să ai ajutoare la flori, că nu se poate ca într-o mană să ţii inelul, cu alta să-i deschizi cutia, cu altă mână să il pui pe deget, iar cu cea de a patra mână să ţii buchetul de flori – însă, chiar dacă nu ai ajutoare, e benefic să ai un buchet prin prejmă. Cărei fete nu-i plac florile?

Ca o concluzie, Parisul este un oraş care merită vizitat & revizitat, plus că datorită farmecului aparte pe care îl are, acesta se pretează unei cereri în căsătorie, din al meu punct de vedere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *