Primul zbor din viața noastră l-am avut împreună, undeva în primăvara lui 2016. Deci să suflăm în lumânările de pe tort, iaca am făcut 3 ani de când ne-am luat inima în dinți și aripi la purtător. Din când în când.
Se presupune că dacă te pregătești de zbor, ai cumpărat deja un bilet. Și, eventual, e și valabil, că doar nu ai cheltuit niște bani să îl ții în vitrină.
Am zburat atât cu TAROM (chiar primul zbor, să fie bine, să nu fie rău, vorba aia), cât și cu Blue Air, WizzAir și Ryanair.
În caz că interesează pe cineva rutele, avem așa:
Tarom: București – Praga
Blue Air: București – Paris
Wizzair: București – Roma
Blue Air: București – Nisa
Ryanair: București – Roma
Ryanair: București – Bruxelles
Cele mai ieftine bilete au fost, bineînțeles, cele de la Ryanair, am prins ofertă de 10 eur/rută/persoană.
Primul zbor a decurs astfel:
Avion la scară, decolare la ora 8.00. Ce să știu și eu dacă nu că trebuie să merg cu vreo două ore înainte de decolare. Din vorbă-n vorbă, măcar lucrul ăsta nu mi-a intrat pe-o ureche și a ieșit pe alta. Pfiu!
Și m-am trezit pe la 4.30, pe la 5.20 am plecat, cu bagajul tras după mine și inima aproape cât un puricel. Nu mai știu dacă arătam sau nu asta, dar sigur așa-mi era corasonu’, micu’ dejun îl refuzaseră așa că…emoții mititele.
Am ajuns cu chiu cu vai acolo, credeam că s-a dat drumul la check-in, dar surpriză! Nu se deschisese ghișeul. Abia pe la 6.30 s-a întâmplat asta, dacă-mi amintesc bine.
Fie. Am stat la plecări, cu ochii țintiți pe panoul de zicea când încep oficialitățile.
Fii atent prin ce-am trecut eu, că sigur treci și tu.
Din ce citisem pe net, trebuia să mă prezint cu buletinul (pașaportul era acasă, că nu mergeam peste mari și țări) și cu biletul. Ăsta era, de fapt, o foaie cu informații despre zbor. Așa primisem de la agenția de unde luasem biletele. Mi-a ajuns pe la urechi ceva de check-in online, dar am zis că, dacă tot e prima dată, să nu ne complicăm.
În fine s-a auzit gongul, am mers la ghișeul numărul X (sau cât o fi scris pe panou), ne-am așezat la coadă și am început să mă foiesc și să mă uit la ce făceau ceilalți din față, trăgând cu ochiul la ce trolere au colegii de zbor.
Ajunși în fața cucoanei de la ghișeu, întindem documentele și așteptăm. Alex, cu gândul la bagaj de cală, eu ținând bine de troler, că-l voiam bagaj de mână. Văzând ce-au făcut ceilalți de dinainte, își pune Alex bagajul pe o bandă. Și cum ce face omul, face și maimuța, zbang, îl atârn și eu.
“Luați bagajul, nu acum”, zice o voce acră. Prea acră pentru ora aia. Și să nu uit de privirea pe care mi-o aruncă.
Execut la comandă, să nu mă creadă aeroportarii vreo teroristă.
După ce e cântărit bagajul lui Alex, văd că o ia la vale, pe bandă. Hăis, prinde-l! Nu, nu face asta. El se duce într-o lume bună, iar tu mergi în Rai, bineînțeles.
Vine și rândul meu, pun bagajul pe bandă, mă uit pe ecranul cu kilogramele și văd – 7,00.
OMG! Cât de exactă am fost, fără a-mi fi asta intenția. Zborul a fost cu TAROM, companie de linie, deci aveam dreptul la vreo 10 kile și la anumite dimensiune.
De notat e că toate dimensiunile trebuie verificate pe site-ul transportatorilor, că-s diferite.
Paranteză.
La Ryanair ai un bagaj mic de mână (geanta ta de zi cu zi – dar nu vreun sac, un rucsăcel, o geanta de laptop, o gentuță de umăr, ceva de tipul ăsta, fără să depășească 35 x 20 x 20 cm) și un bagaj mare de mână, adică un troler pe care l-am avut și eu (55 x 40 x 20cm, maximum 10 kg). Eu am unul din Jumbo, mai mult de 10 kg credeam că nu intră el (chiar demonstrasem asta), până ne-am întors de la Nisa cu pahare și farfurii în el care, bineînțeles, sunt mai grele și atârnă la cântar. Bagajul de cală nu trebuie să depășească 20 kg!
Cu bagajul mic urci în avion, iar bagajul mare îl duci până în buza avionului unde îl lași pe pistă, iar de acolo îl preiau angajații aeroportului și-l vâră în cală.
La Wizzair ai dreptul la un singur bagaj de mână gratuit pe care îl urci cu tine în avion (55 x 40 x 23 cm), bagajul de cală fiind contra cost (20 sau 32 kg).
La Blue Air gratuit este un bagaj (55 x 40 x 20 cm) de 10 kg. La cală, bagajul se plătește separat (20 sau 32 kg).
În schimb, la TAROM, de regulă, în prețul biletului ai inclus un bagaj de mână (55 x 40 x 20 cm) și unul de cală de 25 kg maximum.
Bun. Mi-am cântărit bagajul, a mai făcut tanti formalitățile, eu mi-am luat bagajul (am crezut că-s singura nebună, că nu mai pleca nimeni ca melcul deșucheat), am luat biletele (da, acum nu mai aveam o simplă hârtie) și am plecat la controlul de securitate.
Acolo, orice lucru metalic trebuie așezat în tavă – telefon, tabletă, laptop, chei, broșe, curele, aparat foto, orice dispozitiv pe care îl ai la tine sau orice alt lucru metalic. Uneori te și descalță, dacă ai cizme în picioare. Sunt dăți când te lasă să treci încălțat, dar dacă piuie, știi ce trebuie să faci. Se întâmplă să-ți mai piuie și moșii și baba de la sutien, în caz că te verifică cu bastonul.
Nu durează foarte mult. Sau, mă rog, a durat suficient de mult cât să-mi scot cureaua cu ținte și ce mai aveam prin buzunare.
Și apoi mergi ca la, fix, împinge tava. M-am dezbrăcat de geacă, am pus aparatul foto lângă ea și pe toate le-am așezat pe tavă. Ajung în fața unui ofițer care mă întreabă, cu jumătate de gură ceva. Neg și trec mai departe.
Mă piuie. Vine altă ofițeră, mă pune să întind mâinile în lateral, mă pipăie de sus până jos, apoi ia o liniuță de hârtie, cam ca alea de la parfum, mă pune să întind mâinile în față – ba cu palmele în sus, ba cu palmele în jos, mă atinge cu hârtia aia. O pune la un aparat, spune că-s curată și trec mai departe. Știu și de ce s-a întâmplat asta, cred. Înainte de check-in mâncasem o oiță-turtă-dulce și poate de la glazura aia, zahărul ăla mi s-a tras.
Iar cum asta nu era de ajuns, ceilalți strigă la mine dacă am o tabletă. Confirm, ofițerul-juma-de-gură caută tableta – îmi deschide bagajul, eu mă uit stupefiată, dar nu foarte îngrijorată, că deși nu plecasem fără chiloți, erau puși bine. :))
După ce scoate tableta de unde am spus că se află, mai trece o dată trolerul prin tunel și descoperă nimic. Încă 5 minute de aranjat toate cele – deh, dimineața, când pleci de acasă, mai aduni câteva lucruri în buzunare pe care, cu noaptea-n cap, le crezi necesare. Alex a trecut cu bine.
Reține!
În bagajul de mână nu ai voie cu cosmetice, parfumuri, mai mari de 100 ml! Așa că mergi cu încredere și cumpără-ți de la hypermarket produse mini, special create pentru călătorie – vei găsi gel de duș, șampon, pasta de dinți, deodorant.
O pățanie recentă. În Bruxelles, orice abatere de la regulă înseamnă bani. Îți iei frumos bagajul de mână în care lași produsele care nu corespund regulilor, biletul de îmbarcare, te întorci la check-in și plătești 40 eur pentru 2 săpunuri de mână și un șampon de 100 ml +.
Forfecuțele, unghierele, lamele de ras lasă-le acasă. Bănuiesc că nu pleci de acasă cu salam în buzunar și cuțit la purtător să poți să îți faci un sendviș. Deci fără cuțit! Cu medicamente ai voie (la primul zbor am sunat, oarecum din greșeală, la Poliția de frontieră să întreb dacă îmi e permis un Nurofen în bagaj, aproape că am băgat țara în panică, și tot n-am primit vreun răspuns, așa că l-am cumpărat din Praga și am spus o rugăciune. Am trecut cu bine), alcool (pe mine m-au căutat de un Limoncello că aveam ceva suspect în bagaj, uitându-se la sigiliu. Era ok, nedesfăcut, deci am primit trei de DA și am trecut mai departe). Mai simplu, orice poate fi folosit pentru rănirea altor persoane, adios! Ori îl bagi la cală, ori arunci (o butelie, gaz, grenade etc), că ar fi mai indicat.
Apoi, încotro să mergem, că teoretic după ce-am trecut de control avem în față un ditai geamul prin care vedem pista. Nimeni altcineva nu mai plecase de la control, așa că ne uităm în stânga, nimic, dreapta, alte ghișee. Să purcedem, deci, la oameni. Ne așezăm la coadă, amândoi, de parcă eram legați. Ah, am uitat să spun că eram faultată de răceală și nici nu auzeam bine?
Bun, mă întorc cu spatele la ghișeul de control vamal sau ceva, mormăind, Alex se duce la ghișeul proaspăt eliberat, eu mă uit pe bilet și când ridic privirea, un bărbat plictisit se uită cu o față și mai plictisită la mine.
Înaintez repede și îi întind actele – buletinul și biletul. Șervețelul îl păstrez pentru nasul meu.
Reține!
De buletin/pașaport ai nevoie la check-in, la controlul vamal, la urcarea în avion, când prezinți biletele. Nu îl ascunde în vreun buzunărel sau nu îl băga în bagaj și mai ales NU în bagajul de cală, că s-ar putea să nu mai pleci nicăieri.
Bună, Andreea.
Bună dimineața.
Ce faci?
Păi, bine, și eu pe aici, am mormăit.
Unde mergi?
La Praga, zic.
În vacanță sau…?
Da, da, în vacanță.
Și se uita atent la mine la fiecare întrebare, la fiecare răspuns. Cred că eram suspectă de ceva. De răceală, că-mi tot curgea nasu’, nu vorbeam coerent, cred că aveam și ochii nițel umezi..
În fine, mi-a zâmbit ușor, i-am zâmbit și eu și mi-a urat ceva. L-am întrebat dacă trec pe lângă el, mi-a confirmat, am trecut repede și m-am oprit în spatele ghișeului, în așteptarea lui Alex.
Apoi am trecut printr-o pasarelă și am ajuns într-o parte incipientă a Raiului – parfumuri, băuturi, cosmetic, bomboane, ciocolată, suveniruri, cam de toate pentru toți, ca într-un real duty free, căci câteodată se mai rătăcesc niște străini prin București și n-or vrea să plece cu mâna goală de la noi.
De data aceasta am trecut mai departe și am ajuns într-o altă zonă cu mâncare, dar noi eram cu ochii după poarta de îmbarcare. Am găsit-o, nu era nimeni, am trecut mai departe, ne-am mai zgâit pe la magazine și ne-am întors să îl așteptăm pe Sfântul Petru să ne poftească în avion.
Am așteptat o groază, au început să se adune oamenii, ne-am verificat bagajele în grilajele speciale de dimensiuni.
Ei, ar fi fost ideal dacă ar fi fost puse undeva, la plecări, înainte de check-in, că dacă nu mi se încadra trolerul, nu prea mai aveam cum să îl dau la cală.
Ah, am uitat să zic că am plecat fără prea multe produse de corp – șampon am luat la pliculețe, gel de duș n-am luat, că știam că vom primi la hotel. Pentru pastă de dinți, antiperspirant am apelat la Auchan, raionul de articole pentru călătorie. Iar parfum am luat tot mini. Pentru cele 4 zile au fost toate suficiente, plus că nu ai voie cu flacoane mai mari de 100 ml. Periuță de dinți? Ei, altă poveste. Nu mi-am luat. Păi, știi, eu, de obicei, folosesc degetul. Mnu, am uitat să adaug periuța în bagaj, deci prima cumpărătură pe care am făcut-o în Praga a fost…ghici!
După ce s-a deschis poarta de îmbarcare, cred că stewardesele ne-au verificat încă o dată actele. Adică de verificat, au făcut-o sigur, dar nu-s convinsă că erau chiar ele. Și am parcurs un tunel, și-am ajuns în avion unde aici, cu certitudine, ne-au întâmpinat stewardesele.
Atenție!
Uneori, la low-cost, avioanele sunt parcate undeva în fundul pistei. Așa că pentru siguranța tuturor, călătorii sunt urcați într-un autobuz lung și conduși până la scară, unde trebuie să urce singuri. Și bate vântul tare, că e camp, nu de alta.
Am căutat locurile, sunt foarte ușor de reperat, în comparație cu trenul, ne-am așezat, cât să treacă ceilalți pasageri care aveau locuri mai în spate, apoi ne-am pus bagajele sus, în spațiul destinat și am continuat să ne zgâim pe geam.
Pentru că eu am avut loc la geam. Eu, cea care când s-a suit în turnul Eiffel s-a oprit la jumătate și îi tremurau picioarele ca varga.
A mai durat vreo 10 minute și au început stewardesele să explice măsurile de siguranță – centura neapărat trebuie pusă, mai ales la decolare și la aterizare, să nu sari de pe scaun, masca de oxigen care coboară de undeva din plafon, ieșirile de siguranță.
Teoretic, ușile astea ar fi trebuit să fie pe lângă mine, dar nu le-am văzut. Am stat la economy class, apropo, iar locurile au fost puțin după aripă. Sau chiar acolo, că o vedeam destul de bine.
La decolare avionul se pimbă ușurel pe pistă – zici că ești la călărie de începători, se mai oprește de câteva ori, mai ia curbe. Apoi mărește viteza ușureeeel, apoi merge tot așa din ce în ce mai tare și, pac, simți urcarea. Nu doare, nu urlă, nu pocnește. Doar urechile se înfundă. Și după ce își ia zborul de la sol, simți cum plutește efectiv. Dar continuă să urce.
La aterizare te cam zdruncină puțin, mai ales pe Otopeni, că e pista cu obstacole. Zborul e rapid, când se apropie de aterizare încetinește, începe să coboare, să piardă din altitudine și simți iar cum plutești. La impactul cu solul, fac hodoronc tronc, dacă ai mers vreodată cu căruța, ar trebuie să cunoști senzația. :)) Nimic diferit.