TRANSFĂGĂRĂȘAN vs. TRANSALPINA

Ambele trasee le-am luat cumva din sens invers. Așa am crezut inițial, dar pe parcurs mi-am dat seama că m-am înșelat. Am stat peste o oră la o coadă imensă pe un drum de… vreo 4 curbe, pe Transfăgărășan. Pe Transalpina, în schimb, drumul a fost mai lin.

Eu am văzut ambele trasee pentru prima dată, într-un singur weekend. Sâmbătă Transfăgărășan. Duminică Transalpina.

Starea a fost cam aceeași, deci nu am fost entuziasmată la un traseu, comparativ cu celălalt.

Pe Transfăgărășan am intrat din Făgăraș (cum altfel?) și am ieșit la Curtea de Argeș. M-au luat emoțiile la început, când am văzut serpentinele și îmi imaginam că așa va fi tot drumul, mă tot uitam unde își fac oamenii poze, că eu nu văd niciun loc de oprit. Greșit – am găsit.

Am oprit la scurt timp după intrarea pe traseu, văzând o cascadă undeva, printre copaci. Am încercat să parcurgem drumul până acolo, dar ne-am poticnit pe la jumătate. De oboseală, de ora ușor târzie, de frică. La urcare gâfâi, normal. Ești transpirat, leșinat cu totul. La coborâre ești mai vioi, aparent, dar genunchii îți tremură mai rău. M-am și trezit spunând că e mai ușor la urcare, iar unul dintre turiști a zâmbit inocent la mine. Cred că mi-ar fi zis vreo două, dar hei!, dacă eram în coborâre, logic că și urcasem.

De fapt, să explic logica. La urcare ai mai multă vizibilitate asupra potecii. Vezi mai bine ce piatră are stabilitate, adică o poți încerca, ai o vedere mai critică a drumului, pe când la coborâre ai o privire de ansamblu și nu ești foarte sigur de locurile în care pui piciorul. E cu Doamne ajută!.

Ah, nu știu câtă relevanță are, dar pe traseu am tot văzut măslinuțe. Nu știu dacă proveneau de la oi saaaau… De la efort!

Să explic, de altfel, și diferența dintre cele două drumuri – Pe Transfăgărășan traversezi munții, ceea ce înseamnă că nu e neapărat atât de periculos, căci ajungi la doar 2000 m, plus că multe mașini trag pe dreapta din varii motive, dar principalul e că se supraîncălzește motorul. Pe Transalpina îți stă sufletul, la un moment dat, când ai niște curbe strânse, cu înclinație mare, de-ți cam îngheață și motorul mașinii, că nu vezi nimic în față, doar cerul, și parapeții sunt ca dinții de babă – parapet, lipsă, pauză.

Transfăgărășan

  • Este un traseu mai întortocheat față de Transalpina, ținând cont de multitudinea de serpentine, mai mult sau mai puțin periculoase.
  • Nu există un hău vizibil, deci inima stă la locul ei.
  • Cascada face ravagii în sensul că există niște construcții care țin loc de acoperire contra apei.
  • Există și poduri pe care treci, deci aici nu vorbim despre o construcție a naturii 100% ci, într-o oarecare măsură a fost nevoie și de mâna omului pentru un drum lin
  • Aici găsești și o telecabină care urcă de la Cascada Bâlea până la Bâlea Lac și, din ce am văzut, costă 30 lei/adult/rută.
  • Noi am terminat Transfăgărășanul la barajul Vidraru, singurul baraj de pe traseu.
  • Este un traseu destul de scurt, dar care își mai mult să îl traversezi, din cauza aglomerației.

  • Sus, la Bâlea, sunt blocaje din cauza parcărilor, deși există locuri special amenajate, dar nu neapărat suficiente, căci lumea preferă să staționeze la botului calului, să scoată capul pe geam și să facă un selfie, fără prea multă deplasare.
  • A fost amenajată și o tiroliană deasupra parcării. Nu este deloc periculoasă, drept urmare ne-am dat și noi, pentru prima dată în viața noastră. 20 lei/adult. Scurtă, dar intensă pentru fricoși.
  • Tot aici am văzut și doi ședințe Love the dress cu 3 mirese și niște baloane colorate. Sunt foarte sigură că miresele erau încălțate cu teniși, una fiind urcată pe o stâncă. Superb perisaj, dar trebuiau să o țină balamalele bine. De exemplu, eu m-am urcat pe o piatră, pe Transalpina, să fac o poză, dar pe Transfăgărășan nu am avut curaj. Este cumva mai abrupt și riscant din punctul ăsta de vedere.
  • Pe un colț de stâncă a fost amenajat un lăcaș a cărui taxă de intrare este 2 lei, unde te poți fotografia cu un urs împăiat de vreo 30 de ani și încă ceva. Eventual poți avea și o panoramă, căci totul este construit din sticlă și are o cruce în vârf. Inițial am crezut că e vorba despre o bisericuță…

  • Pe drum, imediat după Bâlea, există tuneluri săpate prin munți. Unii mergeau pe jos. La pas.Cu lanterna la purtător.

