Am stat şi-am cugetat câteva zile cu privire la nunta regală. Aia de la mama ei, din Anglia, nu de la Braşov, unde a fost Marian Godină protagonist.
De regulă, încă de când am aflat de existența lui Meghan Markle în preajma Casei Regale, am avut un gust amar pentru că mi-a displăcut total. Și nu am ascuns deloc acest aspect. Mai ales când am aflat că are și operații estetice. Unde ai mai văzut tu față regală operată?
Kate îmi place de numa’.
Însă acum voiam să notez câteva aspecte pe care lumea uită să le aibă în vedere când comentează asupra rochiei, machiajului, coafurii. Câteva aspecte care s-au justificat prin articole ulterioare, când subiectul era deja disecat.
În primul rând, rochia mea de mireasă a fost creată din Mikado. Pe românește, un soi de tafta ca textură, cu mătase naturală în compoziție. Simplă. Guler bărcuță, ușor întors. Ca un guler, normal. Cu o fundiță în talie. Și dantelă pe spate. Am crezut că sunt simplă. Până am văzut-o pe Meghan.
Tot un fel de tafta, albă, cu decolteu bărcuță. Și trenă lungă. Ca mine, de altfel. Și voal interminabil. Aproape ca mine. Ea a avut mâneci la rochie, căci așa e protocolul. Eu nu. Îmi permit să o compar cu mine și nu invers pentru că m-am căsătorit înaintea ei, iar rochia mi-am ales-o încă din 2016.
Au curs comentarii în social media că a avut o rochie foarte simplă, că trebuia să fie mai pompoasă. Ca o prințesă. Cred că au fost și voci care au spus că și rochia albă a fost prea albă. Dar, hei!, vorbim despre contrast. Că a mai fost măritată e strict problema ei, deși recunosc că aș fi curioasă să văd alegerea ei ca mireasă pentru prima dată.
Am citit că există un protocol în Casa Regală, motiv pentru care Meghan nu putea fi mai cu moț decât Kate, viitoarea regină. Și, oricum, eleganța nu înseamnă împopoțonare.
De altfel, nici Harry, comparativ cu William, nu a epatat – câte insigne, embleme a avut William în 2011 și cât de neîncărcat a fost sacoul lui Harry cred că se vede cu ochiul liber. Chiar și ca simplu invitat.
Au fost comentarii că nu a fost machiată. Că așa merg eu la piață. Că măcar în ziua nunții să fim cochete. Că eu la nunta mea am fost ca o prințesă.
Am întrebat și eu la care prințesă se raportează, căci, în termeni un pic vagi, Meghan este prințesă. Mi s-a urat o zi bună. Deci despre ce vorbim?
Alegerea make-up artistului de a-i scoate doar ochii în evidență poate face parte tot dintr-un protocol. La noi e tendința să îți pui o mască pe față, să arăți ca cine vrea mirele să arăți, nu ca cine ești. Să nu îi pară rău că se însoară, dar să îți dai arama pe față în dimineața imediat de după nuntă. Îl și văd cum tresare și întreabă tu cine ești? Unde e nevastă-mea? Ce ai făcut cu ea?
Faptul că nu și-a ascuns pistruii mi s-a părut o chestie drăguță. A fost naturală, deloc caracterizată de superficialitate, cu excepția operațiilor estetice, recunosc, că nu sunt ipocrită. Nu tu două straturi de fond de ten, pudră, corector, blush și ce șmacluri s-or mai pune pe chip. Și rujul ușor roz a fost destul de natural cât să nu sară în evidență, să nu se murdărească pe dinți și să fie din același peisaj.
Bănuiesc că nimeni a dorit să îi ascundă emoțiile. Într-o situație în care nu te simți în largul tău, pentru că nu ești obișnuit cu puhoaie de oameni sau cu atâția ochi ațintiți asupra ta, ai multe șanse să roșești. Să verși o lacrimă, să zâmbești larg, să radiezi din toți porii. De ce să se ascundă trăirile? De ce să stea cu teama că i s-ar putea strica machiajul? Domnișoarele ei de onoare au fost niște băieței. Mă rog, fetițe și băieței. Ce retuș ar fi putut să îi facă? Mașina nu a avut nici geamuri fumurii…
În ceea ce privește coafura, am observat și în alte împrejurări faptul că are tendința, poate într-o situație în care nu se simte în largul ei, să își dea părul pe după ureche. Și eu fac asta și probabil nu sunt singura. Cât de penibil ar fi fost să rămână cu ticul ăsta și să dea în zadar din mână, să își elibereze fața, dar, de fapt, neavând niciun fir de păr pe față, coafura fiind bine tapată și fixată? Eventual dată și cu sclipici.
Spunea hairstylistul că și-a dorit să fie la fel de naturală, relaxată, ca în cazul make-up-ului. Dacă vrea să își treacă ușor mâna prin cap, să o facă fără să cadă în penibil, după cum spuneam anterior. Pentru că e clar că nu e obișnuită să fie atâția oameni cu ochii pe ea, în direct.
Acum, cu ocazia nunții, am înțeles și de ce și-a operat nasul. Nu am știut că este de culoare și, de regulă, nasul acestor etnii e ceva mai borcănat. Și-a dorit și ea să fie mai aproape de perfecțiune.
Așa cum i-am spus de multe ori lui Alex – nunta nu o faci doar ca să fie. În cazul nostru, nimic nu ne grăbea – nu vreo sarcină, nu vreo moștenire, nu vreo asigurare ascunsă, nu vreun credit, nu vreo casă, nu nimic. Și am zis că accentul se va pune pe detalii.
Nu, detaliile nu înseamnă smocuri de gene false, lentile colorate, paiete, volane, crinoline de 9+ cercuri, unghii cu gel albe sau cu modele diverse, decolteu până la buric, buchet cât capul miresei și cântărind jumătate din greutatea ei, coliere peste coliere, cercei candelabru depășind umărul, tiară de 1 metru, bucle îmbâcsite de fixativ.
Motiv pentru care eu am ales să îmi colorez unghiile cu roz. Am vrut să semnifice momentul în care Alex mi-a dăruit inelul – așa am avut manichiura la Paris, așa am vrut să o am și la nuntă. Fiind adepta unghiilor scurte, nu mă avantaj vreun french, deci a picat numai bine. Nu am avut teneși pe sub rochie. Nici sandale cu platform de 5 și toc de 12.
Detaliile sunt lucrurile care diferențiază nunților. Și pe care unele persoane nu pun accent – florile, butonii, bijuteriile etc. Sau dacă pun accent o fac doar pentru că așa se face, nu pentru că semnifică ceva pentru persoanele respective.
Din punctul meu de vedere, alegerile din ziua nunții, au fost pe măsura caracterului ei. Actual sau cel pe care trebuie să îl îmbrățișeze. Alegerile, așa cum le-am văzut eu și cum am citit, au fost de calitate – a și putut de altfel, bugetul nu a fost limitat. De multe ori văd mirese care își iau cercei din piață la 20 lei, în loc să investească într-o piatră prețioasă și un model clasic.
Așa, că tot veni vorba de clasic, câte dintre noi se poate mândri peste 50 de ani că a avut o rochie superbă care a trecut testul timpului și o poate dona nepoatei să o poarte, așa cum s-a întâmplat cu tiara purtată de Meghan, cu bijuteriile pe care atât Kate, cât și Meghan le-au purtat? Moda trece, stilul rămâne.