REFUZURILE POTENȚIALILOR INVITAȚI

Noi am avut nunta toamna, după începerea anului școlar și a celui universitar. Invitațiile le-am împărțit încă de după Paște, din aprilie, pentru siguranță. Adică cu vreo jumătate de an înainte pentru că nu mi-am făcut public inelul, să știe lumea că urmează marele eveniment. Și am încercat să mențin suspansul cât mai mult, până la împărțirea invitațiilor.

Deadline-ul l-am pus cu o lună înainte de nuntă, pe 15 septembrie, tocmai ca să avem timp să ne punem lucrurile la punct – în funcție de numărul invitaților prezenți, știam numărul de mese (meniurile necesare), numărul de aranjamente florale, de mărturii, de tort, place cardurile (căci au fost printate cu tot cu nume) etc.

Dar odată cu confirmările am văzut și cât de inventivi sunt românii. Sau #cespunromânii, vorba aia.

  • Nu pot să vin, mi-e rușine să vin singură (nu are pereche) și o să iasă nunta foarte bine și fără “Grumpy cat” (adică ea).
  • Dă-mi și mie invitație, vai, vin, cum să nu… (Și-a cerșit invitația, cum s-ar zice în termeni populari). Cu o lună înainte – nu mai vin, plec din țară.
  • O să fiu prezent într-un fel sau altul. Nu a confirmat exact, dar speranțe a dat. Trecut la meniu, la place card, la masă, tot tot tot, însă nu a fost prezent nici într-un fel, nici în altul. Deși rămâsese dator.
  • Ia uite cu ce mă ocup acum (și îmi arată poză cu o cruce) – fac cruce pentru mama/tata/bunica. 6 luni de zile nu a zis nimic despre morți și bașca fix 3 săptămâni înainte și-a adus aminte de ei. Nu, nici după nuntă nu a mai deschis subiectul mozaicului de cruce… Doar fix în ziua în care i-am cerut un răspuns. Atât!
  • Da, ne vedem la nuntă, cum să… Cu puțin timp înainte, răsturnare de situație – Aaa, îl operez pe bărbati-miu, nu pot. Și nu, nu e medic chirurg. Și nici alt fel.
  • Cea mai plauzibilă și, oarecum, verificată a fost că am alte nunți. În ziua respectivă, să ne înțelegem.
  • La alții s-a îmbolnăvit nevasta. Și Alex putea să anuleze nunta, că se-mbolnăvise mireasa, nu?
  • Cel mai crunt răspuns vine din partea acelora care… nu mai răspund la telefon!

Pe internet, am mai citit şi alte perle. Dar parcă nu atât de tragice precum cele primite de noi.

  • În perioada aia voi fi în vacanță
  • O să fiu însărcinată în X luni şi-mi va fi cam greu
  • Nu mă mai încape costumul
  • N-am bani de hainele copiilor
  • Am fost la o pomană şi sunt obosită
  • Nu îmi plac nunțile
  • Alăptez
  • Nu mi-ai dat invitație personal
  • O să am o înmormântare weekendul acela

Şi, de obicei, nici măcar nu e gravidă, încă, nici nu a murit mortul, încă, nici măcar nu şi-a rezervat vacanța. Încă.

Lasă un răspuns