  • În schimb, Transfăgărășanul pare mult mai prietenos cu bicicliștii, am întâlnit o mulțime pe traseu, bine echipați, sportivi de-a binelea.
  • Iar pentru gurmanzi, evident că există posibilitatea achiziționării de brânzeturi, cârnațuri și alte bombe care iau ochii. Adică jucării.

Transalpina

  • Am intrat prin Voineasa (în ciuda faptului că pe pancartă scrie închis, drumul e perfect deschis, dar cică sunt ceva interese politice pentru a intra în faliment stațiunea și să înflorească Valea Prahovei, de parcă nu s-ar mai sătura!) și am ieșit la Rânca, Râmnicu Vâlcea.

  • Drumul până după Obârșia Lotrului este cam groaznic. Surpat ușor, dar decent, cu multe denivelări, dacă mergi încet ajungi la destinație viu și nevătămat.
  • Este un drum mai lung, mai spectaculos, mai atipic, până într-un anumit punct aș fi zis că e potrivit pentru ăștia mai fricoși. Îhî!
  • Este plin de animale, comparativ cu Transfăgărășanul – am început cu o turmă de oi (căreia a trebuit să îi acorde Alex prioritate), măgari (pe mijlocul drumului, printre mașini, prin șanțuri), vaci pe câmpii, iar la final cai.
  • Este frig, bate vântul. Noi am avut o vremea bună, ușor închisă, Alex spunea la un moment dat că ne va prinde ploaia. Dar a fost după sufletul omului, ca la nuntă – ploaie ioc.
  • Ceea ce m-a surprins a fost că în multe, prea multe locuri de pe traseu, am văzut indicatoare cu tractări auto (bună idee, mai ales pe vreme rea!), dar în unele zone nu aveai semnal la mobil…
  • Tot aici își fac veacul suficient de mulți oieri, astfel încât ți se acrește de la atâta brânză. Sunt interesanți ei, oricum, cu clopurile alea negre, țuguiate.
  • Sunt platouri, zone întinse, cu iarbă, pe care unii turiști își întind o pătură și stau la relaxare, e drept, nu departe de șosea.
  • Dar sunt și stânci. Toate împletite atât de frumos, diferite nuanțe de verde.
  • Transalpina nu abundă de păduri, dar tocmai asta e frumusețea. Naturală, dacă o dăm în epitete, natura dezbrăcată de secrete.
  • De altfel, am văzut și câțiva curajoși care erau campați. Nu știu ce făceau în caz de un vânt puternic, furtună…
  • Singurul baraj pe care îl vezi pe traseu este Brădișor, urmat apoi de Lacul Vidra.
  • Este un traseu nemaipomenit și poți spune că, la propriu, ești cu capul în nori!

  • A fost Drumul Regelui pe care m-a condus un rege (așa sunt leii supranumiți), de ziua lui de naștere.

  • Mai jos, la Rânca, mi s-a părut cam imposibil să nu găsești vreun loc de cazare, datorită multitudinii de unități de cazare așezate ușor alandala.

În ambele zone este plin de comercianți ambulanți care vând de la magneți cu peisaje, până la diverse cărnuri și cârnațuri bătute de vânt.

Așa cum probabil reiese din rândurile de mai sus, am fost mai încântată de Drumul Regelui (cine nu ar fi? Dacă nu o leoaică, atunci cine?). Peisajul mult mai amplu, mai deschis, mai întins, mai variat, mai înalt (nu-s de colea 2200 m), mult mai aerisit, mai pustiu, mai liniștit, mai necomercial, e mult spus mai sălbatic, dar drumul este bun pe serpentine, mai spectaculos, mai neașteptat (cum ziceam de niște curbe foarte strânse și înclinate). Te ține cu sufletul la gură. Nu îți mai trebuie nici muzică la radio, nici nimic. Semnal la mobil nu ai, preponderent, dar la ce bun? Exceptând tractările, Doamne ferește. Tocmai pentru că nu e atât de comercial mi s-a părut mai civilizat. Tocmai din lipsa pădurilor mi s-a părut mai curat.

Am uitat să specific că pe Transfăgăraș e aproape copacul și servețelul. Nu, nu de la masă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *