LISABONA

Așa cum probabil s-a văzut și pe Instagram îndeosebi, am fost în noiembrie în Lisabona. De ce? Pentru că Andreea a luat niște bilete de avion fix în ziua în care îi țâțâiau fălculețele de frica faptului că urma să își scoată un molar de minte. Pe principiul mi-am pierdut mințile. La figurat, înainte de propriu.

Am avut un zbor de 2 ore, datorită fusului orar, dar practic de 4 ore. Lisabona e cu două ore în urmă, deci am fost ușor dereglați.

Iată impresiile noastre dacă te tentează să faci o excursie de câteva zile în Lisabona:

– Cel mai important lucru este să ai încălțăminte comodă. Este un oraș în care ca pieton trebuie să urci și să cobori la neeeesfârșiiiiit. Are o gramadă de suișuri și coborâșuri, iar 99% din zona turistică este acoperită cu piatră cubică (străzile, inclusiv trotuarele).

– Trotuare nu prea există. În sensul că străduțele alea unde miroase a tocăniță portugheză sunt cu sens unic, iar când trece tramvaiul trebuie să te lipești de perete dacă nu vrei să fii făcut afiș din greșeală… De altfel, sunt unele clădiri din care ieși direct cu nasul în tramvai, de cum deschizi ușa. Sau, ca la noi, când plecam din cameră și deschideam ușa hostelului, în exterior, riscam să izbim vreun trecător din neatenție… Continuă lectura “LISABONA”

TELEGDY

Unde mâncăm la Praid? Unde vrei, dar după ora 10.00. Noi ne-am lovit de o ușă închisă puțin după ora 9.00, așa că ne-am reorientat către un kurtos kalacs și un hotdog, urmând să luăm doar prânzul.

Și ne-am îndreptat către Restaurantul Telegdy, în buza DN-ului. Nu am mâncat afară, ci în interior. Și își merită toți banii, atât pentru mâncare, cât și pentru aspect.

Prima dată ne-am lovit de masă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Apoi de un meniu din care eu, Andreea, am insistat să ne luăm câte o ciorbă și apoi un platou Telegdy.

Eu mănânc aia și aia, tu mânânci aia și ailaltă. Continuă lectura “TELEGDY”

SALINA PRAID

La mijloc de luna octombrie, când am predat altora ștafeta de tineri căsătoriți, am dat o fugă până la Praid, în salină, să ne reglăm respirația.

Salina este foarte, foarte aproape de DN, o poți vedea datorită îndemnului Noroc Bun de la intrare, însă accesul nu este permis perpedes, ci doar cu niște autobuze destul de lungi și, bineînțeles, încăpătoare.

Prețul este destul de piperat. Noi am ajuns acolo într-o zi de weekend, astfel că pentru a vizita salina a fost nevoie să scoatem din buzunar 35 lei/persoană.

Pentru cei care stau o săptămână, e mai rentabil un abonament de 5 zile cu 17 lei/zi deci unde la jumătate. Continuă lectura “SALINA PRAID”

ROMA (foto)

Alex a împărtășit itinerariul Romei zilele trecute, așa că e rândul meu să scriu ceva despre orașul italian. Și m-am gândit că e mai frumos să postez câteva poze pe care le-am făcut prin periplul nostru din Roma, că descriu mai bine orașul decât aș face-o eu.

Așa că… ia de te minunează, să intri cătinel în atmosfera italiană dintr-o zi de iarnă.

Să încep, totuși, cu începutul. Februarie 2017. Continuă lectura “ROMA (foto)”

ROMA

Sau cum să vezi cât mai multe lucruri în cât mai puține zile, de Alex.

Nu exagerez cu nimic: dacă ai o mașină pe benzină, e mai ieftin să mergi cu low-cost-ul în Roma (Ryanair), decât dacă ai merge cu autoturismul personal în Sibiu. Ambele plecări din București. Bineînțeles că trebuie să mergi în lunile ianuarie-februarie, nu în mijlocul verii. Uneori poți avea surpriza ca în luna februarie să poți sta în tricou în Italia. Ceea ce am și făcut, hehe.

Recomandarea mea este să te cazezi  în zona Gării Termini (în zona un pic mai îndepărtată față de centru) deoarece autocarele care te aduc de la Ciampino au stația aici, de asemenea și autobuzele spre Ciampino pleacă tot de aici. De obicei, când te întorci cu low-costul, ai niște ore destul de matinale la care îți pleacă avionul spre casă.

Pont: Evită Hotelul Gordon 1, vezi aici de ce. Continuă lectura “ROMA”

HOTEL SIRIUS

La începutul lunii septembrie am mers la mare, pentru o săptămână, datorită cursurilor CTMB. Nu voi scrie despre cursuri, căci nu ele fac subiectul acestui articol, ci despre cazare.

Hotelul l-am aflat destul de târziu, cu două zile înainte de plecare. Noi am optat pentru stațiunea Eforie Nord. Mai fusesem acolo, la hotel Felix, Alex a fost foarte încântat de mâncarea de acolo și condițiile decente, așa că era convins că și anul acesta va fi identic.

Dar iată că nu a fost. În 2018, câștigător a fost Hotel Sirius. Până și numele sună ciudat. Dar are 3 stele. Unde, zău că nu știu. Din ce am mai aflat anterior, din întâmplare, unul dintre criteriile pentru a fi clasificat la 3* e să ai un anumit spațiu în cameră. Îl avea. Dar altceva…

Și ca să fie mai ușor de lecturat articolul și să avem toți ceva de învățat din experiența asta, voi explica punctual, în funcție de criteriile de pe site-ul Infocons.

  • Să fie afișat firma luminoasă sau iluminată cu tipul, denumirea unității și însemnul distinctiv reprezentând categoria unității – Da, există. Știi vorba aia – numele măreților, pe toate gardurile. Măcar asta să fie. O casetă luminoasă, verde, cu numele mirobolantului hotel;
  • Existența unui parcaj auto în folosința structurii de primire cu un număr de locuri de parcare minim 20% din numărul spațiilor de cazare cu locuri delimitate de parcare și dotat cu coșuri de gunoi – Da, vis-à-vis de hotel exista o parcare (pe internet văzusem că este cu plată, dar noi nu am achitat nimic, am zis doar numărul de înmatriculare al mașinii la recepție), nu îi cunosc capacitatea, dar era măricică și deloc delimitate locurile. Absolut nicio linie nu era trasată. Primul lucru care mi-a sărit în ochi de cum am pus roțile în parcare au fost câinii. Mulți câini. Slabi. Aș putea spune că la Sirius umblă câinii cu covrigi în coadă, dar probabil umblă doar cu purici pe blană. Credeam că ne vom alerga prin stațiune, dar au fost docili. Parcarea este un teren viran împrejmuit cu un gard de sârmă, în care a fost turnată niște piatră albă care înghiontea roțile într-un fel de ți se umezeau ochii la auzul scrâșniturilor. Apoi, la coborârea din mașină era să calc într-un pampers folosit. Și nu era singurul gunoi. Deci coșuri de gunoi, ciuciu;

Continuă lectura “HOTEL SIRIUS”

WEEKEND LA MARE

Câteva zile pe litoralul românesc înseamnă gaură în buget. Mai mică, mai mare, depinde de posibilități. Am zis așa – mergem câteva zile la Olimp, musai trebuie să ajungem la Cireșica.

  • Am început simplu, la hotel. Așteptând să ne completăm toate documentele, îmi arunc privirea pe peretele recepției și mare, foarte mare mi-a fost mirarea să descopăr că o cameră dublă costa, pe noapte, 470 de lei, dacă am reținut bine. În fine, 100 eur, pentru un un pat și un duș cu apă caldă. Și, cred că, o farfurie de mâncare la micul dejun.

