Pentru că data trecută Alex a explicat cum stă treaba cu accesarea creditului Prima Casă, eu am decis să expun apartamentele pe care le-am văzut și nu au fost multe ca număr. Noi am ales să ne învârtim în sectorul 3, căci e mai aproape de joburile noastre, cunoaștem zona, suntem de-ai lui Negoiță încă din fragedă pruncie.
Barajul Rovinari
Am găsit undeva, pe un site, un apartament de 3 camere, 64.000 euro, un pic negociabil. Zic “maaamă, am pus mâna pe potul cel mare”. De unde atâta?!
Am luat legătura cu o agenție care tot spunea că mă va suna agentul. Am tot aşteptat şi…agentul nu a mai sunat. Am insistat şi, într-un final, am reuşit să vorbim şi să stabilim o întâlnire. Bloc vechi, din 1900 cam toamna, cândva, că era unul dintre cele construite de ruşi pentru lucrătorii din Faur, are 4 etaje, zonă liniştită, na, nimic în neregulă. Plus că în proximitate este Piața Miniș, stația RATB 40 și 14, creșă, grădiniță, o școală pe undeva aproape.
Descriere:
Etaj: 2
Suprafață: 65 mp
Compartimentare: semidecomandat – 2 grupuri sanitare, 2 dormitoare, faianță, marmură pe holul de la intrare, aer condiționat. Asta am reținut eu.
Detalii mai jos:
Nu ne-a plăcut:
- Am vizionat de două ori apartamentul – o dată cu agentul, a doua oară cu doamna proprietar – Luminița. Care venise cu cățelu’. Cățel care a făcut pipi pe gresia din bucătărie.
- Era parchet vechi, nu aveam nimic împotriva lui, însă în sufragerie era un mic deal. Se umflase parchetul. De ce? Înainte au fost nişte chiriaşi care au lăsat geamul deschis când au plecat şi a plouat în baie şi s-a scurs direct pe parchet.
- Pereții şi tavanul. Şipcile de la parchet erau rupte în dormitorul mic, iar pereții deşi fuseseră dați cu lavabilă, la un moment dat, erau cam jupuiți şi murdari de la mobila anterioară.
- Balconul era situat în fața în fața dormitorului cel mic, dar intrarea se făcea doar prin sufragerie. Un pic ilogic, pare-mi-se.
- Prețul cam măricel pentru ofertă. Adică mai trebuiau băgați cel puțin 10.000 euro în el. Cel puțin!
Zona Arena Națională
Aici am sunat şi am vorbit cu agentul foaaarte repede. Şi ne-am întâlnit în aceeaşi zi, aproape la ora stabilită. A întârziat puțin.
Blocul era unul dintre cele cu trei etaje, plasate vis-à-vis de Arena Națională sau, mai bine zis, de fosta terasă La copaci. Intrarea în bloc se face prin spate, după ce treci printr-un gang.
Din anunț am aflat că este la etajul 1. Am intrat în scară şi mă simțeam ca la metrou. :)) Mizerie, mizerie, mizerie. Alex spunea că ştie că acolo vin golani şi stau noaptea. Golani în sensul de tineri care beau bere la doză prin parcuri, să nu facă vreo consumație la terasă, că e prea scumpă. Buuun, ni se arată o altă cameră unde am fi putut să ne lăsăm bicicletele, în cazul în care avem vreunele. Dar ținând cont de aspectul interior, nu, nu am fi avut curaj. Am urcat câteva scări, voiam să continui să urc, când mă opresc, că ei s-au proptit într-o uşă. În casă, na, ca după chiriaşi. Două camere decomandate.
Ce nu ne-a plăcut:
- Etajul 1 era un parter înalt. Un bărbat de 1,80 sau peste 1,80 putea sări cu uşurință în casă.
- Geamurile mari. Prea înalte. Facilitau săritura în casă.
- La fel, mizeria din casă
- Faptul că în dressing a găurit peretele ca să facă o fereastră, că cică aşa a cerut nu ştiu cine. Și arăta, bineînțeles, fix ca nuca în perete – deschideai ușă, hop, îți zbura nasul de la curent, dacă era geamul deschis. Sau, ținând cont de argumentul precedent, te trezeai cu un bobârnac de la hoț.
- Fix în geamul de la dormitor era o aerisire de la restaurantul de la parter care scotea tot fumul şi mizeria de acolo și… intrau la tine în casă. 🙂
- Baia era împărțită. Cum intrai în casă, în dreapta era bucătăria, dar până să ajungi la ea treceai pe un hol. Pe dreapta holului aveai baia şi în fund bucătăria. Baia era împărțită astfel: o cameră cu cada şi chiuveta, o cameră cu WC-ul şi apoi bucătăria. Nu ştiu cine a proiectat blocul, dar era jalnic. Am ieşit instant.
Preț: Peste 60.000 euro, îmi pare rău, nu mai rețin exact. Oricum, era mult pentru stadiul în care se afla locuința. Și nici disponibilitate pentru credit nu avea, în sensul că putea aștepta o lună, două, deja exageram dacă ceream atâta răgaz, în condițiile în care noi depindeam 100% de bancă, nu doar să ne facem timp să mergem să ne scoatem bani din cont.
Iar faptul că agentul era cam persiflant și chiar nu te făcea să vrei să îl plătești.
Barajul Bistriței
Descriere:
2 camere semidecomandate, cu trecere prin sufragerie, 50 mp, 54.000 euro. Nu trebuia decât să ne luăm mobila şi să o instalăm. Aveam tot.
