GAZ

Bună! Sigur mă știi, sunt Andreea și am… permis de conducere de vreo 9 ani, nu gaze, că n-am mâncat fasole. 😛 Până acum o lună conduceam mașina dimineața, doar când mă grăbeam să ajung la muncă. Coboram din casă, zburam ușor, să fiu sinceră, mă urcam în mașină, porneam motorul, băgam a-ntâia și o luam rapid din loc.

De vreo lună de zile, așa cum ziceam, trebuie să stau mai mult în parcare. Am butelie cu gaz în portbagaj.

-Uite, cât e ceasul?

-17.53.

-Bine, stai un minut, până la 54 și apoi pleci. Să se încălzească motorul și să nu consumi benzina.

-Bine, bine. Dar știi că eu iau mașina când mă grăbesc și n-am timp de stat, da?

-…

Așa a decurs prima discuție cu Alex în care mi-a spus ce trebuie să fac când mă urc la volan. De parcă eram începătoare…

Evident că doar în procent de 20% din ieșirile mele cu mașina am avut răbdare să stau până se schimba combustibilul pe gaz. Eventual îmi trăgeam un rimel pe gene, mai un ruj pe buze sau îmi suflam nasul că, deh, toamna mai și răcești…

-Uite, vezi că ai bulinele astea aia, ca la mine?

-Da, zic.

-Când ultima e roșie, să mă anunți.

-Cum să stau așa mult? Când am una verde, te anunț!!!!!

-…

La prima ieșire mai lungă pe care am avut-o, mi se părea că am mers de aici până dincolo și s-au înnegrit bulinuțele, adică s-a evaporat gazul. Prea repede, zic. Din 4 s-au făcut prea repede 2, dar după 10 km se (re)făceau 3 și după alți câțiva km reveneau la 4 bulinuțe verzi.

-Sunt orientative bulinuțele, zice Alex.

Evident că după prima ieșire s-a terminat și gazul. Fix într-un moment în care Alex se rătăcise pe străduțe, încerca să dea cu spatele, să întoarcă mașina, se aude un piuit ca sirena aia, alerta de cutremur. A pus o frână bruscă deși doar ridicase ușor ambreiajul pentru plecarea de pe loc. S-a speriat. Și eu, mai rău. Am crezut că …a lovit mașina și la Constanța încă mai au alarme aia pe autovehicule, ceva. Ni se ridicase pulsul instant.

-S-a terminat gazul, anunță Alex fericiiiiiiiit, fericit din cale-afară!

-Ptiu, drace, mi-a stat inima, zic și eu cu ochii cât cepele, înțepenite în oglinda din dreapta, atentă să nu julească vreo mașină.

Ah, am uitat să zic că Andreea, de când a învățat să pornească din rampă, forțată de împrejurări, când era începătoare, parchează la subteran. Vara nu o bate soarele-n cap, toamna nu o plouă și iarna nu o ninge. Nu e clar dacă mă refer la propria-mi persoană sau mașină, nu? Evident că la ea, adicătelea la mine.

-Știi că nu mai ai voie să parchezi la subteran, nu?

-…

-Uite, au dat ăia de la gaz abțipild să îl pui, să știe… Ți-l pui? Nu, tu… nu?

-Ce să fac, să știe toată lumea că-s săracă? Nuuuu!

Și uite cum, într-o dimineață, cu genele lipite și o bală-n colțul gurii pleacă Andreea la muncă. Val vârtej mă urc în mașină, arunc geanta pe scaun, pornesc mașina, mă uit la ceas, mă uit la bulinuțe, îmi dau ochii peste cap și pornesc. Știam că am vreo 3 bulinuțe, dar ele clipoceau pe rând. Nu intens, ca și când ar fi intrat pe gaz. Doar îl căutau. În 600 m frânez brusc și nu știam cum să dau avarii, semnal, ceva, fără să mă pupe ăla din spate, speriată fiind de un zgomot. M-a lovit un aurolac cu vreun căruț d-ăla cu care cară sticle? E cutremur? Inundație? Ce se-ntâmplăăăă? Șoc și groază – ciuciu gaz. Bulinuță roșie. Nervi. Pun mâna pe telefon și îl sun pe Alex să îl acuz că doar s-a făcut că-mi pune gaz, că s-a evaporat.

Săracu’, credea că râd de el și nu înțelegea neam ce se întâmplă! În fine, misterul s-a deslușit la terminarea programului, când, surpriză!, din bulința roșie s-au făcut 3 verzi, hehe. Ce să zic, e o zână în rezervor… Bine, trebuie să menționez că am stat câteva minute bune în parcare până să se înverzească.

Și trecem peste toate erorile mașinii și într-o seară mă rog de Alex să elibereze locul șoferului, că mergea prea încet. Exces de grijulenie, cum ar veni.

-Prea încet mergi, accelereaz-o un pic!

-Da, dar știi că eu sunt grijuliu cu ea…

-… Hai, bagă a doua, cu a-ntâia pleci de pe loc!

-…

-A treia, Alex, accelerează!!!!

După atâta stres, mi-a cedat locul. Cu două liniuțe de gaz.

-Vaaaai, ce repede merge soția…

-Păi așa se merge! Tu prea stai ca melcu’, în loc să mergi, ce înseamnă asta?

-Păi, soție, sunt grijuliu…

-Și apoi, nici noaptea nu-ți place să mergi, e ok.

-… Mamă, soție, dar ce viteză ai…

Și o tai în treaba noastră. Vreo 7 km când, opriți la semafor, din greșeală arunc un ochi la semnalizatorul de gaz și văd trei bulinuțe.

  • -Na-ți-o p-asta. Cum vine? Am mers mai repede și am trei liniuțe, nu două ca tine!

Alex doar își bulbucă ochii.

-Pune-mă pe mine să conduc și fac gaz din piatră seacă, vorba aia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *