Periplul nostru prin Bucovina a însemnat și câteva opriri scurte la câteva dintre mănăstirile renumite peste mări și țări.
Prima vizitată a fost Moldovița din Vatra Moldoviței. Am prins o zi ploioasă, să recunoaștem din capul locului. Este o mănăstire de maici, cu cea mai mare taxă de intrare dintre cele vizitate de noi. Și am reușit să bifăm doar cinci. Restul… data viitoare.
Așadar, taxa este 10 lei/persoană. Este îngrijită, dar cum ploaia ne-a dat de furcă… Aici am prins un grup de turiști nemți cărora o măicuță le făcea un tur în limba lor națională. Filmatul și fotografiatul sunt interzise în interior, conform anunțurilor lipite pe pereții mănăstirii. Nouă ne-a dat eroare, căci am descoperit acest lucru după ce am filmat interiorul…
De menționat că fiecare mănăstire are intrarea în sensul opus porții de acces în curte sau pe lateral.
Sucevița a fost descoperită în drumul nostru, fără vreo intenție, neapărat, de a ajunge la ea. Parcarea este pe marginea drumului, în funcție de noroc nimerești sau nu un petic de pământ să parchezi.
Aici taxa este 5 lei de persoană și este la fel de îngrijită și de mare. Cumva, nu mi-a plăcut atitudinea măicuței de la intrare, dar cică nu e frumos să zic ceva de rău, ptiu!
Voroneț este, cred, mănăstirea care are cel mai dezvoltat simț comercial din zonă și mă refer la tarabele cu suveniruri și diverse. Dintre toate, cel mai bun marketing și-l face Odaia Bunicii, o căsuță aflată în drum spre lăcaș.
Parcarea este la baza dealului. Sunt două zone – parcare cu plată și parcare… fără plată. Există câini în zonă, trec căruțe pe drum. Intrarea este tot 5 lei/persoană, iar intrarea te întâmpină cu multe zorzoane de cumpărat sau, mă rog, lucruri bisericești. Bineînțeles, nu ai voie să filmezi… Ideea e că renumitul albastru de Voroneț se regăsește doar pe o parte a mănăstirii. Lateralul acesteia fiind julit și cam nerecondiționat din punct de vedere al culorii. Poate că acolo unde se observă culoarea s-au refăcut picturile, căci dacă te uiți pe Google vezi observa că mănăstirea este fotografiată dintr-un singur unghi. Adică de la intrare.
Mănăstirea este de maici.
Singura mănăstire de călugări peste care am dat a fost Putna, acolo unde se află mormântul lui Ștefan cel Mare, deci cumva pentru asta ar fi recunoscută. Intrarea nu a costat. Nu știu dacă am ajuns noi prea târziu sau, pur și simplu, intrarea este liberă.
Însă, parcarea este amenajată, locuri fiind suficiente, atât pentru autocare, cât și pentru autoturisme. Tot în parcare se regăsește și toalete pentru bărbați/femei, fiecare având la dispoziție o căsuță poștală unde oamenii puteau adăuga bani pentru întreținere.
Foarte curată, bine îngrijită, noi am ajuns în timpul slujbei, când aproape toți călugării erau în interior.
Ceea ce m-a făcut să ridic o sprânceană a fost anunțul de la intrarea în muzeul mănăstirii. Taxa este 5 lei pentru salariați. Încă nu am înțeles cum își dau ei seama că ești salariat. Dacă ești adult, nu înseamnă că ești salariat. Unii sunt asistați sociali. Sau… Adică există două categorii – salariați sau pensionari/studenți/elevi/șomeri. Unii sunt pensionari de tineri din diverse motive. Cum ajungi să achiți taxa?
Ei, și acum ajungem la Mănăstirea Dragomirna, aflată foarte aproape de locul nostru de cazare. Experiență dezamăgitoare. Parcare există, dar la poarta mănăstirii ne-a întâmpinat o cerșetoare. Apoi și copilul cerșetoarei. Iar mănăstirea se află, la momentul actual, în reparații, fiind acoperită integral de pânza de protecție. Taxa este tot 5 lei/persoană, dar a rămas pe lista de data viitoare, căci văzând aceste lucruri, la prima vedere, am refuzat să intrăm.
Atenție, la fiecare dintre mănăstiri se achită taxa de fotografiat/filmat, cuantumul fiind ușor diferit, la fel ca taxa de intrare. E drept că mulți fotografiat lăcașele cu telefonul mobil și m-aș mira să fi achitat ceva… Iar lumânările, peste tot, costă 1 leu bucata.
De altfel, există și un dress code pe care turiștii trebuie să îl respecte – fără pantaloni scurți sau maiouri… La Voroneț, de pildă, există niște șorțuri pe care le poți lua de la poartă, să te înfășori în ele. La altele nu găsești așa ceva deci soluția ar fi ori să riști, ori să te întorci la 90 de grade și să o iei spre casă.
Imagini și alte informații cu privire la vacanța din Bucovina găsești în clipul de pe pagina noastră de Facebook.