Am decretat amândoi că nu își merită banii, clar! Noroc că o rezolvam din timp. Nu e un hotel de 4*, chiar și cu accesul la piscină, la sala de sport, tot nu se justifică banii. Și nici nu cred că turiștii care au stat înaintea noastră în cameră și au agățat o sforă între aerul condiționat și geam au plătit atât de mult pe o noapte de cazare. Și nici ceilalți care și-au uitat o doză de bere pe aparatul de aer condiționat.

  • Prima de seară de weekend ne-am petrecut-o, așa cum ne-am propus cu ceva timp înainte, la Cireșica. Am făcut rezervarea cu o lună de zile înainte, așa că ne-am gătit și am plecat… la dans!

Continuă lectura “WEEKEND LA MARE”

TRANSFĂGĂRĂȘAN vs. TRANSALPINA

Ambele trasee le-am luat cumva din sens invers. Așa am crezut inițial, dar pe parcurs mi-am dat seama că m-am înșelat. Am stat peste o oră la o coadă imensă pe un drum de… vreo 4 curbe, pe Transfăgărășan. Pe Transalpina, în schimb, drumul a fost mai lin.

Eu am văzut ambele trasee pentru prima dată, într-un singur weekend. Sâmbătă Transfăgărășan. Duminică Transalpina.

Starea a fost cam aceeași, deci nu am fost entuziasmată la un traseu, comparativ cu celălalt.

Pe Transfăgărășan am intrat din Făgăraș (cum altfel?) și am ieșit la Curtea de Argeș. M-au luat emoțiile la început, când am văzut serpentinele și îmi imaginam că așa va fi tot drumul, mă tot uitam unde își fac oamenii poze, că eu nu văd niciun loc de oprit. Greșit – am găsit. Continuă lectura “TRANSFĂGĂRĂȘAN vs. TRANSALPINA”

AQUAPARK COZIA

Citisem de câteva luni despre el, știam că s-a deschis, dar drumurile noastre nu duceau prin zonă, așa că până acum nu avusesem ocazia de a-l vizita.

Așadar, cu ocazia zilei de naștere a lui Alex, am hotărât să îl murez la 27 de ani și să îl duc la bazinele cu apă termală, hehe.

Ținând cont că am ajuns acolo într-o zi de weekend din luna august, evident, am dat nas în nas cu aglomerația. Parcarea mașinii s-a făcut pe DN, iar intrarea este prin parcarea privată a Complexului Balnear Căciulata – Călimănești.

Continuă lectura “AQUAPARK COZIA”

LA LAVANDĂ

Am fost la începutul lunii august. Deși aveam drum pe Transfăgărășan și pe Transalpina, această cârciumă m-a făcut să aleg să merg pe Valea Prahovei – era ziua Andreei, am mai mâncat de câteva ori pe aici și ne-a plăcut. Acest restaurant se află situat în comuna Cornu, județul Prahova.

Toată lumea știe de Cornu, din prisma moșiei imense pe care o are Adrian Năstase, plus că  accesul este facil: din DN1 faci dreapta (sens București-Brașov) și mai mergi câțiva kilometri.  Nu știu dacă a fost conceput pentru invitații lui Năstase, cert e că este un restaurant cochet, curat și îngrijit, chiar peste unele din București. Prețurile sunt medii, nici mici, nici exagerat de scumpe. Relativ decente, din punctul meu de vedere, mai ales că nu mănânci zilnic la ei.

Au parcarea în spatele restaurantului și un program destul de ciudat. Au deschis în fiecare zi de la 12:00 (noi am ajuns înainte de această oră și ne-am plimbat până la ruinele închisorii Doftana și până la barajul Paltinu – cam atât ai ce să vezi în zonă.). Lunea restaurantul este închis. Continuă lectura “LA LAVANDĂ”