Aici am dat peste un apartament renovat şi nelocuit. Ce ciudat, nu? Mă şi vedeam alergând printre stafii, ziua şi noaptea, că poate proprietarul o fi murit înainte să apuce să se mute. Numai gânduri negre, până am ajuns la fața locului. Bloc vechi, parter.
Am intrat şi am cam rămas cu gura căscată în sensul bun al cuvântului. Arăta foarte bine, era foarte cald, noi vizitându-l prin luna februarie. Vânzător era un bărbat care voia să dea apartamentul pe care îl cumpărase de la o bătrână care murise. Parchetul vechi era păstrat în casă, calorifere de fontă peste tot, cu excepția băii, iar cada era de fontă, recondiționată. Pereții albi, dați cu lavabilă, gresie, faianță, aerisit, însorit, balcon deschis pentru că se scosese uşa şi geamul dintre sufragerie şi el. Toate bune.
Ce nu ne-a plăcut:
- Lunea, miercurea şi vinerea 😀 când scotea femeia de serviciu gunoiul, ne lăsa tomberonul aproape sub geamul de la bucătărie… Priveliştea ca priveliştea, dar unii ziceau că mirosul ne cam incomoda. Nu îi cred nici acum, dar între timp apartamentul s-a vândut unei tinere.
Cernica
Pot să mă fac agent de vânzări pentru că astea sunt apartamentele care mi-au plăcut mult. Vorbesc despre un ansamblu rezidențial, Belize îi zice. Blocuri de trei etaje, în Cernica, dincolo de centură, înspre mănăstire, ele fiind localizate pe partea stângă. Au apartamente de toate tipuri, EXTREM DE MARI ȘI EXTREM DE IEFTINE pentru suprafețele oferite.
Nu am găsit pe altcineva să ne prezinte apartamentele, în afara unui paznic. Care a venit cu noi, ne-a spus ce ştia el (şi de obicei ăştia fac o prezentare mai bună, mai sinceră, decât orice alt agent de vânzări), ne-a deschis uşile acolo unde exista ceea ce ne doream noi. Evident, ne-a spus că vor fi şi nişte duplexuri nu foarte departe de blocuri. Nu ne-au interesat, că ne cam cădeau plombele dacă aflam prețurile.
Ne-au plăcut apartamentele de la Cernica pentru că sunt foarte mari, spațioase şi unele chiar aveau prețuri de până în 50.000 euro şi nu mai aveai nevoie de mulți ani bani pe care să îi bagi în casă. În plus, deşi ai fi fost tentat să spui că eşti în mijlocul câmpului, nu era chiaaar aşa – urma să se deschidă, probabil pe la parterul unui bloc, un Mega Image, respectiv o grădiniță.
Ce nu ne-a plăcut:
- Locația pentru un cuplu la început de drum, cu salarii cam mici spre medii. 🙂
- Dependența față de maşină.
Pantelimon
Am vizionat şi un apartament în Pantelimon, lângă Selgros, într-o seară. Am ținut să menționez asta pentru că era întuneric şi ne uitam prin apartament la lumina lanternei telefonului.
Pe scurt, ce nu ne-a plăcut
- Câmpul. Liniştea. Mirosul provenit fie de la Tuborg, fie de la ferma de porci…
- Dependența față de maşină
- Faptul că puteai face modificări – din două camere făceai 3, ceea ce însemna că dacă nu aveai bani suficienți, te sufocai apoi.
Piața Muncii
Bloc nou, încă în construcție, noi l-am vizionat când încă se mai gândeau câtă șpagă să dea ca să îl înalțe cu mai multe etaje de 8 pentru că, surpriză, se opriseră la 7. Am reușit să urcăm pe scări până la ultimul etaj, în speță 7, și am văzut un apartament de două camere, situat lângă lift, cu vedere înspre Piața Muncii, adică socrii dacă s-ar fi uitat cu binoclul ar fi fost la curent cu tot ce face băiatul lor.
Descriere:
Deschideai ușa apartamentului, în dreapta aveai baia unde nu încăpea o cadă, așa că erai condiționat să îți iei cabină (nu știu cât de practică ar putea fi pentru o familie proaspăt constituită care ar vrea și un copil). Aici, la intrare, aveai un hol suficient de mare… pentru un hol. Treceai pragul și ajungeai în sufragerie. Din sufragerie săreai în balcon, iar din stânga ei ajungeai în dormitor.
Bun, te vei întreba unde e bucătăria. Simplu! În sufragerie. Agentul de vânzări avea deja o viziune vis-a-vis de ea și îți indica prizele, frigiderul și canapeaua.
Suprafața? Nici mai mult nici mai puțin de 41 mp. Câte camere? Cum câte? Am scris anterior; două. Da, să îți vină a crede. Dacă făceai un copil, învăța să meargă cu premergătorul pe holul blocului, că nici în fața scării nu avea loc, căci zona respectivă nu mai avea loc pentru o nouă construcție, nu așa era proiectată.
Nu ne-a plăcut:
- Posibilitatea de a fi în vizorul socrilor
- Mărimea apartamentului. Dă-loc, vorba aia!
- Iar în dormitor nu cred că îți intra mai mult de un par. Hai, maximum și un dulap. Dar pătuț, cărucior, chestii, nu. Iar căruciorul nu avea loc nici pe balcon, căci cică acolo venea frigiderul. Și mașina de spălat?
Deznodământul e că am ales un apartament vechi din București, cu acces foarte facil la tramvai, căci până la metrou mai avem vreun sfert de oră de mers pe jos. Hypermarket în zonă, școală foarte aproape (dar nu bag mâna în foc că e foarte bună), creșă și grădiniță relativ aproape, deci na, ne gândim la viitor.